Interceptări ale DNA au ajuns la SRI. Comisia parlamentară va verifica ce s-a întâmplat în dosarul Mazăre-Strutinsky

Publicat: 11 08. 2017, 13:15
Actualizat: 05 06. 2018, 15:02

Vicepreședintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI, deputatul ALDE Marian Cucșa, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că la începutul sesiunii parlamentare din toamnă va supune problema transmiterii de către DNA la SRI a unor documente privind interceptările din dosare analizei membrilor comisiei, urmând a se decide dacă se va chema la audieri conducerea SRI sau dacă se va opta pentru o solicitare în scris.

„La începutul sesiunii parlamentare, în prima ședință a Comisiei SRI, voi discuta cu colegii din comisie și vom analiza exact situația și în funcție de necesitate, ori vom chema la audieri conducerea Serviciului Român de informații, ori vom trimite o solicitare scrisă pe acest subiect”, a precizat Cucșa pentru MEDIAFAX.

Acesta anunțase anterior, într-un comunicat de presă că va cere oficial informări de la Serviciul Român de Informații, cu privire la aspectele semnalate opiniei publice de către reprezentanții mass-media.

„Deși legea interzice ca SRI să facă acte de urmărire penală, totuși actele de urmărie penală ale DNA erau trimise SRI, evident, în cazul unor dosare importante care vizau anumiți oameni politici. Consider că este un caz de o gravitate extremă care, dacă se dovedește a fi real, reprezintă un important semnal de alarmă pentru justiția din România. În aceste condiții, se confirmă faptul că justiția reprezenta un câmp tactic pentru serviciile de informații, iar dosarele instrumentate de către DNA aveau un suport consistent din partea acestor structuri”, se arăta în comunicatul semnat de vicepreședintele Comisiei de control al SRI.

Potrivit unor note ale Cabinetului procurorului-șef Direcție, transmise în decembrie 2014, ianuarie și respectiv februarie 2015 către Serviciul tehnic al DNA, sunt desemnați beneficiari secundari ai informațiilor obținute de acest serviciu reprezentanți ai Serviciului Român de Informații.

Mai exact, beneficiarii secundari ai informațiilor erau două unități SRI din București și Constanța.

Notele sunt cuprinse în dosarul în care fostul primar de la Constanța, Radu Mazăre și omul de afaceri Sorin Strutinsky, au fost arestati și ulterior trimiși în judecată. Mazăre era acuzat că ar fi primit opt milioane de euro și peste opt milioane de lei de la reprezentanții unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente și pentru înlesnirea câștigării unei licitații sau încheierea unor contracte, iar Strutinsky pentru trei infracțiuni de complicitate la luare de mită.

Toate notele sunt semnate de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi.

Ulterior, pe 6 mai 2016, omul de afaceri Sorin Strutinsky a sesizat Inspecția Judiciară pentru eventuale abateri disciplinare comise de procurorul care a instrumentat cazul. În sesizare, afaceristul acuză, printre altele, „folosirea în mod nelegal și în afara cadrului procesual a sprijinului Serviciului Român de Informații”

„Procurorul de caz a abuzat de metoda de delegare a activității de supraveghere pe două direcții: una către lucrătorii de Poliție Judiciară și cealaltă către două unități militare ale SRI, instituindu-le, tot prin „hibridare”- de această dată a normelor de procedură penală- drept beneficiari secundari și punându-mă astfel în situația ca întreaga mea viață privat să fi sub atenta supraveghere a acestui serviciu, fără mandat legal, doar cu voința expres manifestată a doamei procuror”, se arată în sesizarea către Inspecția Judiciară, omul de afaceri constănțean nominalizând-o pe procurorul de caz, Ana Dana Manuela.

De altfel, Strutinsky o acuză pe aceasta de divulgarea de informații din dosar, de presiuni, audierea cu rea-credință a martorilor sau folosirea unui denunț neînregistrat.

Răspunsul a fost însă scurt: Inspecția Judiciară nu are calitatea de a pune în discuție modul de administrare a probelor, drept urmare cele sesizate de afacerist nefiind subiectul unei verificări administrative.

Inspecția Judiciară precizează, în ceea ce privește implicarea Serviciului Român de Informații, că sprijinul SRI s-a realizat în conformitate cu dispozițiile din Legea securității naționale nr.51/1991, având în vedere și hotărârea Consiliului Superior de Apărare a Țării, care a integrat problema corupției în structura strategiei de securitate națională.

Omul de afaceri a atacat în contencios-administrativ decizia Inspecției Judiciare, la Curtea de Apel București, cerând desființarea rezoluției și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Magistrații Curții de Apel au respins, pe 31 mai 2017, ca neîntemeiată acțiunea formulată în contencios-administrativ de către Sorin Strutinsky, stabilind că Inspecția Judiciară a respectat marja de apreciere, „rezoluția de clasare contestată nefiind emisă cu exces de putere”.