Întâlnirea Cioloș-Isărescu nu a vizat legea dării în plată
„Am anunțat în urmă cu o lună că vrem să lucrăm, dincolo de implementarea programului de guvernare, la o viziune de dezvoltare economică, pe termen mediu, pe termen lung. O să avem discuții inclusiv cu partidele politice parlamentare pe acest lucru, pentru că am vrea să ajungem la ceva ce poate fi asumat la nivel național fără să avem pretenția că noi o să facem totul, dar cel puțin să lansăm discuția și pe această temă am discutat și cu guvernatorul și cu economistul șef al băncii naționale”, a afirmat Cioloș.
Întrebat dacă printre temele abordate a figurat și legea dării în plată, premierul a răspuns negativ.
La întâlnire au participat premierul Dacian Cioloș, vicepremierul și ministrul Economiei, Costin Borc, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu și economistul șef al băncii centrale, Valentin Lazea.