Înregistrarea telefonică fără acord a discuției între salariat şi angajator va fi ADMISĂ ca probă în litigiile de muncă

Publicat: 17 09. 2024, 11:54

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că înregistrarea audio a unei convorbiri telefonice între un salariat și alt salariat sau între un salariat și angajator va fi admisă ca probă în instanță în conflictele de muncă. Acest lucru va fi permis chiar dacă înregistrarea s-a făcut fără acordul persoanei înregistrate.

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, în interpretarea şi aplicarea art.341 alin.(2) din Codul de procedură civilă şi prin raportare la dispoziţiile art.74 şi 75 din Codul civil, stabileşte că: Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, şi dreptul la viaţa privată, pe de altă parte, în sensul că încuviinţarea probei trebuie să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi strict proporţională cu acest scop. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă”, potrivit site-ului Instanţei supreme.

Curtea de Apel Bucureşti a solicitat Înaltei Curţi dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alţi salariaţi sau alţi reprezentanţi identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecăţii în contradictoriu cu angajatorul, pot fi considerate mijloace de probă indiferent dacă persoana cu care salariatul a purtat conversaţia a fost sau nu încunoştinţată şi şi-a exprimat acordul pentru înregistrarea respectivei convorbiri”.

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Justiției a scos la concurs POSTUL de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte stabilește că delapidarea în variantă atenuată NU poate fi încadrată la infracţiune contra patrimoniului. Care este motivația

DECIZIA ICCJ / Partidul DREPT, care l-ar susține pe Geoană, recunoscut ca partid parlamentar. Va avea reprezentanți în BEC și secțiile de votare