Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de Mirică Florentina – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, pentru nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției și pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor or deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, transmite Inspecția Judiciară într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX.
Inspectorii de caz au reținut că procurorul, prin expresiile utilizate întru-un e-mail adresat tuturor procurorilor din DNA cu privire la probitate profesională a șefului Secției de combatere a corupției din cadrul DNA și prin motivele invocate într-o plângerea formulată la instanță, a încălcat Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
De asemenea, prin postarea rechizitoriul dosarului cunoscut opiniei publice sub numele de DIPI2 în rețeaua de intranet, a încălcat Regulamentul de ordine interioară al DNA și codul deontologic al magistraților, mai spune IJ.
Procurorului Mirică i se mai reproșează și că a transferat de pe e-mailul instituției pe e-mailul personal o serie de documente, inclusiv documente privind dosarul DIPI2 care permit identificarea unor persoane/situații și dezvăluirea unor date confidențiale, încălcând astfel atât codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al DNA cât și ordinul procurorului general privind măsurile de protecție a documentelor create și gestionate de parchete și în care sunt definite astfel de documente și lucrări.
Acțiunea a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului supus acțiunii disciplinare.
Florentina Mirică este cunoscută ca fiind o apropiată a fostei șefe a Direcției, Laura Codruța Kovesi. Ea a instrumentat, cât a fost procuror la DNA, mai multe dosare controversate. Printre acestea se numără și cel al lui Gabriel Oprea, fost ministru de interne. De altfel, în dosarul în care este investigat Gabriel Oprea, dar și fostul ministru de Interne Petre Tobă și fostul șef al Direcției de Informație și Protecție a MAI, Florentina Mirică a fost și cercetată disciplinar, fiind acuzată că a divulgat date confidențiale din dosar. Pe 27 iunie, Secția pentru Procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis respingerea acestei acțiuni disciplinare.
Florentina Mirică a fost, de altfel, și primul candidat care s-a înscris pentru conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după revocarea Laurei Codruța Kovesi, însă a fost respinsă de ministrul Justiției, Tudorel Toader, alături de Marius Iacob, Elena Grecu și Cristian Lazăr.
În 2014, ea a fost numită de Laura Codruța Kovesi la conducerea Serviciului de combatere a corupției în justiție din DNA, serviciu care a fost desființat în octombrie în urma înființării Secției de anchetă a magistraților din cadrul Parchetului General.
În noiembrie 2018, Mirică a cerut încetarea activității sale la DNA și transferul la Parchetul Tribunalului București.
Foto: Mediafax Foto