Interlopul eliberat din arestul Capitalei, deși era condamnat la zece ani, a fost prins abia după șase luni
Poliția Română arată, într-un comunicat de presă, că în municipiul Cluj-Napoca a fost pus în aplicare, vineri, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat de 37 de ani.
Surse din Poliție au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre Adrian Marin Botez, care era căutat din iulie 2014, după ce subofițeri de la arestul Poliției Capitalei l-au lăsat să plece, deși primiseră o minută de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care se arăta că Adrian Marin Botez a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare.
Potrivit surselor citate, mașina în care se afla Adrian Botez a fost blocată vineri în trafic, în municipiul Cluj-Napoca, iar din primele informații rezultă că acesta ar fi avut la el o armă.
Sursele citate au mai spus că Adrian Botez a locuit în Cluj-Napoca, într-o vilă închiriată prin intermediul unor persoane.
Poliția Română a precizat, în comunicatul citat, că, în cadrul operațiunii, au fost depistate opt persoane, despre care există suspiciunea rezonabilă că i-ar fi acordat sprijin acestuia, pentru a se sustrage de la executarea pedepsei. Cele opt persoane urmează să fie cercetate pentru favorizarea infractorului.
La acțiunea de prindere a lui Botez au participat polițiști de la Direcția de Investigații Criminale, Direcția Operațiuni Speciale și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din Poliția Română.
Cei trei subofițeri de la arestul Poliției Capitalei care l-au lăsat liber pe Adrian Botez, după ce acesta a fost condamnat definitiv pentru că a încercat să îl omoare pe Dumitru Mironescu, sunt cercetați de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4, pentru neglijență în serviciu.
Cercetările au fost deschise după ce, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2014, la arestul Poliției Capitalei a venit o minută de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care se arăta că Adrian Marin Botez a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Angajații de la arest ar fi interpretat în mod greșit documentul trimis de instanță și ar fi crezut că Botez trebuie de fapt pus în libertate, astfel că acesta a fost eliberat în acea noapte. Adrian Botez a fost dat atunci în urmărire, polițiștii reușind să îl prindă după mai bine de șase luni.
Eliberarea din greșeală a lui Adrian Botez a determinat luarea unor măsuri speciale de protecție pentru șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă, și pentru familia acestuia. Protecția pentru Felix Bănilă a fost luată la solicitarea acestuia, după ce prim-procurorul a primit pe adresa Parchetului o scrisoare de amenințare din partea interlopului băcăuan, expediată din arestul Poliției Capitalei cu o noapte înainte ca acesta să fie eliberat din greșeală. Șeful Parchetului Bacău este cel care a desfășurat ancheta în dosarul în care Adrian Botez, zis „Țâță”, a fost condamnat pentru tentativă de omor.
În urma verificărilor interne făcute de Poliția Română, Mihai Pruteanu, care se afla atunci la conducerea Poliției Capitalei, a fost sancționat cvu avertisment. Ulterior, Pruteanu a fost eliberat din funcție, la cerere, de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.
Adrian Marin Botez, zis „Țâță”, și alți șapte bărbați care, în 2011, au vrut să-l omoare pe Dumitru „Puiu” Mironescu au fost condamnați definitiv, în 30 iunie 2014, la pedepse cu executare cuprinse între nouă și doisprezece ani de închisoare, în dosarul cunoscut ca „Bariera”.
Ceilalți șapte condamnați – Claudiu Laurențiu Păvalucă, Cătălin Bogdan Rusu, Constantin Manea, Vlăduț Romeo Zîmbrean Sbranca, Vasile Stoleru, Valentin Dorin Păvălucă și Constantin Cătălin Crăciun – erau toți în arest la data condamnării definitive.
Adrian Marin Botez, dat în urmărire națională din mai 2011, fusese prins în apropierea instanței supreme, în luna mai 2014, chiar în ziua când se judeca dosarul său de tentativă de omor, ulterior fiind dus în arestul Poliției Capitalei.
Dumitru Puiu Mironescu a fost victima unei tentative de asasinat, în 14 februarie 2011, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Lilieci, din municipiul Bacău, agresiune comisă de mai multe persoane din anturajul lui Adrian Botez.
Adrian Botez îl considera pe Dumitru Mironescu implicat în asasinarea lui Gheorghiță Mararu, care a fost împușcat de Cristian Chilat, zis „Falău”, în noiembrie 2010, în răfuiala de la Cafe Latino, din municipiul Bacău. În aprilie 2012, Falău a fost condamnat definitiv la 19 ani de închisoare pentru omor calificat, tentativă la omor calificat și nerespectarea regimului armelor.