Inspecția Judiciară vine cu precizări după ce șefa DNA a reclamat că e cercetată disciplinar „dintr-o dată”. De câte „lucrări” e vizată Kovesi
„La 12 ianuarie 2018 Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de doamna Laura Codruța Koveși în una din aceste lucrări, astfel că la 14 februarie 2018 pe rolul Inspecției Judiciare exista o singură lucrare în care doamna procuror șef să fie cercetată disciplinar”, transmite Inspecția Judiciară.
Precizările, în contextul în care, miercuri seara, procurorul șef al DNA susținea că în 23 de ani nu a fost cercetată discplinar, menționând că „în mod suprinzător”, când a venit „asaltul asupra justiției”, a avut, „dintr-o dată”, mai multe cercetări disciplinare.
Referitor la controlul făcut de inspectori la DNA Ploiești, dispus la 28 februarie 2017, acesta a avut următoarele obiectie, precizează Inspecția Judiciară:
– verificarea existenței la nivelul serviciului a unor date și informații cu privire la eventuale disfuncționalități privind activitatea procurorului Mircea Negulescu.;
– determinarea modului în care, la nivelul serviciului, a fost asigurată monitorizarea articolelor din presa locală privind activitatea profesională și conduita procurorului Mircea Negulescu, precum și înștiințarea Biroului de informare și relații publice din cadrul Structurii Centrale a Direcției Naționale Anticorupție cu privire la rezultatul monitorizării;
– identificarea eventualelor probleme semnalate, la nivelul serviciului, în activitatea de primire în audiență a cetățenilor și de rezolvare a sesizărilor cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către procurorul Mircea Negulescu.;
– determinarea modului în care au fost realizate, la nivelul serviciului, îndrumarea și controlul activității desfășurate de procurorul Mircea Negulescu.;
– identificarea măsurilor întreprinse de conducerea serviciului pentru preîntâmpinarea evoluției cazului privindu-l pe procuror Mircea Negulescu.
„În paralel, Inspecția Judiciară a declanșat mai multe proceduri disciplinare care au vizat activitatea sau conduita procurorului Mircea Negulescu. Prin urmare, raportul de control cuprinde o analiza a măsurilor dispuse de conducerea DNA- ST Ploiești în vederea preîntâmpinării evoluției cazului referitor la procurorul Mircea Negulescu și nu o analiză a întregii activități a procurorilor de la DNA – ST Ploiești”, explică DNA Ploiești.
Mențiunea a fost făcută de Inspecția Judiciară în condițiile în care procurorul șef al DNA a declarat, miercuri, că Serviciul Teriorial Ploiești a fost controlat anul trecut, fiind făcute verificări cu privire la modul în care Mircea Negulescu și-a desfășurat activitatea și din perspectiva managementului derulat de procurorul-șef.