INTERVIU | Gabriela Roșu, însoțitoarea de zbor care a impresionat o țară întreagă cu gestul ei de omenie: Sunt fericită că am putut să ajut un om, aș face-o oricând. Să fim buni nu costă nimic
Întâmplarea a fost povestită pe Facebook de un pasager din avion. O doamnă de pe un loc din fața bărbatului s-a ridicat și a mers în spate. „Timidă, întreabă cât costă un sandwich. I se răspunde că 4 euro și se întoarce la locul ei și se caută prin buzunare”, a scris Marius Simionică pe rețeaua de socializare. La scurt timp după aceea, o însoțitoare de zbor zâmbitoare s-a apropiat de femeie și i-a oferit un sandviș. Nu era un produs din oferta companiei, ci propriul pachet al Gabrielei Roșu. Tânăra i-a oferit ulterior femeii și un pahar cu apă.
Gestul frumos al însoțitoarei de zbor, care lucrează de trei ani pentru compania aeriană Wizz Air, a fost apreciat de o țară întreagă. Am contactat-o pe Gabriela pentru a vedea cum s-au petrecut lucrurile din perspectiva ei.
Gândul: Ne povestiți cum s-a întâmplat totul, din perspectiva dumneavoastră? Cum a reacționat doamna respectivă după ce i-ați dat sandvișul?
Gabriela Roșu: Era un zbor ca oricare altul, stăteam în partea din spate a avionului și a venit o doamnă să mă întrebe cât costă cel mai ieftin sandviș. I-am răspuns, mi-a mulțumit și am văzut că a plecat oarecum dezamăgită. Noi nu avem reducere sau gratuitate pentru produsele pe care le vindem pe zbor, în schimb compania ne oferă mâncare și apă (diferită de cea pe care o vindem pasagerilor). Eu mâncasem deja (îmi cumpărasem mâncare din aeroport) așa că am luat sandvișul meu și i l-am oferit doamnei. Aceasta mi-a mulțumit, dar mi-a spus că nu are bani să mi-l achite. I-am spus că nu e nevoie, să aibă poftă! M-am gândit că după ce va mânca i se va face sete, iar cu siguranță nu va avea 2,5 euro să plătească o sticlă cu apă. Așa că i-am oferit un pahar cu apă. Cam asta s-a întâmplat și nu m-am gândit nici măcar o secundă că a observat cineva acest lucru, având în vedere că doamna stătea la rândul 37, din 39 de rânduri, câte are avionul. După un timp, a venit la mine un domn, foarte amabil, și m-a întrebat dacă sunt de acord să fac o poză cu dânsul. Nu mi s-a părut nimic ieșit din comun, se întâmplă des ca pasagerii să ne ceară acest lucru. Am acceptat, domnul mi-a mulțumit politicos și s-a întors la locul lui. Nu am bănuit de ce mi-a cerut acest lucru. M-am gândit că pur și simplu dorea o poză cu mine.
Gândul: Ce s-a întâmplat în primele 24 de ore după ce povestea s-a viralizat?
Gabriela Roșu: A doua zi după ce m-am trezit am văzut un mesaj pe Facebook de la o prietenă care a văzut postarea domnului respectiv. M-a impresionat ceea ce a scris și nu mă așteptam ca un gest atât de mic să aibă un impact atât de mare asupra cuiva. I-am scris și i-am mulțumit pentru cuvintele frumoase. Apoi a început totul, îmi scriau oameni, pe care nu îi cunosc, ca să mă felicite pentru gestul pe care l-am făcut. Am fost uimită cum un gest normal, pe care oricine, care poate, ar trebui să îl facă, a ajuns să fie apreciat de o țară întreagă. Sunt fericită că am putut să ajut un om, aș face-o oricând, dar sunt sigură că există multe persoane care fac asta. Să fim buni nu costă nimic!
Gândul: Compania pentru care lucrați a aflat de gestul dumneavoastră? V-a transmis ceva?
Gabriela Roșu: Da, compania a aflat, colegii m-au felicitat, a apărul articolul și pe grupul companiei. La urma urmei, job-ul nostru ca însoțitori de zbor nu este doar să ducem pasagerii din punctul A în punctul B, noi trebuie uneori să le înțelegem și nevoile. Avem de-a face cu fel de fel de oameni și mi se pare normal să încercăm, pe cât posibil, să îi ajutăm. Eu sunt fericită că acest job îmi oferă posibilitatea de a cunoaște atât de mulți oameni, să le cunosc nevoile și să încerc să îi ajut.
Gândul: Ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră, în câteva propoziții?
Gabriela Roșu: Sunt Gabriela, am 28 de ani și sunt căsătorită de aproape un an cu un bărbat extraordinar. Sunt o persoană deschisă, comunicativă, îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii și îmi iubesc meseria. Dacă oamenii de lângă mine sunt fericiți, eu sunt și mai fericită. Am făcut handbal de performanță 13 ani, este pasiunea mea și nu pot să renunț la ea, iar acum joc în divizia A (liga a 2-a) pentru o echipă din București.
Dacă nu eram însoțitoare de zbor, mi-ar fi plăcut să continui cu handbalul, să ajung la un nivel mult mai înalt.
Foto: Facebook/Gabriela Roșu