INTERCEPTĂRI ILEGALE în dosarul Romprest, companie controlată de Florian Walter. Procurorii au pus în rechizitoriu transcrierea unor convorbiri pentru care NU a existat mandat
Judecătorii Tribunalului Prahova, instanță la care au fost trimiși în judecată 18 inculpați acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată și spălare a banilor, compania Romprest fiind în acest dosar parte responsabilă civilmente, au constatat că rechizitoriul întocmit de către procurorii DIICOT în acest dosar conține mai multe neregularutăți în ceea ce-i privește pe cei 18 inculpați, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Una dintre problemele constatate de instanță în documentele întocmite de către procurorii DIICOT în acest dosar o reprezintă faptul că anchetatorii au interceptat ilegal convorbiri telefonice între inculpați. Astfel, conform încheierii de ședință din ziua de vineri, încheiere publicată pe portalul instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a constatat că în ianuarie 2015 procurorii au interceptat ilegal convorbiri telefonice în cazul a doi inculpați care discutau cu avocații lor de pe alte numere de telefon decât de pe cele pentru care existau mandate de ascultare.
„Dispune excluderea ca nelegale a convorbirilor telefonice purtate în data de 05.01.2015 (filele 373,374, 375 și 376 – vol.XIV dosar urmărire penală ) întrucât procesele-verbale redau convorbiri purtate de inculpații Molnar Arpad Joszef și Molnar Botond Tibor de pe alte numere de telefon decât cele la care se referă mandatele nr.599/UP/13.10.2014 și nr.678/UP/12.11.2014 emise de Tribunalul Cluj. Dispune excluderea ca probe a tuturor convorbirilor telefonice purtate de inculpații din prezenta cauză cu apărătorii lor aleși”, se arată în încheierea de ședință de vineri.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că în ceea ce-i privește pe cei 18 inculpați, procurorii nu au indicat în rechizitoriu „modalitatea normativă de comitere” a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, nu au descris în detaliu pentru fiecare inculpat modalitatea de comitere a faptelor, nu au indicat actele materiale ce intră în conținutul infracțiunilor continuate de evaziune fiscală și spălare a banilor, numărul acestor acte materiale, data săvârșirii acestora și nici nu au precizat prejudiciul defalcat pe fiecare inculpat.
„În baza art. 345 alin.2 Cod proc. penală dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, în vederea remedierii neregularităților constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei”, se arată în încheierea Tribunalului Prahova.
De asemenea, prin același document, judecătorii le solicită procurorilor DIICOT ca „în termen de cinci zile de la comunicare să procedeze la remedierea neregularităților privind traducerea convorbirilor telefonice interceptate și purtate în limba maghiară, prin intermediul unui interpret” și „la certificarea proceselor-verbale” din zeci de pagini de interceptări atașate la dosar, în caz contrar acestea urmând a fi excluse ca probe.
La începutul acestei luni, 15 dintre cei 18 inculpați din dosarul Romprest, aflați în arest preventiv, au fost scoși din arest și plasați în arest la domiciliu prin decizie definitivă a Curții de Apel Ploiești. Cei 15 nu au voie să ia legătura, pe nicio cale, cu omul de afaceri Florian Walter, care controlează compania Romprest. Cei 15 se aflau în arest preventiv din luna mai.
La sfârșitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise în judecată de către procurorii DIICOT Ploiești în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter, iar în cazul acestuia procurorii au dispus continuarea cercetărilor într-un dosar separat.
Cele 18 persoane sunt acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, printre acestea numărându-se și unul dintre finanțatorii clubului de fotbal Petrolul Ploiești, Nicolae Capră. Totodată, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabilă civilmente în acest caz.
Florian Walter este suspectat că a inițiat și coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală și spălare de bani, operațiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăți comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.
Potrivit procurorilor, în perioada 2012-2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanț de tranzacții comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forța de muncă folosită în orașele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritățile publice locale.
Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajații firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica și a deduce banii plătiți muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăți, până se ajungea la „un eșalon patru”.
Unele dintre firmele implicate în lanțul comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finanțatorii echipei de fotbal Petrolul Ploiești, Nicolae Capră, și de soția acestuia, Cristina Capră.
Conform anchetatorilor, relațiile comerciale dintre firmele lui Capră și cea a lui Walter nu au legătură cu forța de muncă folosită de Romprest, ci cu materialele folosite. Astfel, Romprest ar fi cumpărat, fictiv, câteva mii de tone de clorură de sodiu de la o firmă administrată de Cristina Capră, care achiziționase, tot doar în acte, clorura de sodiu de la firma soțului ei, Nicolae Capră, care o cumpărase, la rândul său, de altă firmă controlată tot de el. Scopul tranzacției ar fi fost acela de a raporta în contabilitate cheltuieli pentru a reduce baza de impozitare.
Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro.
În 19 mai, Tribunalul Prahova a emis un mandat internațional de urmărire pe numele lui Walter Florian, el fiind, de altfel, dat în consemn începând din 6 mai. Anterior, judecătorii Tribunalului Prahova au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele omului de afaceri.