Prima pagină » Știri » Interesul românilor pentru meciuri și pentru informațiile legate de fotbal este în scădere. Câți români se uită la CM 2014

Interesul românilor pentru meciuri și pentru informațiile legate de fotbal este în scădere. Câți români se uită la CM 2014

Interesul românilor pentru meciuri și pentru informațiile legate de fotbal este în scădere. Câți români se uită la CM 2014
Interesul românilor pentru meciuri și pentru informațiile legate de fotbal este în scădere, iar procentul celor interesați să urmărească acest sport la televizor a scăzut de la 47,7%, în 2006, la 37,8%, în 2013, informează Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).

În contextul desfășurării Cupei Mondiale FIFA 2014, Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) prezintă, într-un comunicat remis miercuri MEDIAFAX, cele mai recente cifre și tendințe despre comportamentul și interesul românilor față de știrile din fotbal și față de meciurile difuzate la televizor.

Astfel, 46% dintre persoanele din mediul urban citesc în mod constant știri despre fotbalul românesc în ziare și reviste, iar 43% aleg să fie la curent cu informațiile din fotbalul internațional, arată datele celui mai recent Studiu Național de Audiență (SNA) FOCUS, realizat de BRAT.

Tendințele acoperă perioada 2006-2013, iar universul studiului este reprezentat de populația din mediul urban din România cu vârsta cuprinsă între 14 și 64 de ani. Marja de eroare este de +/-0,8%.

În ceea ce privește vizionarea meciurilor de fotbal, 20% dintre români aleg să urmărească în special meciuri de fotbal la televizor, iar 11% dintre acestea sunt femei. În același timp, 58,2% dintre români declară că urmăresc în general meciurile de fotbal de la televizor. De asemenea, 32,3% dintre români afirmă că ascultă la radio emisiuni sportive, procentul celor care le preferă altui tip de conținut fiind de 8,6%.

Studiul mai arată că 18,3% dintre bărbați și 1,7% dintre femei urmăresc în mod deosebit în ziare și reviste subiecte legate de fotbalul internațional. În ceea ce privește interesul față de fotbalul românesc, 24,3% dintre bărbați și 1,5% dintre femei urmăresc în mod special acest subiect.

Procentul cel mai ridicat al celor care urmăresc în mod special informații despre fotbalul românesc, 14,9%, corespunde celor cu venituri personale de peste 2.000 de lei.

De asemenea, cel mai mare interes față de fotbalul românesc îl au bucureștenii – 16,1% aleg informațiile despre fotbal în locul unui alt tip de conținut -, urmează cei din Muntenia (15,1%) și bănățenii (12,7%).

Totuși, studiul SNA (FOCUS) arată că tendința în ceea ce privește interesul pentru meciuri și pentru informațiile legate de fotbal înregistrează o scădere.

Doar 12,6% dintre românii din localitățile cu peste 50.000 de locuitori au plătit anul trecut pentru a vedea un meci, față de 18,6% în anul 2006.

Procentul celor interesați să urmărească fotbal la televizor a scăzut de la 47,7% în 2006 la 37,8% în 2013. De asemenea, procentul românilor care obișnuiesc să citească informații despre fotbal în ziare și în reviste este de 20,4% în prezent, față de 33,5% în anul 2006.

BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presă scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presă scrisă, online, radio și outdoor).

Studiul National de Audiență FOCUS este realizat de BRAT și reprezintă unica sursă pentru piața de media și publicitate din România pentru furnizarea rezultatelor de audiență care sunt utilizate pentru tranzacționarea spațiului publicitar în presa scrisă.

Studiul a fost lansat în urmă cu doisprezece ani, măsoară în prezent aproximativ 100 de titluri și are circa 50 de beneficiari: editori, clienți, regii și agenții de publicitate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani