INTERVIU | Homeless Animal Hospital, locul în care animalele fără stăpân au o șansă la viață. Medicul Aurelian Ștefan: Profesia noastră este limitată de condiția financiară. Doctorii sunt nevoiți să-și încalce jurământul din cauza lipsei fondurilor

Publicat: 02 09. 2019, 17:30

La Homeless Animal Hospital am întâlnit oameni care în fiecare zi demonstrează cât de mult iubesc animalele. Medicul veterinar Aurelian Ștefan a povestit că a înființat spitalul din dragostea pentru profesia lui. El consideră că, în general, profesia de medic veterinar este limitată de condiția financiară. Mulți medici își încalcă jurământul când animalele care au nevoie de operații costisitoare, nu au stăpâni care să plătească intervențiile medicale. Tocmai de aceea, Aurelian Ștefan a înființat Homeless Animal Hospital, un spital care funcționează în mare parte din donații.

„Noi, prin natura noastră de medici, am jurat să ajutăm animalele. Dar pentru că medicina are nevoie de fonduri, o mare parte din animale nu beneficiază de asistență medicală, iar doctorii sunt nevoiți să-și încalce jurământul și să refuze pacienții din cauza lipsei fondurilor. Am refuzat să ne încălcăm jurământul și am spus să facem un spital deschis pentru orice pacient. În momentul în care e bolnav, nu mai trebuie să conteze că familia lui are bani sau nu sau că provin de la adăpost. El este un pacient cu drepturi depline și are dreptul la viață”, a povestit medicul veterinar Aurelian Ștefan.

Investiția inițială în proiectul „Homeless animal Hospital” a fost rezultatul unui efort foarte mare al unei mari comunități de prieteni de pe Facebook. „În acest moment depindem de donații de la persoane private în special”, a declarat Aurelian Ștefan.

Medicul ne-a arătat saloanele spitalului, prezentându-ne pisicile și câinii care au avut probleme medicale grave, au primit îngrijiri la Homeless Animal Hospital, iar starea lor s-a ameliorat.

„Noi suntem doar veriga medicală din angrenajul complex al destinului unui cățel sau pisicel”

Bruno, un cățel de câteva luni, a fost la un pas de moarte înainte de a ajunge pe mâna acestor medici veterinari iubitori. A fost opărit grav într-o comună, iar oamenii l-au uns cu soluții în speranța că îl vor ajuta. Dar Bruno a avut nevoie de o operație complexă. Acum, el se reface pe zi ce trece, primind îngrijirile medicale necesare. Deși șchiopătează, este un pui jucăuș care tresaltă de bucurie de fiecare dată când cineva îi deschide cușca și îl ia în brațe.

Alături de Bruno mai sunt 24 de animale internate în prezent la Homeless Animal Hospital. După ce se însănătoșesc, animalele sunt date spre adopție:

„Noi, fiind spital, încercăm să colaborăm cu diverse asociații, adăposturi, persoane particulare care să preia pacienții care nu au o căsuță. Noi suntem doar veriga medicală din angrenajul complex al destinului unui cățel sau pisicel. Îi facem bine și cerem ajutorul oamenilor. Vrem să creăm o mare comunitate de oameni care să fie pe o eventuală listă de așteptare prin care să dăm un email prin care să anunțăm că avem un cățel sau doi, loviți și i-am reparat. Îi vrea cineva? La spital nu este acasă. Totuși ei stau în niște cuști medicale”, a mărturisit medicul Aurelian Ștefan.

Pentru că operațiile și necesitățile animalelor care ajung la Homeless Animal Hospital sunt extrem de costisitoare, medicul veterinar a creat o comunitate pe Facebook care se numește „Pune 10 lei la treabă”. Prin intermediul acesteia, românii sunt invitați să doneze bani pentru animalele care nu au avut noroc. Pe lângă partea financiară, orice alt ajutor este binevenit. Comunitatea se regăsește AICI.

„Îi invităm pe români să-și ajute propriile animale din propria lor țară. Pot să facă voluntariat fizic să ia un cățel cu o șchiopătură, cu o fractură, să petreacă timp cu animalele pentru că le prinde bine”.

Iubitorii de animale pot dona AICI:

Medicul veterinar Aurelian Ștefan susține că în România ar trebui să existe o poliție a animalelor care să le păzească de abuzuri și care să-i pedepsească pe oamenii care le rănesc. Deși în România există legi care să protejeze animalele, fondatorul spitalului Homeless Animal Hospital trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că autoritățile de cele mai multe ori iau în râs un caz de abuz împotriva animalelor.

„Aș vrea ca președintele țării, Guvernul, Parlamentul să spună, «Români dragi, țara asta are bogății foarte mari. Dar cea mai mare bogăție din țară este viața: umană și animală. Români, haideți să nu ne abandonăm animalele! Haideți să nu omorâm urșii! Să nu omorâm șerpii pe cale de dispariție pe care îi găsim în spatele curții. Haideți să sunăm, să cerem ajutor autorităților». Și autoritățile trebuie să-și facă treaba. Autoritățile trebuie să fie oameni pasionați, nu funcționari. Avem legi, dar dacă mergem la poliție ne iau în râs. E greu să duci un dosar până la capăt vis-a-vis de abuzuri. Mai degrabă încercăm să explicăm omului, să dăm un exemplu pozitiv. Nu avem un organ de tip poliția animalelor, care ar fi de folos. O poliție a animalelor care ar trebui să-i pună pe oameni să facă muncă în folosul comunității, să vadă cât este de greu să repare ce au stricat”, a declarat medicul Aurelian Ștefan.

Pentru ca animalele să aibă o viață în siguranță, este nevoie de implicarea oamenilor și în special a guvernanților, al cărui dezinteres general se simte foarte puternic, potrivit medicului Aurelian Ștefan:

„Nu se poate să ai font cinegetic, câini și pisici pe care să-i vezi întinși pe stradă. Aș spune că suntem campioni la șosele îmblănite în Europa. Vedem un carnagiu pe stradă. Asta denotă o lipsă de interes. Primăriile ar trebui să spună: «Animalele trebuie să stea în case. Haideți să le sterilizăm, haideți să facem ceva». Știm că animalele sunt prietenii noștri, până când trebuie să facem ceva real. Pentru că atunci când trebuie să facem ceva real, amânăm, uităm, iar prietenia se pierde”, a declarat medicul veterinar.

Când a venit vorba despre profesia lui, Aurelian Ștefan a spus emoționat că „medicii veterinari trebuie să devină exemple în societate, membri deplini ai cercului de oameni care schimbă societatea și care au un statut oarecum aparte în grupul de oameni de bine. Acei oameni care merită respect pentru că muncesc foarte mult și sunt extrem de pasionați de ceea ce fac”, a conchis medicul Aurelian Ștefan.