Prima pagină » Știri » Instanța a revocat interdicția de a părăsi țara în cazul omului de afaceri Călin Stoia

Instanța a revocat interdicția de a părăsi țara în cazul omului de afaceri Călin Stoia

Instanța a revocat interdicția de a părăsi țara în cazul omului de afaceri Călin Stoia
Curtea de Apel Târgu Mureș a revocat, joi, interdicția de a părăsi țara în cazul omului de afaceri Călin Stoia, trimis în judecată pentru dare de mită în procesul fostului primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, decizia putând fi atacată cu recurs de DNA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Curtea de Apel Târgu Mureș a revocat, joi, interdicția de a părăsi țara în cazul omului de afaceri Călin Stoia, trimis în judecată pentru dare de mită în procesul fostului primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, decizia putând fi atacată cu recurs de DNA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Târgu Mureș, Anuța Liliac, a anunțat, joi, că instanța a revocat interdicția de a părăsi țara în cazul omului de afaceri Călin Stoia, trimis în judecată pentru dare de mită în procesul fostului primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu.

Sergiu Bogdan, avocatul omului de afaceri, ceruse, la termenul de judecată de luni, ridicarea interdicției de a părăsi țara în cazul lui Stoia, motivele fiind legate de starea de sănătate a soției acestuia, dar și de termenul rezonabil al menținerii unei măsuri.

„Există un termen de recurs de 24 de ore de la pronunțare, în care DNA poate să atace decizia instanței, de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara”, a spus Liliac.

Sorin Apostu și omul de afaceri Călin Stoia au fost arestați preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.

În decembrie 2011, DNA anunța că i-a trimis în judecată pe soții Apostu, pe omul de afaceri Călin Mihai Stoia și pe denunțătorul Aspazia Droniuc, iar în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător și indisponibilizarea sumelor de 145.000 lei și 10.000 de euro aparținând inculpatului Apostu Sorin, precum și a sumei de 358.326,93 lei aparținând inculpatei Apostu Monica Undina.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influență în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) și primire de foloase necuvenite.

Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereș SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participație improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).

Sorin Apostu a demisionat din funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie.

Sorin Apostu a părăsit, în 28 septembrie 2012, Penitenciarul Târgu Mureș, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis cererea de eliberare depusă de acesta, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.

Călin Mihai Stoia a părăsit, în data de 14 aprilie 2012, Penitenciarul din Târgu Mureș, ca urmare a deciziei de punere a sa în libertate, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. El a primit atunci interdicția de a părăsi țara.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei