Inspecția Judiciară: Traian Băsescu a încălcat, din nou, independența justiției, prin afirmațiile publice

Inspecția Judiciară: Traian Băsescu a încălcat, din nou, independența justiției, prin afirmațiile publice
Publicat: 25/05/2015, 17:20

Raportul inspectorilor judiciari urmează a fi prezentat plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința de marți, iar CSM va decide dacă își va însuși concluzia acestui raport.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, în 30 aprilie, Inspecția Judiciară, precum și CNA, în legătură cu declarațiile referitoare la justiție făcute de Traian Băsescu la un post de televiziune, după ce cu o zi înainte și-a însușit un raport al IJ privind alte declarații care au afectat prestigiul justiției.

În sesizarea trimisă Inspecției Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut să facă verificări pentru a stabili dacă declarațiile fostului președinte Traian Băsescu la postul de televiziune B1 TV au adus atingere independenței justiției și au subminat autoritatea acesteia.

„Ca urmare a mesajelor publice lansate de domnul Traian Băsescu, fost Președinte al României, în cadrul emisiunii «Ultimul Cuvânt», difuzată de postul de televiziune B1 TV cu începere de la orele 22.00, în data de 29 aprilie 2015, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată cu modificările și completările ulterioare, a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări pentru a se stabili dacă prin acestea s-a adus atingere independenței justiției, cu consecința subminării autorității acesteia”, se arăta într-un comunicat de presă al CSM.

De asemenea, conducerea CSM a sesizat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu privire la posibila încălcare de către postul de televiziune B1 TV a prevederilor Deciziei-cadru nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Până în acest moment, CNA nu a discutat această sesizare.

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, în 29 aprilie, în cadrul unei intervenții telefonice la B1 TV, despre decizia Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia ar fi adus atingere independenței justiției.

Băsescu a declarat că „în momentul de față Inspecția Judiciară și CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură, direct, oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiție”.

„O să fiu foarte direct și pe înțelesul tuturor: în momentul de față, Inspecția Judiciară și CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură, direct, oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiție. Nu vă supărați, în spatele acestei agresivități a Inspecției Judiciare și a CSM se află o mare de corupție, și o să vă exemplific. Sunt lucruri pe care m-am abținut să le spun, am susținut acest sistem al justiției, am susținut forța lui în raport cu politicienii, dar vreau să clarificăm niște lucruri: sistemul este departe de a fi unul perfect, așa cum încearcă a fi prezentat de liderii justiției (…). De ce credeți că a fost nevoie de Legea 10 cu privire la restituirea de către primari a proprietăților: pentru că politicul a constatat că în instanțe cei care aveau dreptul la restituiri erau târâiți 10-12 ani și nu reușeau să intre în posesia proprietăților și s-a considerat că o șansă în plus ar fi primarii. Eu am fost unul dintre primarii care au făcut restituiri masive pe Legea 10, substituind de fapt justiția, care trebuia să rezolve problema asta”, a susținut Băsescu.

„Nu discutăm de cei noi, neapărat, discutăm în general de sistem. Eu nu-i acuz pe proaspeții procurori și judecători că sunt neapărat corupți, dar constatăm, sunt niște realități, da? Această tânguire a justiției, acest delay uriaș, această nedreptate generată de justiție a făcut să apară șmecherii cu drepturi litigioase, care au cumpărat de la amărâții care au stat 10-12 ani târâiți prin procese (…) și au ajuns să vândă pe nimic și au generat cumpărătorii de drepturi litigioase. Eu sunt revoltat de abordarea măcuica în gură oricui vorbește despre justiție, noi suntem perfecți: nu, sunteți la fel de corupți ca administrația, domnilor din justiție. Voi ați întârziat procese care trebuia să funcționeze, că nu v-am spus-o în mandat, v-am încurajat să mergeți înainte, v-am protejat de influența politicului, dar totul are o limită. Obrăznicia are o limită. Nu îmi spuneți mie, care știu de ce s-a dat legea 10, știu de ce s-a creat ANRP-ul (…). Justiția a făcut progrese uriașe, dar modul în care încearcă de 6 luni să se arate a fi Fecioara Maria este una din minciunile publice pe care încearcă să le instaleze în favoarea unei justiții discreționare, ori acest lucru este inacceptabil”, a mai spus Băsescu.

În 30 aprilie, fostul președinte Traian Băsescu a scris pe Facebook că poziția exprimată de CSM în ceea ce îl privește l-a „revoltat”, el menționând totodată că nu este „dușmanul justiției, ci doar al fățărniciei exprimate prin liderii ei”.

Traian Băsescu susținea că, „mai mult, oricine nu recunoaște perfecțiunea este introdus în malaxorul de propagandă al Inspecției Judiciare și al CSM și admonestat public pentru prejudicii aduse justiției”.

„A trebuit să suport admonestările publice și exagerările cât timp am fost președinte. Nu sunt dispus să fac același lucru și acum, când am devenit un cetățean oarecare ce beneficiază de libertatea de exprimare. Mă gândesc doar la zecile de mii de foști proprietari care au fost batjocoriti mulți ani prin instanțe, fără a-și redobîndi proprietățile, mulți dintre ei fiind siliți să-și vândă drepturile litigioase către samsari. N-a contat că era vorba de păduri, terenuri agricole, case sau terenuri prin marile orașe. Mai mult, samsarii au fost serviți «la cheie» în procesele de restituire în instanțe spre deosebire de foștii proprietari. Oare nu așa a apărut un Stelu sau un clan Cîrpaci ? Oare de ce a trebuit să inventăm sisteme de retrocedare administrativă și acelea afectate de corupție dacă justiția ar fi funcționat ? Public se prezintă bilanțuri cu arestați și condamnați în lupta anticorupție și este foarte bine. Dar pe cînd și un bilanț cu daunele provocate de justiție în procesul de restituire al proprietăților ? Pe când un bilanț cu condamnările la CEDO ?”, a mai scris Băsescu pe Facebook și a încheiat postarea spunând că „MCV trebuie să continue”.

Consiliul Superior al Magistraturii și-a însușit, în ședința de din 29 aprilie, mai multe rapoarte ale Inspecției Judiciare privind afirmații făcute de Traian Băsescu și Elena Udrea, care au afectat prestigiul justiției.

CSM a sesizat, în 7 aprilie, Inspecția Judiciară cu privire la declarațiile făcute de Traian Băsescu în emisiuni televizate și afirmațiile Elenei Udrea pe contul său de Facebook.

„Ca urmare a declarațiilor lansate în spațiul public de către domnul Traian Băsescu în cadrul emisiunilor ‘Ultimul Cuvânt’- 31 martie 2015 – și ‘X-PRESS’ – 6 aprilie 2015 -, difuzate la postul de televiziune B1 TV, precum și a mesajului postat pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea în data de 2 aprilie 2015, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenței sistemului judiciar, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată cu modificările și completările ulterioare”, conform unui comunicat de presă al CSM.

Fostul președinte Traian Băsescu declara, în 6 aprilie, la B1, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruța Kovesi și Livia Stanciu „din silă”, pentru că „sunt artizanii acestui mod răvășit de a face justiție, fără respect pentru cel care nu este condamnat”, adăugând că „vor să mai rămână cinci mandate”.

În 31 martie, la emisiunea „Ultimul Cuvânt”, Băsescu a vorbit de o „guantanamizare” a României, cu referire la activitatea procurorilor, care i-ar amenința pe cei anchetați cu arestul până spun ce a declarat denunțătorul.

Elena Udrea, prin intermediul echipei de comunicare, a scris pe Facebook că „toți oamenii care sunt chemați la DNA sunt întrebați, într-o formă sau alta, dacă știu ceva ce ar putea să o incrimineze”, scopul final fiind acela de a se genera, cu orice cost, noi și noi dosare penale, fără să se țină cont de probe sau de faptul că „toate aceste denunțuri ar fi făcute sub presiune”.

Într-o altă postare, Udrea mai spune că măsura arestului preventiv „s-a transformat în mâinile unor anchetatori într-o formulă primară de intimidare și presiune asupra celor cărora le este aplicată”.

CSM a ajuns la concluzia că aceste afirmații „sunt nefondate și aduc atingere independenței și imparțialității magistraților care instrumentează cauzele respective, precum și prestigiului justiției, prin subminarea încrederii cetățenilor în corectitudinea actului de justiție”.

Plenul Consiliului a apreciat că declarațiile lui Traian Băsescu, dar și postările Elenei Udrea „au depășit limitele admisibile ale discursului public politic și ale libertății de exprimare”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță