Un infractor român condamnat în străinătate a făcut plângere la CEDO că spațiul unde și-a ispășit pedeapsa era prea mic și a avut câștig de cauză, fiind despăgubit.
Conaționalul nostru fusese condamnat în Portugalia la 9 ani și 6 luni de închisoare pentru furt. Condițiile de la Oporto ar fi fost, însă, “inumane și degradante”, motiv pentru care românul a deschis un proces la CEDO. Judecătorii i-au dat dreptate, iar acum bărbatul în vârstă de 39 de ani trebuie despăgubit de statul portughez.
Românul a stat în închisoarea Oporto timp de 6 ani și jumătate, în perioada 19 octombrie – 6 martie 2019, când a fost eliberat pentru bună purtare.
“Bărbatul s-a plâns că în această perioadă a fost ținut în celule supraaglomerate, cu spațiu personal limitat; că celulele erau insalubre, prea reci iarna și prea călduroase vara și că toaletele nu erau compartimentate. De asemenea, s-a plâns de asistență stomatologică tardivă și inadecvată și de faptul că apelurile telefonice către familia sa erau limitate la cinci minute pe zi”, se arată în comunicatul CEDO, emis pe 20 octombrie.
Cât timp s-a aflat încarcerat la Oporto, bărbatul a avut la dispoziție mai puțin de 3 mp de spațiu personal, indiferent că a stat într-o celulă destinată a două persoane (2.8 mp) sau într-una cu ocupare multiplă (2.1 mp), unde au fost ținuți cel mult șase deținuți.
“Curtea a considerat că reclamantul a fost supus unor dificultăți de o intensitate care depășea nivelul inevitabil al suferințelor inerente detenției, constituind astfel un tratament degradant cu încălcarea articolului 3 din Convenție. De asemenea, a constatat că lipsa încălzirii a fost un factor agravant, având în vedere disconfortul, sau chiar stresul, pe care reclamantul trebuie să-l fi resimțit pe tot parcursul detenției sale în închisoare”, se mai arată în comunicat.
În final, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, pe 20 octombrie, ca statul portughez să plătească o despăgubire de 14.000 de euro cetățeanului român, care în prezent se află închis în penitenciarul din Tulcea.