Intervenția care va schimba pentru totdeauna fața Arcticii. Acest moment ar putea avea consecințe dramatice asupra planetei
Solicitarea oficială formulată de Rusia va accelera cursa revendicărilor într-o zonă nelocuită a Terrei, dar bogată în zăcăminte disputate de ani întregi cu Statele Unite, Canada, Norvegia și Danemarca.
În cererea depusă la Comisia specială ONU pentru delimitarea platoului continental, Moscova a argumentat că, pe baza unor dovezi științifice, ar avea suveranitate asupra a 1,2 milioane de kilometri pătrați suplimentari în regiunea arctică.
Națiunile Unite ceruseră dovezi din partea Rusiei în acest sens în anul 2001.
Dreptul maritim stabilește în prezent că un stat are dreptul la suprafețe aflate la cel mult 200 de mile marine (380 de kilometri de țărmul propriu), oferind posibilitatea exploatării resurselor în aceste limite.
Însă Moscova susține că platoul continental rus din Arctica este mult mai amplu decât se estima până acum.