Inspecția Judiciară s-a AUTOSESIZAT după ce un procuror DNA a schimbat replici pe Facebook cu Tudorel Toader

Publicat: 18 07. 2018, 12:21
Actualizat: 27 03. 2019, 05:53

Procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan este vizată de cercetări prealabile efectuate de către Inspecția Judiciară, după ce aceasta a schimbat replici, pe Facebook, cu ministrul Justiției, Tudorel Toader. Aceștia au postat mesaje privind incriminarea abuzului în serviciu din Germania, au confirmat reprezentanții Inspecției Judiciare.

Sesizarea vine după ce procurorul DNA a lansat mai multe aprecieri critice la adresa ministrului Justitiei și la capacitatea sa de a întelege modul în care este reglementat abuzul în serviciu în legislația germană.

Etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competența Inspecției Judiciare fiind aceea de a stabili dacă există indiciile săvârșirii de către magistrați a unei abateri disciplinare și de a se pronunța după caz, în funcție de rezultatul verificărilor.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a transmis, sâmbătă, pe Facebook, că abuzul în serviciu nu este incriminat în mod distinct în Codul penal din Germania, dar calitatea de funcționar public sau european apare ca element de agravare în cazul mai multor infracțiuni.

„Abuzul în serviciu nu este incriminat în mod distinct în Codul penal din Germania ! Calitatea de funcționar public sau european apare însa, ca element de agravare, în cazul mai multor infracțiuni, precum: înșelăciune, frauda în domeniul subvențiilor, abuz de încredere, fals intelectual, falsificarea înregistrărilor tehnice, falsificarea de date cu forță probantă, constrângere, vătămarea corporală în exercitarea unei funcții publice, obținerea de declarații prin forță, urmărirea penală a persoanei nevinovate, punerea în executare a unei sancțiuni împotriva unei persoane nevinovate, abuzul de încredere în afacerile externe, încălcarea secretului oficial, încălcarea secretului fiscal, determinarea subordonaților la săvârșirea unei fapte penale, abuzul sexual săvârșit prin abuz de funcție etc”, a scris ministrul Justiției, pe Facebook.