ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE, ÎNSCRIERE CLASA I. Când se publică listele și când începe ÎNSCRIEREA
Ministerul Educației a postat, marți, pe site-ul instituției, proiectul de Calendar al înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2014 – 2015.
Astfel, în 17 februarie, vor fi afișate circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, pe site-ul acesteia și pe site-ul inspectoratului școlar.
Totodată, vor fi prezentate informații cum ar fi posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala și posibilitatea organizării programului „Școală după școală” și vor fi afișate fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare.
Tot atunci, va fi afișat programul de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, care poate fi solicitată de părinți în vederea înscrierii, fiind prezentate și unitățile/ instituțiile în care se realizează evaluarea. În perioada 18 februarie – 12 martie va fi realizată evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor.
În perioada 19 – 28 februarie, în fiecare unitate de învățământ cu clase pregătitoare, va fi organizată „Ziua porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate. Totodată, în acest interval, în școli vor avea loc întâlniri pentru informarea și consilierea părințor copiilor din grădiniță care vor fi cuprinși, în anul școlar 2014 – 2015, în învățământul primar.
În intervalul 24 februarie – 14 martie, părinții vor completa, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, cererile-tip de înscriere.
Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare începe în 17 martie, când are loc lor procesarea, de către comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.
Apoi, în perioada 18 – 20 martie, vor fi procesate cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pentru locurile rămase libere.
Pe 21 martie are loc repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă școală decât școala de circumscripție, dar care nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.
În perioada 21 – 22 martie, unitățile de învățământ vor afișa lista candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.
A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare are loc din 24 martie
În intervalul 25 martie – 4 aprilie vor fi despuse cererile-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
Pe 11 aprilie vor fi afișate, la fiecare unitate de învățământ, listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
Apoi, în intervalul 14 – 18 aprilie, vor fi centralizate și soluționate de către inspectoratul școlar cererile părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.
MEN a realizat și calendarul înscrierii în clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2013-2014 și ai căror părinți solicită înscrierea direct în clasa I.
Astfel, în perioada 24 februarie- 14 martie, vor fi depuse cererile de înscriere a copiilor la școala de circumscripție, iar în perioada 25 martie – 4 aprilie va avea loc depunerea cererilor de către părinții care solicită înscrierea în altă școală decât unitatea de circumscripție.
În 11 aprilie vor fi afișate, la fiecare unitate de învățământ, listelor finale ale copiilor înscriși în clasa I.