INTERVIU cu DANIEL MORAR: Corupția este un fenomen care se lipește de cei aflați la guvernare – VIDEO

Corupția este un fenomen care se lipește de cei aflați la guvernare, de cei care dețin pârghiile puterii și de cei care pot să decidă în legătură cu folosirea bugetului de stat, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Daniel Morar.

În opinia procurorului șef Daniel Morar, Direcția Națională Anticorupție și-a găsit identitatea, fiind apreciată, și că speră să nu se întâmple nimic rău cu DNA după plecarea sa, argumentând că nu vede de ce ar trebui schimbat un lucru bun.

Într-un interviu acordat luni agenției MEDIAFAX, procurorul șef al DNA, Daniel Morar, a declarat că, din păcate, în ultimii ani corupția se combate în principal prin mijloace de drept penal, ceea ce e ineficient, fenomenul fiind mai răspândit decât pot procurorii și polițiștii să combată, să surprindă, să identifice.

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

Totodată, procurorul șef Morar consideră că magistrații se uită prea mult la schimbările politice sau cred și acceptă că în prea mare măsură destinul unei instituții juridice depinde de politicieni.

Redăm integral interviul acordat Agenției de presă MEDIAFAX de procurorul șef al DNA, Daniel Morar:

Reporter: În data de 12 august – când vă expiră delegarea la conducerea DNA – se împlinesc exact șapte ani de la numirea ca procuror șef al acestei instituții specializate. A devenit DNA instrumentul de lucru împotriva corupției? Ca să-l citez pe consilierul preaderare spaniol David Madero, desemnat pentru sprijinirea înființării instituției.

Daniel Morar: Da, a devenit. Și nu doar pentru consilierul David Martinez Madero, ci și în viziunea Comisiei Europene și a experților Comisiei Europene. Vedeți că în ultimul raport de țară se spunea că performanța Direcției Naționale Anticorupției în investigarea cazurilor de mare corupție poate fi considerată unul dintre bunurile câștigate, unul dintre cele mai de seamă lucruri din România post-aderare. Deci categoric că DNA-ul este perceput acum și de partenerii externi, și de public, și de corpul magistraților în ansablu ca instrumentul care trebuie să combată corupția la nivel înalt în România.

Rep.: L-am indicat pe procurorul spaniol pentru că a fost singura persoană care a recunoscut că fostul PNA avea ciuntite competențele și că practic din 2005 s-a văzut clar voința ca acest instrument să devină unul chiar de combatere a corupției…

D.M.: Da, el a fost, din partea Spaniei, partenerul nostru în programele de twinning, el știa că odată cu decizia Curții Constituțiale care spunea că PNA nu mai poate cerceta parlamentari competențele sunt ciuntite. Adică aveam un Parchet specializat, un Parchet dotat pentru a instrumenta astfel de cazuri, dar nu avea competența și într-adevăr, în toamna lui 2005, când s-a schimbat competența, s-au operat modificări în organizarea și funcționarea PNA-ului transferându-se în DNA, s-a redobândit și această competență, de a cerceta parlamentarii. Acum, privind în urmă, da și văzând unde ne situăm, ne dăm seama sau ne putem închipui ce ar fi reprezentat DNA-ul fără acea competență. Ar fi fost foarte puțin, extrem, extrem de puțin.

Rep.: În urmă cu cinci ani s-a impus acest Mecanism de Cooperare și Verificare, s-au impus condiționalități. DNA și-a îndeplinit aceste condiționalități ? Considerați că acest mecanism ar trebui menținut ?

D.M.: Da, și le-a îndeplinit treptat, treptat. Nu trebuie să uităm că înainte de 2007 au fost acele rapoarte de preaderare în care se vorbea despre activitatea Parchetului Național Anticorupție, în care erau criticate punctele slabe, adică se vorbea de o competență foarte extinsă a PNA, faptul că se ocupa de fapte mărunte și că nu se focusa pe combaterea marii corupții. Apoi era criticată în acele rapoarte din 2005 și 2006, mai exact din 2005, modalitatea de numire a procurorului general și a procurorului șef al PNA, a procurorului general al PNA – că era procurorul general atunci – spunând că au fost aduși oameni al căror CV nu îi recomanda neapărat pentru acele funcții. Iată deci că modalitatea de numire a acestor două funcții foarte importante în Ministerul Public revine după șapte ani în actualitate. Apoi, deci la acea dată 2004, 2005, 2006 în rapoartele de preaderare, DNA, PNA nu era o instituție lăudată, era, dimpotrivă, o instituție unde, față de care s-au raportat, la care experții europeni vedeau neajunsuri, vedeau racile. 2007, 2008, 2009 – odată cu investigarea cazurilor importante și mai târziu 2009, 2010, 2011 odată cu hotărârile judecătorești definitive de condamnare a unor pesoane cu înalte funcții publice și politice – s-a văzut că DNA este o instituție matură și că în fiecare an convinge prin anchetele pe care le desfășoară și prin soluțiile pe care le obține.

Rep.: Credeți că trebuie schimbată procedura de numire a procurorilor șefi, a procurorului general ?

D.M.: Noi am suținut tot timpul ca această procedură să rămână așa, pentru că în această procedură sunt implicați cei trei mari actori. Care să spunem că au un cuvânt de spus în procedura, în numirea capilor justiției române, dacă ne referim la procurori: avem un ministru de Justiție care propune, avem un CSM ales, care-și dă un aviz, e adevărat că un aviz consultativ dar e un aviz care contează, și avem pe președintele României, care realizează procedura, numește sau respinge cererea, așa cum s-a întâmplat. Deci cred că, dacă se ține cont de toți cei trei actori, poate fi o procedură completă. Sigur se pot discuta, nicio procedură nu e infailibilă. Ne uităm la procedura de numire a capilor justiției, dacă ne referim la judecători. Mai ales la cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se depun proiectele într-o manieră transparentă, CSM selectează, realizează interviul și propune președintelui numirea. Acolo (în cazul conducerii ICCJ) propune CSM și numește președintele, aici (în cazul conducerii Ministerului Public-n.r.) propune ministrul, numește președintele cu avizul CSM. Nicio procedură de numire a șefilor justiție nu e infailibilă, totul e să folosești aceste instrumente sau aceste proceduri cu bună-credință și potrivit cu scopul lor, pentru că, dacă ne uităm, aceeași procedură a fost folosită cu rezultate diferite.

Rep.: Revenind la marea corupție. Cum vedeți condamnarea fostului premier Adrian Năstase – caz calificat de europeni, și nu numai, ca fiind de înaltă corupție. De altfel, de-a lungul anilor, s-a spus că Năstase ar fi simbolul corupției din România. Care este opinia dumneavoastră ?

D.M.: Eu vă vorbesc doar despre soluție. Că este o soluție pe care procurorii au dorit-o, au susținut-o și au cerut-o. Asta face un procuror: instrumentează dosare, susține condamnarea atunci când e convins că există probe de vinovăție și se bucură atunci când instanțele de judecată îi confirmă dosarul. Arată că dosarul a fost unul serios, că s-a bazat pe probe. Acum, restul nu vreau să comentez…

Rep.: V-ați așteptat totuși la o decizie de condamnare, cu executare, având în vedere că, în fond, erau două opinii pentru condamnare și una pentru achitare… ?

D.M.: Da, dar nu ne putem uita sau nu putem fi lămuriți foarte exact în funcție de atitudinile judecătorilor de la prima instanță sau de la instanța de recurs. Ne arată istoria soluțiilor primite că lucrurile sunt atât de diferite, de la un caz la altul. În această situație, procurorii au obținut din prima fază condamnarea cu închisoare, același lucru l-am susținut și în recurs. Contează că s-a obținut și nu ce am crezut noi că putem sau nu obține. Evident că noi am crezut că putem obține din moment ce am solicitat.

Rep.: Ce ați gândit când ați aflat de tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase ?

D.M.: Păi, vă spun ce am mai spus, nu este singurul caz în care persoane care sunt subiecții unor cercetări penale sau care au fost condamnate în diverse grade de jurisdicție recurg la asemenea gesturi. Altminteri, amănunte nu știu, nu noi investigăm această tentativă de sinucidere și nu pot să mă pronunț. Dar cazul nu este singular. Ca procuror, de-a lungul acestor ani am avut oameni care au avut momente de genul ăsta, au avut tentative de suicid. Unii au și reușit.

Rep.: În dosarul Flota, deși restituit de instanța supremă pentru neconformitate, DNA a infirmat soluția dată, iar în baza unei expertize s-a apreciat că nu există prejudiciu. Voci, mai ales din zona politică, susțin că a fost o soluție politică. Cum comentați aceste acuzații ?

D.M.: Da, acuma trebuie întrebat care soluție a fost politică – a procurorului, a instanței…?!

Rep.: A procurorului.

D.M.: Deci vedem că nici în acest caz nu e nimic diferit, sunt foarte multe situații în care procurorii DNA sunt acuzați că dau soluții politice sau că fac dosare politice și vă spun ce am spus de fiecare dată: sunt dosare cu oameni politici, punct și atâta tot.

Rep.: În 2007 percepția era că DNA cercetează doar politicieni din partidul de guvernământ, respectiv PNL. Azi DNA e suspectat că doar din PDL…

D.M.: E bine, zic eu, pentru că atâta timp cât ești acuzat și de unii și de alții înseamnă că îți faci treaba, înseamnă că nu alegi atunci când faci aceste investigații, nu alegi pe criterii politice și că singurul criteriu este cel al existenței sau nu a unei fapte penale. Așa este, am explicat de atâtea ori, corupția este un fenomen care se lipește de cei aflați la guvernare, de cei care dețin pârghiile puterii și de cei care pot să decidă în legătură cu folosirea bugetului de stat. În 2005, 2006, 2007, 2008, în general dosarele s-au referit la fosta guvernare 2000-2004. Iată că, după guvernarea altor partide politice, au venit și dosarele celor care au guvernat în perioada 2004-2010. Vedem acuma hotărârile judecătorești de condamnare că vin atât în ceea ce-i privește pe membrii unui partid, cât și pe membrii altui partid. Dacă ne uităm la recentele condamnări, și mă refer la condamnările din anul 2012 în prima parte, vedem că cei care au intrat în închisoare, în acest început de an, sunt de la toate cele trei mari partide din România. Și avem cinci – doi miniștri, un secretar de stat, doi parlamentari – în închisoare în acest moment și uitați-vă la ei și vedeți că provin de la toate partidele politice.

Rep.: Ce credeți că se va întâmpla cu DNA după plecarea dumneavoastră? Și spun acest lucru având în vedere și investigația deschisă față de doi procurori, unul chiar fost vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, apropo de faptul că utilizau informații care nu erau pentru public pentru a-și negocia ocuparea de funcții în conducerea Ministerului Public.

D.M.: Sper să nu se întâmple nimic rău și sper ca șeful DNA și adjuncții lui și cei care vor conduce instituția de aici încolo să fie oameni aleși pe criterii de competență, după proceduri transparente – așa cum spune și raportul Comisiei Europene, așa cum promite și ministrul Justiției – și care să desfășoare o activitate în aceiași parametri. În linii mari pot fi diferențe de optică managerială, dar în linii mari un procuror asta face: investighează infracțiuni, investighează în cazul nostru cazuri de corupție. Sper ca această activitate, care e apreciată, să nu sufere, în sensul negativ, odată cu numirea unor noi șefi. Pentru că, în această perioadă, DNA, spun eu, și-a găsit identitatea, este apreciată și nu văd de ce ar trebui să schimbe un lucru bun.

Rep. În 2007 ați avut un caz privind fraudarea examenului de procurori șefi. Credeți că este o chestie de nărav, de sistem ? Se vorbea la un moment dat de grup de influențe juridico-politice, credeți că s-a reactivat având în vedere că s-a schimbat puterea?

D.M.: Eu cred că magistrații se uită prea mult la schimbările politice sau cred și acceptă că în prea mare măsură destinul unei instituții juridice depinde de politicieni. Și sunt sigur că foarte des magistrații discută despre cei care vin la putere, despre cei care pleacă de la putere și despre repercusiunile pe care aceste schimbări le-ar putea aduce cu privire la activitatea unei instituții judiciare. Până la urmă e evident că factorul politic influențează modul cum se desfășoară o anchetă penală, pur și simplu dând o lege, schimbând o lege ș.a.m.d., asigurând sau neasigurând finanțarea. Dar cred că magistrații trebuie să fie mai ocupați de ceea ce fac ei în interiorul sistemului și trebuie să țină cont de faptul că până la urmă toate investigațiile penale, dacă ne referim doar la justiția penală, se desfășoară de către procurori și de către ofițeri de poliție (judiciare) dar ei sunt sub ordinea procurorilor. Mai departe, că toate verdictele penale se dau de către judecători, deci nu au cum să intervină politicienii sau cei din afara sistemului în mod direct în judecarea unei cauze. Repet, indirect, schimbând legi. Aia e o problemă de sistem. De aceea nu-i înțeleg pe acești colegi sau foști colegi care încearcă – făcând abstracție de un caz anume – să ocupe funcții prin negocieri netransparente. Este normal ca toată procedura să fie transparentă, e normal să te vadă și CSM, să te vadă și ministrul, să te vadă și președintele și să decidă, dar pe niște criterii bine stabilite și mai ales pe baza unui CV și să nu se facă aceste negocieri în restaurante sau în subteranele vieții juridice.

Rep.: La nivelul structurilor europene se tot vorbește despre faptul că România este considerată o țară coruptă. Ce putem face să scăpăm de această legendă? Chiar în raportul MCV se invocă un sondaj, potrivit căruia 67 la sută dintre români consideră că fenomenul corupției a crescut în ultimii trei ani, că peste 90 la sută dintre români sunt îngrijorați de aceasta. Raportându-ne la alte state europene …

D.M.: Pornind de la faptul că e o fărâmă de adevăr în acest lucru, că percepția populației asupra corupției reflectă o realitate, nu e totuna cu corupția și nu înseamnă că își găsește o corelare expresă în datele statistice legate de pildă de activitatea noastră sau de soluțiile pronunțate de instanță. Sunt multe de făcut, ar trebui să fie politici de prevenție clare pe care să le ducă, știu eu, Ministerul de Justiție, pe care să le ducă Ministerul de Interne, ei mai și duc, au anumite campanii. Există măsuri administrative în cadrul fiecărei autorități publice, că e centrală, că e locală, în cazul fiecărui minister și abia în ultimă instanță se combate corupția prin mijloace de drept penal. Din păcate, în ultimii ani ați văzut că se combate în principal prin mijloace de drept penal corupția și nu e lucrul cel mai eficient. Bun, se ajunge la rezultate care, haideți să spunem, șochează sau trezesc o temere în rândurile celor care sunt dispuși să comită asemenea fapte, dar nu e suficient pentru că se pare că acest fenomen este mai răspândit decât pot procurorii și polițiștii să combată, să surprindă, să identifice. Iarăși, uitați-vă la metodologia pe care o urmează de regulă TI, la răspunsurile date. Foarte mulți din cetățenii români spun „da, există corupție în România”ș.a.m.d. Sunt întrebați de unde știu, ai avut un caz, te-ai confruntat direct, răspunsurile date sunt: „nu am avut, dar mi-a spus x” sau „am avut”. Și sunt foarte multe persoane dispuse să dea mită pentru a-și rezolva o chestiune la ghișeu, ne referim la corupția mică, dar în același timp știe că e nelegal, știe că nu face decât să pervertească un mediu normal, dar în același timp când răspunde la interviuri spune „da, este corupție în România” și spune într-o notă critică. Dar poate că ar trebui să facem în așa fel încât să nu mai oferim mită, să nu mai dăm mită, să stăm și să ne obținem documentele în modalitate legală. Foarte mulți oameni de afaceri spun în interviuri că nu au ce să facă, că trebuie să dea mită pentru a-și desfășura activitatea în condiții de eficiență pentru ei. Pot fi înțeleși într-o anumită măsură, dar dacă fiecare din oamenii ăștia de afaceri ar refuza să dea mită, probabil că până la urmă n-ar avea ce să facă și până la urmă le vor emite actele, autorizările, vor emite anumite acte. E o dorință a fiecărui cetățean de a-și rezolva treaba mai repede, de a obține autorizație peste rând, de a obține autorizație de construire în detrimetul vecinului lui sau în detrimetrul concurentului în afaceri. Deci, nu e o vină doar a organelor juridicare sau a organelor statului care nu reușesc să combată corupția. E o chestiune de mentalitate care în acest moment e combătută, din păcate, mai mult prin mijloace penale și e insuficient.

Rep.: Ce vă reproșați?

D.M.: Sigur pot fi multe de reproșat mă gândesc că strict profesional ce mi-ar fi plăcut să fac mai mult ar fi fost să avem, după acești șapte ani, o cazuistică mai bine conturată pe frauda în achiziții publice. Din punctul meu de vedere, e un domeniu aproape descoperit, perfect descoperit. Puținele dosare pe care le-am trimis în instanță, că până la urmă nu sunt multe – și nu mă refer doar la DNA, pentru că sunt și de competența parchetelor obișnuite, în funcție de criteriul valoric – nu s-au finalizat cu condamnări sau s-au finalizat cu foarte puține condamnări și e nereprezentativ procentul de condamnări la ansamblul fenomenului. E nereprezentativ și raportat la dosarele care sunt acum în instanță, pentru că majoritatea nu au o soluție. Apoi am avut dosare pe care noi procurorii le-am constatat soluții clare, „dosare școală” de fraudare a procedurilor de achiziție publică cu prejudicii semnificative aduse bugetului statului și care s-au finalizat, din păcate, cu hotărâri definitive de achitare. E un fenomen prin care statul român, ca orice stat de altfel, pierde extrem, extrem de mulți bani. Iarăși nu e vorba doar de combaterea acestui fenomen prin mijloace penale și trebuie să vă spun că dificultatea magistraților propuși este cu atât mai mare cu cât nu există incriminată nicăieri în legislația română, nici în cea generală nici în cea specială, o infracțiune specifică, care să combată frauda în achizții publice. Trebuie să mergem la un text general de abuz în serviciu, ceea ce nu e în regulă, adică nu contribuie nicidecum la limpezirea fenomenului. Dacă v-ați uitat și în raportul de țară, și experții europeni ne spun că statul român are o problemă cu controlul achizițiilor publice, cu represiune penală a acestui fenomen și vorbește inclusiv de lipsa de expertiză a magistraților în domeniu. Nu e un domeniu foarte comun, nu e un domeniu foarte cunoscut, s-a încercat, s-au mai făcut traininguri de către CSM, de către noi, seminarii, să sperăm că pe viitor va fi mai bine. Dar, dacă în alte domenii am reușit – să spunem corupția în mediul politic, în mediul judiciar, acolo avem incriminări specifice, știm ce e aia luare de mită, știm ce e fraudare a fondurilor europene, ce e traficul de influență – aici frauda în achiziții publice nu are un corespondent într-o normă penală de incriminare, să spună: „fapta persoanei de a achiziționa printr-o procedură netransparentă la prețuri vădit supraevaluate constituie infracțiune” ar fi foarte clar, nu există așa ceva. Nici în Codul penal și nici în legislația specială.

Rep.: Ați propus așa ceva?

D.M.: Da, am propus și sperăm să obținem așa ceva. Cei de la ANRMAP (Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice) se arată extrem de interesați de o asemenea incriminare. De fapt, ei văd necesară intervenția legiuitorului pe mai multe paliere și nu numai legat subevaluări, subraevaluări. Ei vor incriminări și pe procedura transparenței, probabil că nu e lipsită de temei, adică cred că știu ce vorbesc. Dar e un neajuns al mandatelor mele în această perioadă.

Rep.: Dacă ar fi să vă definiți mandatul…

D.M.: A fost unul extrem de intens.

Rep.: Care ar fi portretul viitorului șef al DNA, în viziunea dumneavoastră?

D.M.: Să fie un procuror sau un judecător, de ce nu ? Să fie un magistrat care are expertiză, care are experiență în domeniul anticorupție. Domeniul nostru este unul destul de specializat și e nevoie să cunoști domeniul când vii într-o asemenea funcție. Nu poți să ajungi procuror șef al DNA ca să înveți lucruri, vorbim în general, trebuie să știi deja, înveți unele lucruri cu siguranță, dar nu poți să vii complet nepregătit și să le înveți aici. În al doilea rând ar trebui să fie un om care și până acum a făcut față presiunilor, cel puțin presiunilor exercitate prin media legate de activitatea sa. Adică oameni care s-au trezit comentați, analizați, amenințați la televizor și care au făcut față cu brio acestor, hai să spunem, provocări. Deci, unu – trebuie să știi carte, să fii familiarizat cu ce faci și în al doilea rând trebuie să ai nervii tari, să reziști oricăror provocări. Să nu fii fragil.

(Înregistrarea video a interviului poate fi accesată pe www.mediafax.ro)