ÎNTÂLNIRE. Carmen Iohannis a fost adusă de SPP, marți seara, la Vila Lac
Soția președintelui, Carmen Iohannis, a ajuns, marți seara, la Vila Lac, unde mai mulți miniștri, premierul și șeful statului ar purta discuții despre măsurile de relaxare care vor fi luate după starea de alertă, relatează Mediafax.
Carmen Iohannis a ajuns în jurul orei 19.00
Ea a venit cu o mașină a SPP și ocupa scaunul pasagerului din față. Soția președintelui purta ochelari de soare.
Surse politice au afirmat, marți dimineață, pentru Mediafax, că președintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu liderii Partidului Național Liberal, la Vila Lac.
„Vor discuta și despre măsurile de relaxare care vor fi luate de guvern începând cu 1 iunie”, au menționat surse politice pentru Mediafax.
La ședință participă președintele PNL, Ludovic Orban, dar și mai mulți miniștri.
Ședința liberalilor de la Vila Lac, departe de consens
ȘTIRIPESURSE scrie că președintele Klaus Iohannis este nemulțumit de PNL fiindcă în acțiunile publice partidul pare izolat, mai ales în contextul în care, în Parlament, toate măsurile întreprinse de PNL sunt atacate și criticate de toate forțele politice, nemaiavând astfel aliați în Legislativ.
Conform sursei citate, șeful statului este supărat pe liberali și pentru faptul că ministrii PNL pică la testul încrederii în Parlament, mai multe moțiuni simple fiind adoptate în Legislativ. Spre exemplu, moțiunile simple împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, și ministrului Agriculturii, Adrian Oros, au fost adoptate în Parlamentul României, și chiar dacă aceste instrumente legislative NU au efecte juridice, cu alte cuvinte, NU atrag demiterea ministrilor, totuși, e o palmă grea dată Guvernului PNL.
Subiectul remanierii este unul destul de controverat, întrucât sedințele PNL, în regim online, pe perioada pandemiei, nu au fost deloc lipsite de tensiuni. Mai mulți miniștri au fost criticați de parlamentari sau de prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan. Greii din PNL au semnalat proasta comunicare a unor membri din Guvern, chiar dacă măsurile întreprinse au fost bune.
Nu în ultimul rând, discuțiile de la Vila Lac vizează și scăderea în sondaje a liberalilor , respectiv pregătirea PNL pentru alegerile locale și parlamentare.