Prima pagină » Coronavirus » ÎNGRIJORĂTOR. Care este procentajul angajaților care urmăresc conținut pentru adulți în timp ce lucrează de acasă

ÎNGRIJORĂTOR. Care este procentajul angajaților care urmăresc conținut pentru adulți în timp ce lucrează de acasă

ÎNGRIJORĂTOR. Care este procentajul angajaților care urmăresc conținut pentru adulți în timp ce lucrează de acasă

O concluzie îngrijorătoare pentru companii este cea conform căreia 51% dintre angajați recunosc că au început să urmărească mai mult conținut pentru adulți de când lucrează de acasă și spun că au făcut acest lucru chiar de pe dispozitivele pe care le folosesc pentru muncă.

Din acest total, circa unul din cinci angajați (18%) fac asta de pe dispozitivele care le sunt oferite de angajatorii lor.

Totodată, 33% dintre respondenții studiului „Cum a schimbat COVID-19 modul de lucru al oamenilor” realizat de Kaspersky, furnizor de servicii de securitate cibernetică, admit că urmăresc conținut pentru adulți pe dispozitivele personale, pe care le folosesc și în scopuri profesionale.

Conexiuni nedorite pentru cei care lucrează de acasă

Pe măsură ce practicile de distanțare socială devin tot mai comune, iar angajații se adaptează la noile lor medii profesionale, chiar și din propriile sufragerii, există posibilitatea ca viața privată și cea profesională să devină una și aceeași, susțin experții sursei citate.

„Noua normalitate” cu care se confruntă acum angajații începe să aibă un impact considerabil asupra echilibrului dinte viața privată și cea profesională, mai adaugă specialiștii furnizorului de securitate cibernetică.

Astfel, aproape o treime (31%) dintre angajați au declarat că își petrec mai mult timp lucrând, decât o făceau înainte. Cu toate acestea, 46% au declarat că acordă mai mult timp activităților personale.

„Este posibil ca această schimbare să fi avut loc deoarece angajații nu mai trebuie să facă naveta sau să călătorească la fel de mult cum o făceau înainte de pandemie”, au menționat în acest context experții citați.

Câți dintre angajați citesc mai mult

Potrivit rezumatului rezultatelor finale ale studiului, 55% dintre angajații intervievați susțin că citesc mai multe știri decât o făceau înainte de a începe să lucreze de acasă.

Cu toate că acest lucru este de înțeles, apreciază experții în securitate cibernetică, deoarece oamenii doresc să fie la curent cu ultimele noutăți legate de pandemie, 60% din această activitate se face de pe dispozitive care sunt folosite pentru muncă.

„Acest lucru poate conduce la infecții cu malware, dacă angajații nu acordă atenție resurselor și site-urilor web pe care le vizitează”, avertizează sursa citată.

Serviciile personale în scop de lucru

Totodată, studiul relevă că angajații își formează un obicei din a-și folosi serviciile personale în scop de lucru. Această stare de fapt duce la creșterea riscurilor potențiale de shadow IT, inclusiv dezvăluirea informațiilor personale.

De exemplu, 42% dintre angajați folosesc conturi de e-mail personale pentru probleme legate de muncă și 49% recunosc că utilizarea acestora a crescut de când lucrează de acasă.

Mai mult decât atât, 38% folosesc aplicații de mesagerie care nu au fost aprobate de către departamentele IT, iar 60% dintre ei o fac mai des în noile circumstanțe ale muncii.

„Organizațiile nu pot să îndeplinească toate solicitările utilizatorilor, adică spre exemplu să permită angajaților să utilizeze serviciile și aplicațiile IT așa cum doresc”.

„Trebuie să se atingă un punct de echilibru între confortul utilizatorului, cerințele profesionale și securitatea cibernetică.

„Pentru a obține acest lucru, o companie ar trebui să ofere acces la servicii, bazat pe principiul furnizării de privilegii minime, necesare, să implementeze un VPN și să utilizeze sisteme corporative sigure și aprobate.

„Aceste tipuri de software pot avea anumite restricții care reduc parțial capacitatea de utilizare, dar oferă mai multă siguranță”, afirmă Andrey Evdokimov, Chief Information Security Officer în cadrul companiei citate anterior.

Soluții de redresare a breșelor de securitate

Astfel încât întreprinderile să își păstreze angajații și datele corporative în siguranță, sursa citată recomandă angajatorilor să planifice o instruire de bază pentru angajați în ceea ce privește securitatea cibernetică.

„Acest lucru poate fi realizat online și acoperă atât practicile de bază, cum ar fi gestionarea contului și a parolei, securitatea e-mailului, cât și securitatea endpoint”, explică experții.

Angajatorii trebuie să se asigure că dispozitivele, software-ul, aplicațiile și serviciile sunt actualizate cu cele mai recente update-uri.

Pentru angajații și utilizatorii care își desfășoară activitatea de acasă, folosind dispozitive personale, specialiștii recomandă utilizarea unei soluții de securitate fiabilă, pentru o protecție completă împotriva unei game largi de amenințări.

Nu în ultimul rând, descărcarea de conținut educativ și de divertisment trebuie realizate doar din surse de încredere.

Citește și