Prima pagină » Știri » INOVAȚIE. Baterii pentru maşini electrice cu durată de funcționare de 6 ori mai mare! Elon Musk e deja interesat pentru noul model Tesla

INOVAȚIE. Baterii pentru maşini electrice cu durată de funcționare de 6 ori mai mare! Elon Musk e deja interesat pentru noul model Tesla

INOVAȚIE. Baterii pentru maşini electrice cu durată de funcționare de 6 ori mai mare! Elon Musk e deja interesat pentru noul model Tesla
Elon Musk e interesat, pentru noul model Tesla, de bateriile cu durată de funcționare de 16 ani sau două milioane de kilometri, produse de o companie chineză (FOTO: Autovit)

Compania chineză Contemporary Amperex Technology Co. Ltd (CATL) este unul dintre cei mai mari producători la nivel global de baterii pentru maşini electrice. Acum, folosind un nou proces de producţie, conducerea firmei susține că a reuşit să creeze baterii care pot  funcţiona aproximativ 2 milioane de kilometri sau 16 ani.

În prezent, producătorii oferă o garanție de funcționare de maximum 300.000 de kilometri, ceea ce ar însemna un salt de peste 6 ori mai mare pentru fiabilitatea bateriilor pentru automobile electrice, scrie Adevărul.

Elon Musk, interesat de noile baterii pentru mașini electrice

Cei de la CATL nu precizează ce presupune noul proces de producție folosit la realizarea noilor baterii, dar spun că Elon Musk le-a verificat deja și chiar a decis să le folosească pe viitorul Tesla Model 3 Sedan, care va fi construit în fabrica din Shanghai. Până acum, Tesla folosea baterii dezvoltate de LG şi Panasonic.

Oficialii companiei chineze mai spun că pot demara imediat producerea noilor baterii şi că acestea costă doar cu 10% mai mult decât celelalte baterii pentru maşini electrice.

Pe lângă Tesla, CATL produce baterii pentru mari producătorii auto, precum BMW AG şi Toyota Motor Corp.

Tesla vrea să fabrice 500.000 de vehicule electrice anual, la noua sa fabrică din Berliaren

Tesla intenționează să fabrice 500.000 de vehicule electrice pe an, la noua sa fabrică din Berlin, , în Germania, potrivit Reuters, care citează ziarul german Bild.

Ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a raportat că Tesla va investi până la 4 miliarde de euro (4,41 miliarde de dolari) în această fabrică.

Astfel, Gigafactory a companiei Tesla va crea 10.000 de locuri de muncă.

Aceasta este a patra gigafabrică a Tesla, după cele din Nevada (SUA), New York (SUA) și Shanghai (China).

O fabrică de baterii pentru mașini electrice va fi inaugurată în apropierea Capitalei

România devine un punct strategic pentru producția de baterii destinate mașinilor electrice și se alătură astfel Germaniei și Franței, care au dezvăluit deja că vor inaugura o fabrică uriașă de acumulatori electrici.

Germania și Franța nu au ascuns faptul că vor să țină pasul cu gigantul Tesla, scrie lifenews.ro. Cele două mari economii au dezvăluit că vor inaugura o fabrică uriașă care va produce baterii, parte a unui plan european de susținere a mobilității „eco”.

La rândul său, România găzduiesște o fabrică de celule Li-Ion pentru mașini electrice, amplasată lângă Capitală. O companie românească, membră a grupului sud-african Metair din 2012, a inaugurat în primăvara acestui an o fabrică de celule litiu-ion pentru mașini electrice.

Este vorba despre ROMBAT, compania din Bistrița, care a fost achiziționată de Metair pentru suma de 43 milioane euro.

Bateria, cea mai costisitoare componentă a unei maşini electrice

Bateria este cea mai costisitoare componentă a unei maşini electrice, iar o durată mai lungă de funcționare ar fi un pas important pentru industrie.

Se știe faptul că o baterie, în general, își micşorează capacitatea de înmagazinare a energiei în timp, ceea ce le face să ţină din ce în ce mai puţin şi să nu mai poată fi folosite deloc la un moment dat. La fel cum se întâmplă și cu cele ale smartphone-urilor.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și