Infracțiunea neașteptată pentru care DIICOT a deschis ancheta în cazul „The Sun”
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) au început urmărirea penală pentru fapte sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori în cazul reportajului publicației britanice „The Sun”, care a scris că jucăriile-surpriză din interiorul ouălor Kinder ar fi fost asamblate de membrii unor familii sărace din nordul României pe sume derizorii.
Dosarul este în lucru la DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare.
Timea Jurj, femeia din Carei despre care tabloidul britanic „The Sun” susținea că își folosește copiii minori pentru a asambla ouă Kinder, a negat acuzațiile și a declarat că nimic din ce s-a scris nu este adevărat, totul fiind o înscenare. Timea Jurj a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că ziariștii britanici i-au spus că vor să promoveze ouăle Kinder, pentru că în Anglia sunt foarte scumpe, și vor să se vadă cum se fac acestea, de la început până la sfârșit, iar femeia a căzut în capcana lor.
„Nu e nimic adevărat din ce au scris cei de la ziarul din Anglia. A fost o înscenare, ziariștii respectivi i-au pus pe copii să stea cum vor ei, le-au zis să facă o poză și cu mine. Și din poză se vede cum copiii zâmbesc și că stau la o poză. Nici vorbă să fi lucrat și ei la asamblat ouăle Kinder sau că eu i-aș fi exploatat. Ziariștii din Anglia mi-au spus că vor să promoveze ouăle Kinder pentru că în Anglia sunt foarte scumpe și vor să se vadă cum se fac acestea, de la început până la sfârșit. Am căzut în capcana lor. Și pentru că avem copii minori au venit aceste acuzații, și nu au mers la alte familii care nu au copii și fac același lucru, pentru că nu i-a interesat”, a spus Jurj.
Aceasta a spus că doar ea singură asamblează ouă Kinder acasă, iar jurnaliștii britanici au fost aduși la ea acasă de un taximetrist din Carei.
„Nu știu ce demersuri să fac acum împotriva celor de ziar, vreau doar ca viața mea să revină la normal. Sper ca ziariștii din Anglia să primească de la Dumnezeu ce merită pentru ce mi-au făcut”, a mai spus Timea Jurj.
Jucăriile-surpriză ce se găsesc în interiorul ouălor Kinder, ale companiei italiene Ferrero, ar fi fost asamblate de membrii unor familii sărace din nordul României pe sume derizorii, la montarea pieselor participând inclusiv copii, scriau reporterii ziarului The Sun. Copii, care au vârste de minim șase ani, ar fi fost plătiți cu aproximativ un leu pe oră pentru a construi jucăriile-surpriză. Familii sărace din orașul Carei, județul Satu Mare, muncesc chiar și 13 ore pe zi la domiciliu pentru a asambla cu atenție jucăriile din plastic, toți membri familiei participând la montarea pieselor. Potrivit jurnaliștilor britanici de investigație, tatăl unuia dintre copii care lucrează la asamblarea jucăriilor a declarat că aceasta este „o muncă de sclav, dar ce altceva poți face atunci când nu ai de ales”. Pentru fiecare 1.000 de ouă Kinder pe care o familie le asamblează, aceștia sunt plătiți cu suma de 20 de lei. Produsele sunt confecționate de producătorul de ciocolată Ferrero și apoi transportate la o fabrică din Carei, în nord-vestul României, unde sunt vândute mai departe. Familiile ar fi aprovizionate cu ouă și componente de plastic de către o firmă românească, Prolegis, un sub-contractor al Romexa SA.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare a declanșat, marți, o anchetă în cazul familiei din Carei care asambla ouă Kinder, din primele cercetări reieșind că părinții copiilor nu apar ca fiind angajați al celor două firme care desfășoară această activitate.
Purtătorul de cuvânt al ITM Satu Mare, Ioan Flore, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că inspectorii instituției verifică dacă salariații acestor firme au fost angajați cu forme legale, dacă firmele respectă prevederile Codului Muncii și dacă sunt respectate normele de protecție a muncii.
„Am declanșat o anchetă, două echipe de inspectori de la ITM Satu Mare au plecat la Carei și Tășnad pentru verificarea a două firme. Una are sediul social în Satu Mare cu punct de lucru în Tășnad, iar cealaltă are sediul în Oradea și punct de lucru în Carei. Numele salariaților apărute în presă nu figurează ca angajați la niciuna din cele două firme. Inspectorii ITM verifică dacă salariații acestor firme au fost angajați cu forme legale, dacă firmele respectă prevederile Codului Muncii și dacă sunt respectate condițiile de securitate și sănătate în muncă, normele de protecție a muncii. Din ce știu eu, contracte cu muncă la domiciliu am văzut doar în urmă cu mai mulți ani, la o firmă de confecții, nu este un tip de muncă foarte răspândit în județul Satu Mare”, a spus Flore.
Un auditor independent a controlat, pentru Ferrero, în luna mai a acestui an, furnizorii Romexa și sub-contractorul Prolegis și a constatat că aceștia respectă codul de conduită al companiei, anunță Ferrero Romania, ca reacție la informațiile apărute în tabloidul britanic The Sun.
Compania spune, într-un comunicat, că va investiga afirmațiile tabloidului britanic The Sun și că a luat deja măsuri împotriva oricăror practici neconforme.