Prima pagină » Știri » Înșelătorie cu scutece. Mai multe mămici, păcălite pe internet

Înșelătorie cu scutece. Mai multe mămici, păcălite pe internet

 Înșelătorie cu scutece. Mai multe mămici, păcălite pe internet
Polițiștii din Iași au deschis o anchetă după ce 14 mame au depus, miercuri, o plângere în care reclamă că au fost înșelate de două femei care au postat pe o rețea de socializare că vând scutece ieftine, iar în realitate au primit banii fără să trimită nimic în schimb.

Mai multe mămici din Iași au sesizat Poliția după ce și-au dat seama că au fost înșelate de două femei din Gorj, mămicile fiind ademenite pe rețelele de socializare cu oferte la baxuri de scutece cu prețuri chiar și de trei ori mai mici decât pe raftul magazinelor. Anunțurile au fost publicate pe grupuri de facebook dedicate persoanelor cu copii mici, iar sute de persoane din toată țara ar fi căzut în plasa celor două femei.

„Erau grupuri de genul vânzări din diferse localități, chiar și din Iași. Apăreau tot felul de oferte super tentante. Inițial nu am fost super încântată de ideea de a da banii în avans, pentru că acesta era singurul dezavantaj, să le dai banii în avans, să le plătești ofertele. Aveau termen de livrare undeva 25 – 40 de zile lucrătoare”, a declarat Alina Andrieș, una dintre mamele cele care au venit miercuri să depună o plângere la Poliție.

Femeie a spus că a primit comanda după cinci luni și, crezând să este o ofertă „super bună”, a încercat din nou, fără rezultat, însă.

„A durat în jur de 5 luni până a venit comanda. Deși țineam legătura cu cineva, banii i-am virat în contul altei persoane. Când am primit comanda după 5 luni a venit cu compensații,
cadouri și automat m-am gândit că e o ofertă super bună și am mai dat o comandă. De pe 21 februarie de când am achitat până în momentul de față nici măcar explicații nu am mai primit, nici la telefon nu răspund”, a continuat Alina Andrieș.

Altă femeie a explicat că a fost ademenită cu explicații, astfel că, deși comanda a întârziat, a continuat să comande scutece ieftine și chiar a recomandat cunoștințelor să cumpere de pe acest grup.

„Totul a început anul trecut când am făcut o comandă pentru niște prieteni. Mi-a spus doamna că s-au blocat banii și s-a blocat marfa în vamă. Mi-a restituit banii, de aceea am prins și curaj să mai comand. Anul trecut în toamnă am făcut o nouă comandă, atunci mi-a spus la fel, că s-a oprit în vamă, că a fost cu înghețul, că a fost cu zăpada, normal că am crezut, pentru că toată țara era înghețată. Am primit comanda anul acesta prin februarie-martie și văzând pe internet că s-au livrat și celelalte colete am prins curaj și am mai comandat. Am mai rugat pe cineva să depună comandă pentru că păreau foarte bune ofertele. Mai multe mămici au început să recomande, oameni de încredere, dacă se făcea panaramă primeam banii înapoi, totul părea foarte ok”, a declarat una dintre mame, sub protecția anonimatului.

Femeia a continuat spunând că de prin luna feburarie au început să nu mai ajungă comenzile, iar mamele au început să își ceară banii înapoi. Mai mult, erau anunțate oferte în care era explicat faptul că dacă nu ajunge comanda, banii vor fi restituiți, iar în plus clienții vor primi și 50% din sumă.

„Au revenit cu o nouă comandă, cu o livrare mai rapidă, numai că dădeam bani mai mulți, oricum mult mai puțin față de ce era în magazin și asta ne-a tras. Au apărut oferte, cadouri, concursuri. Eu am de recuperat 2.000 de lei. În magazin un bax de pamperși era 100 și ceva de lei și ele vindeau două-trei baxuri cu aceași sumă sau chiar mai puțin”, a explicat femeia.

De fiecare dată când mămicile au întrebat de unde sunt aduși pamperșii, li s-a spus că există un contract cu firme din Polonia și Ungaria, iar vina pentru faptul că nu se livrează la timp ar aparține curierilor.

Femeile nu cred că își vor mai putea recupera banii, însă au decis să depună plângere la poliție.

„La sediul Inspectoratului Județean de Poliție s-au prezentat 14 persoane care au reclamat faptul că sunt victime ale unei posibile infracțiuni de înșelăciune prin intermediul internetului. În urma primirii plângerilor polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, a declarat subinspector Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Polițiștii recomandă ca în momentul în care vrem să facem cumpărături pe internet să achiziționăm produse de pe site-uri de profil și să alegem varianta plății la primirea coletului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii