INTERVIU EXCLUSIV | Sadhguru: „Ori de câte ori ceva te rănește, există două opțiuni: Poți deveni fie rănit, fie înțelept. Stă în capacitatea ta să transformi ceea ce ți se întâmplă în ceea ce devine în tine”

INTERVIU EXCLUSIV | Sadhguru: „Ori de câte ori ceva te rănește, există două opțiuni: Poți deveni fie rănit, fie înțelept. Stă în capacitatea ta să transformi ceea ce ți se întâmplă în ceea ce devine în tine”
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 17/05/2022, 11:51
Actualizat: 17/05/2022, 11:54

Liderul spiritual Sadhguru a acordat un interviu în exclusivitate pentru Gândul. Filosoful indian, care în ultimul an a fost urmărit de nu mai puțin de 2,2 miliarde de oameni pe rețelele de socializare, a vorbit despre efectele războiului din Ucraina asupra omenirii, despre cheia succesului în viață și, nu în ultimul rând, despre amenințarea care planează asupra planetei, din cauza substanțelor chimice folosite în agricultură.

El afirmă că deșertificarea solului se produce într-un ritm atât de rapid „din cauză că, de fiecare dată când cultivi ceva, conținutul organic este preluat de culturi, dar nu se pune nimic înapoi în sol”. Într-o pădure tropicală, exemplifică el, conținutul organic din sol provenit din deșeurile vegetale și animale ar fi undeva în jur de 70%. Pe de altă parte, în solurile agricole, conținutul minim de materie organică este de 3-6%.

Tocmai de aceea, mișcarea „Planetă Conștientă – Salvează Solul” pe care a inițiat-o faimosul lider spiritual urmărește să introducă o politică globală conform căreia trebuie să existe un conținut minim de 3-6% de materie organică în solurile agricole.

În cadrul interviului acordat jurnaliștilor Gândul, Sadhguru a atins și subiectul războiului dintre Ucraina și Rusia pe care l-a descris drept „o situație nefericită”.

„Dar, ori de câte ori ceva te rănește, există două opțiuni: poți deveni fie rănit, fie înțelept. Cu cât te rănesc mai multe lucruri în viața ta, cu atât mai înțelept ar trebui să devii. Dar, din păcate, majoritatea oamenilor devin răniți”, a afirmat cel mai urmărit maestru-yoghin din lume.

Sursa foto: Profimedia

„De fiecare dată când cultivi ceva, conținutul organic este preluat de culturi, dar nu se pune nimic înapoi în sol”

Reporter Gândul: Vizitezi zeci de țări pe drumul de la Londra până în India pentru a evidenția amenințarea la adresa uneia dintre cele mai importante resurse ale naturii. De ce moare solul? Este din cauza insecticidelor, a substanțelor chimice, a utilizării excesive?

Sadhguru: În primul rând, trebuie să recunoaștem solul ca pe o entitate vie, nu ca pe o grămadă de chimicale – așa cum a fost descrierea sa în lume: „Pune niște azot, pune niște fosfor, fă asta, fă aia.” Nu este vorba despre azot sau fosfor – este vorba despre sol viu. Solul pe care stai este, de fapt, un proces viu, iar cine ești tu este o consecință a solului, nu invers.

Nu suntem împotriva îngrășămintelor sau a pesticidelor, dar important este că ar trebui să existe conținut organic. Vei vedea că, pe măsură ce suplimentezi conținutul organic, nevoia de îngrășăminte va scădea.

Deșertificarea solului nostru se produce într-un ritm atât de rapid din cauză că, de fiecare dată când cultivi ceva, conținutul organic este preluat de culturi, dar nu se pune nimic înapoi în sol. Într-o pădure tropicală, conținutul organic din sol provenit din deșeurile vegetale și animale ar fi undeva în jur de 70% sau mai mult. În solurile agricole, conținutul minim de materie organică ar trebui să fie de 3-6%. Dar, în prezent, în aproape 40% din terenurile agricole din lume, conținutul organic este sub 0,5%.

Așadar, ce vom face? Există doar două modalități de a reintroduce conținutul organic în sol – deșeurile vegetale și deșeurile animale. Readucerea animalelor în fermă este exclusă, pentru că oamenii s-au obișnuit cu confortul mașinilor. Așadar, cea mai bună opțiune pe care o avem este să readucem vegetația.

În acest moment, mișcarea „Planetă Conștientă – Salvează Solul” urmărește să introducă o politică globală conform căreia trebuie să existe un conținut minim de 3-6% de materie organică în solurile agricole. Fiecare țară poate face acest lucru în felul său, în funcție de latitudine, tradiții agricole și condiții economice. Vreau ca voi toți să faceți din această mișcare una majoră în lume. Nu este vorba despre mine, nu este vorba despre tine. Aceasta este o responsabilitate generațională pe care trebuie să o îndeplinim.

Sursa foto: Profimedia

„Ceea ce îți dă lumea nu este întotdeauna alegerea ta. Ceea ce faci tu din ea este sută la sută alegerea ta”

Reporter Gândul: În fiecare zi, 200 de milioane de animale sunt sacrificate pe această planetă. Ar trebui ca oamenii să consume mai puțină carne pentru a salva solul?

Sadhguru: În momentul de față, 51 de milioane de kilometri pătrați de teren sunt cultivați. Din aceste terenuri agricole, 40 de milioane de kilometri pătrați de teren sunt folosiți pentru creșterea animalelor și cultivarea hranei lor. Asta înseamnă 77% din terenul agricol. Nu trebuie să renunți la carne, dar, dacă reduci consumul de carne cu 50%, 20 de milioane de kilometri pătrați de teren vor deveni disponibili. Dacă împădurești aceste 20 de milioane de kilometri pătrați de teren, acest lucru poate face o diferență uriașă.

Reporter Gândul: În timpul războiului, oamenii pot fi expuși la multe evenimente traumatice diferite. Acest lucru crește șansele de a dezvolta probleme de sănătate mintală, cum ar fi tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), anxietatea și depresia. Cum ne afectează războiul din Ucraina din punct de vedere energetic? Cum vor fi vindecate fricile de război și cât va dura procesul de vindecare după ce războiul propriu-zis se va încheia?

Sadhguru: Războiul este o situație nefericită. Dar, ori de câte ori ceva te rănește, există două opțiuni: poți deveni fie rănit, fie înțelept. Cu cât te rănesc mai multe lucruri în viața ta, cu atât mai înțelept ar trebui să devii. Dar, din păcate, majoritatea oamenilor devin răniți.

De obicei, experiențele dureroase sunt și experiențe cu impact profund. Atunci când profunzimea apare în calea ta, sub orice formă, nu o lăsa să se piardă pentru că aceasta este ceea ce te maturizează într-o altă dimensiune a posibilităților. Nu transforma asta într-o rană în interiorul tău. Este timpul să o transformi în înțelepciune. Există modalități de a face acest lucru. Trebuie să îți construiești sediul experienței tale. Toată experiența umană vine din interior. Stă în capacitatea ta să transformi ceea ce ți se întâmplă în ceea ce devine în tine. Ceea ce îți dă lumea nu este întotdeauna alegerea ta. Ceea ce faci tu din ea este sută la sută alegerea ta.

Oferirea sprijinului necesar din punct de vedere psihologic și spiritual pentru a ajuta pe cineva să iasă din astfel de situații și să învețe să își refacă viața este cea mai importantă parte a muncii noastre – este chiar esența Isha. Există metode puternice cu ajutorul cărora se poate ameliora agitația mentală și se poate insufla un anumit sentiment de pace și bunăstare interioară. Oamenii pot ieși din tragedie și își pot readuce viața pe calea cea bună pentru a trăi ca ființe umane pline de bucurie, trecând dincolo de dezastrul la care au fost martori.

Sursa foto: Profimedia

„Succesul este o consecință a valorificării a tot ceea ce ai pentru cel mai bun rezultat posibil”

Reporter Gândul: În opinia ta, cum se poate trăi o viață semnificativă? Care este cheia succesului în viață?

Sadhguru: Tot ceea ce facem contribuie într-un fel la viața cuiva. Dacă vezi cum să faci din asta un proces conștient de a contribui la viața tuturor prin munca ta, atunci viața ta va fi foarte diferită. A contribui nu înseamnă bani sau bunuri – este o atitudine în viața ta. Dacă îți transformi viața într-o contribuție, atunci viața ta va deveni cu adevărat semnificativă și valoroasă deoarece creezi ceea ce prețuiești. Dacă creezi ceea ce prețuiești, atunci va fi o bucurie să mergi la muncă în fiecare zi. Așa nu vei muri niciodată de stres, crede-mă. S-ar putea să mori de epuizare, dar nu vei muri de stres. Asta e foarte bine.

În momentul în care înțelegi cum să contribui, în momentul în care există o anumită plăcere a experienței în tine, corpul și mintea ta vor funcționa la capacitatea lor maximă. Există dovezi științifice și medicale considerabile care demonstrează acest lucru. Dacă trupul și mintea ta nu funcționează la capacitatea lor maximă, crezi că vei avea succes? Succesul este o consecință a valorificării a tot ceea ce ai pentru cel mai bun rezultat posibil. Dacă acest lucru trebuie să se întâmple, trebuie să fii într-o stare de experiență plăcută. Apoi, cu cât faci mai mult, cu atât mai bine ar trebui să te simți. Acest lucru ți se va întâmpla doar dacă te uiți întotdeauna la cum să contribui la tot ceea ce te înconjoară.

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...