Inspecția Judiciară și CSM ajung în instanță după controlul la DNA. Stan: Din raport au fost eliminate anumite constatări, ceea ce reprezintă un precedent periculos

Publicat: 29 03. 2018, 18:42

„Pot să confirm că, în acest moment, există înregistrată pe rolul instanței de contencios administrativ o acțiune a Inspecției Judiciare prin care contestăm hotărârea Secției pentru Procurori a CSM, de aprobare a raportului de control al DNA. Am făcut acest demers pentru că, în opinia conducerii, acest precedent este unul periculos pentru independența Inspecției Judiciare, cât și a inspectorului judiciar”, a declarat inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, exclusiv pentru MEDIAFAX.

Dosarul se află pe rolul Curții de Apel București, iar acțiunea Inspecției Judiciare a fost înregistrată în 27 februarie 2018.

Concret, în ședința din 19 februarie 2018, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins o plângere a Inspecției Judiciare, ce făcea referire la faptul că unele obiecțiuni privind controlul la DNA nu au fost luate în considerare.

Reprezentanții Inspecției Judiciare acuză, în plângerea depusă Consiliului, că „aprobarea parțială a obiecțiunilor formulate de către DNA și excluderea din conținutul raportului de control a aspectelor care fac obiectul unor sesizări din oficiu ale Inspecției Judiciare, precum și a unor constatări efectuate de către inspectori judiciari sunt nelegale (…) Cenzurarea, în modalitatea reținută prin Hotărâre, a dreptului factorilor de conducere de a-și exprima părerea în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art 64 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspoecția Judiciară este de natură a aduce atingere independenței acestora”, se arată în documentul postat pe pagina de Facebook a instituției.

Inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, a oferit, pentru MEDIAFAX, detalii și despre înregistrarea discuției pe care a avut-o cu procurorul Mihaela Focică, în care aceasta acuza presiuni din partea procurorului-șef DNA, dar și detalii despre procurorii care anchetează dosarele lui Liviu Dragnea și Sebastian Ghiță.

Agenția MEDIAFAX va prezenta integral interviul în cursul zilei de vineri.