Prima pagină » Știri » Intervenție chirurgicală în premieră în România la Spitalul Universitar din București: Este minunat să putem oferi pacienților un act medical modern

Intervenție chirurgicală în premieră în România la Spitalul Universitar din București: Este minunat să putem oferi pacienților un act medical modern

Intervenție chirurgicală în premieră în România la Spitalul Universitar din București: Este minunat să putem oferi pacienților un act medical modern
Detalii în articol

„Pentru prima dată, într-un spital public din România a fost realizată o operație de protezare valvulară aortică prin mini-toracotomie dreaptă. Echipa de chirurgie cardio-vasculară a Spitalului Universitar de Urgență București, sub conducerea Conf. Dr. Cătălin C. Badiu, devine astfel singura unitate publică din România ce acoperă întregul arsenal de operații minim-invazive prin mini-toracotomie, realizând atât reparații cât și protezări ale valvelor aortă, mitrală și tricuspidă”, se arată într-un comunicat al Spitalului Universitar.

Potrivit sursei citate, pacientul suferea de îngustare severă a valvei aortice, cea mai des întâlnită boală a valvelor inimii (peste 3 000 de cazuri noi pe an în România), boală ce-l împiedica pe acesta să ducă o viață normală. Pacientul a fost operat printr-o incizie de 5 cm în partea dreaptă a toracelui.

„La ora actuală această procedură se efectuează în mai puțin de 20 de centre din lume, printre care, începând de anul acesta, se numără și Romania, datorită echipei de chirurgie cardio-vasculară a SUUB care și-a întregit astfel palmaresul de operatii minim-invazive cu procedura de protezare a valvei aortice prin mini-toracotomie”, se mai arată în comunicatul SUUB.

„Scopul nostru este să oferim pacienților din România, în cel mai mare spital public, cele mai bune și moderne servicii medicale. Calitatea actului medical modern depinde de performanțele doctorilor și de calitatea tehnologiei medicale cu care este dotat spitalul. Din fericire, școala de medicină din România produce annual câteva mii de doctori foarte capabili. Suprapuși corect pe un plan de management care se concentrează pe achiziția de echipamente de ultima generație, acești medici vor face performanță în sistemul public și vor oferi pacienților din România servicii medicale la cele mai înalte standarde”, explică Adriana Nica, Managerul Spitalul Universitar de Urgență București.

„Mă bucur că am reușit să atingem aproape toată paleta de operații valvulare minim-invazive. Este un lucru minunat să putem oferi și pacienților noștri din sistemul public un act medical modern și la un standard cât mai ridicat. ” declară Conf. Dr. Cătălin C. Badiu.

În 2017, Spitalul Universitar de Urgență București a mai marcat o premieră îndomeniul chirurgiei cardio-vasculare realizând primele intervenții complexe de înlocuire percutană a valvei aortice (numite generic „TAVI”, conform acronimului din
engleză, Transcatheter Aortic Valve Implantation). Aceste intervenții sunt indicate la pacienții cu îngustarea severă a valvei aortice (stenoză aortică), adică asupapei care reglează curgerea sângelui din inimă spre aortă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025