Interviul integral | Marius Tucă Show. Marius Manole: Teatrul e o joacă serioasă. Jucăm cât putem de serios. Chiar pe viață și pe moarte uneori

Interviul integral | Marius Tucă Show. Marius Manole: Teatrul e o joacă serioasă. Jucăm cât putem de serios. Chiar pe viață și pe moarte uneori
Actorul Marius Manole a mărturisit marți, la emisiunea Marius Tucă Show, că a jucat piesa Richard al III-lea timp de 7 ore într-o zi, dar nu i-a fost deloc greu datorită publicului care a urmărit spectacolul într-o liniște de biserică. Marius Manole a mai spus că Radu Afrim este unul dintre regizorii cu care lucrează cel mai bine deoarece nu se simt încorsetat.

Viforul e un spectacol greu pentru public dar mie îmi place asta, îmi place că nu le place tot timpul

Marius Manole: De ce, pentru că vin să vadă Viforul…

Marius Tucă: Viforul clasic, spectacolul scris de Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Marius Manole: Și văd unul care intră îmbrăcat contemporan care vorbește, nu declamă vorbește pe acolo și el, na, bem, arătăm un Ștefăniță care nu coincide cu ce au ei din istorie sau au fost profesori care s-au ridicat și au zis ce face, ce îi învățăm pe tineri, păi acum, Ștefan cel Mare n-a fost chiar și sfânt.

Marius Tucă: Chiar dacă a fost declarat într-un târziu.

Marius Manole: Chiar dacă a fost declarat într-un târziu, dar a fost și el… bănuiesc că mai stătea și el la un pahar de vin cu oștenii lui după ce câștiga, mă rog, dar e un spectacol greu pentru public dar mie îmi place asta, îmi place că nu le place tot timpul, știi?

Marius Tucă: E o provocare?

Marius Manole: Da. Și încep.. ori cu vârsta, nu știu, îmi plac din ce în ce mai tare spectacolele care nu plac tuturor. Nu știu de ce. Nu mai vreau spectacole care așa.. adică vreau, dar prea le vreau în particular, nu știu cum.

Marius Tucă: Dar chestia asta nu o simți și la Pădurea spânzuraților.

Marius Manole: Nu, la Pădurea spânzuraților e distanța foarte mare de public, ai să râzi, și nu prea simțim noi multe lucruri acolo.

Marius Tucă: Eu am fost în sală și publicul e captivat, este prins de spectacolul ăsta. Așa, din ce am văzut eu.

Marius Manole: În primul rând noi suntem prinși.

Marius Tucă: Eu am fost prins.

Marius Manole: Eu mă uitam într-o seară, eram în Pădurea spânzuraților, mă uitam într-o seară… Știi, ăsta eu l-am numit spectacolul generației mele pentru că nici nu știi cine e cel mai în vârstă de acolo, cred că Vitalie Bichir, în afară de doamna Purja care cântă și cântă splendid. Știi, mă uitam într-o seară, era o liniște pe scenă, Marius, și un calm și o…, nu știu, și am văzut, prima dată poate, o generație așezată și o generație…

Marius Tucă: Și tihnită și care își făcea profesia cu adevărat.

Marius Manole: Care își făcea profesia cu adevărat, liniștită, fără să vrea să demonstreze, fără să vrea să epateze, spunând o poveste, fiecare își vedea de treaba lui foarte…

Marius Tucă: Fără să fie acolo de dragul de a fi și erau…

Marius Manole: Mă uitam la Alexandru Potocean cu câtă maturitate, un actor la 35 de ani, n-are cum să nu-ți placă. Un actor care ține în mână un spectacol de aproape patru ore…

Marius Tucă: Incredibil.

Marius Manole: Incredibil. Mă uitam la Natalia Călin, mă uitam la Bovnoczki, mă uitam la Teglas și efectiv mi-au dat lacrimile pentru că mi-am dat seama că sunt actori, suntem actori.

Marius Tucă: Sunt, dar vezi că, uite, sunt în spectacolul ăsta, nu știu dacă mai sunt și în altele sau sunt în multe spectacole.

Marius Manole: Nu cred că Potocean e prost în vreun spectacol, nu strălucește poate la fel, nu toți strălucim, acum depinde și de… asta spun, știi, un manager trebuie să se ocupe de fiecare lucru în parte.

Marius Tucă: Adică?

Marius Manole: Adică un manager trebuie să-și crească trupa, trebuie să aibă… asta nu mai există… dar nu numai la noi, în general.

Marius Tucă: Am văzut asta la spectacolul lui Frunză și de fapt am văzut-o la fostul nostru colegul Huțuleac, acum cred că e mare, nu mai putem intra în dialog…

Marius Manole: Nu știu, eu nu cred că am mai vorbit cu Huțuleac, cred că am trei-patru ani de zile.

Marius Tucă: Serios?

Marius Manole: Da.

Marius Tucă: Nu, l-am văzut, apropo de un actor la 28 până în 30 de ani, 27-28 de ani, în roluri de o maturitate incredibilă și mă întrebam cum se întâmplă asta.

Marius Manole: La ei, explicația, pe lângă faptul…

Marius Tucă: Nu știu la Potocean, cum se întâmplă în general în viața unui actor care are 22-23 de ani și uite la actori care au jucat roluri în filme de o compoziție incredibilă și care nu aveau resursele sau nu aveau în spate experiența care să-i facă. E un miracol să joace un rol din ăsta. 

Marius Manole: Un miracol, poate se cheamă talent, poate se cheamă… habar n-am.

Marius Tucă: Talent sigur, cu siguranță.

Marius Manole: Bine, acolo la ei e și siguranța pe care ți-o dă regizorul. Dacă e să mă întrebi pe mine. Adică atât de tare cât te iubește regizorul și crede în proiectul ăla și în spectacolul ăla atât de tare îți dă voie ție să înflorești.

Marius Tucă: Și-ți insuflă și prin talentul tău, prin încrederea pe care o ai acoperi zone unde îți lipsește experiența, expertiza, dar poți să le acoperi cu încredere, cu talent, cu pasiune…

Marius Manole: Și cu faptul că el te pune în valoare. Nu degeaba se spune că regizorii mari te pun în valoare, adică, știi că existau pe timpuri în care regizorii construiau actori, acum sunt din ce în ce mai puțini, dar pe timpuri chiar erau.

Marius Tucă: Ce înseamnă să construiești actori?

Marius Manole: Frunză e un…

Marius Tucă: Ce înseamnă să construiești un actor?

Marius Manole: Să-l faci să ajungă în partea lui de sus, în partea lui cea mai bună, în partea lui în care nici măcar mama lui sau el nu credea vreodată că o să poată să facă în felul ăla. Adică să te surprindă pe tine, să termini premiera și să spui, Doamne, eu am făcut lucrurile astea? Eu am putut să țin patru ore, eu am putut să fac…? Să-ți fie ușor

Marius Tucă: Ai făcut-o la Richard al III-lea, ai jucat două spectacole aproape opt ore și ți s-a părut ușor.

 

Pentru mine Andrei Șerban este un mare regizor. Dabija, Radu Afrim m-au dus acolo. Felix Alexa uneori.

 

Marius Manole: De aia pentru mine Andrei Șerban este un mare regizor și o spun asta pentru că Andrei, de exemplu, dacă eu fac pauză între reprezentații de trei luni, când mă întorc nu am nevoie de o săptămână de repetiții să mi-amintesc, să intru pentru că e plantat atât de bine în mine încât n-am nevoie decât de o jumătate de zi.

Marius Tucă: Dar alt regizor care să te aducă acolo, pe… Radu Afrim?

Marius Manole: Dabija, Radu Afrim m-au dus acolo. Felix Alexa uneori.

Marius Tucă: Cele mai de succes spectacole ale tale sunt cele ale lui Radu Afrim.

Marius Manole: Da. Da. Da, acum. Acum da.

Marius Tucă: Acum.  Și „Între noi e totul bine” nu de ieri, de azi, cu excepția lui Richard al III-lea. De ce?

Marius Manole: Eu lucrez foarte bine cu el pentru că se întâmplă să te nimerești cu un regizor și el îmi dă voie să fac tot ce-mi trece mie prin cap și eu, pentru că știu că am libertatea asta și sunt într-un parc de joacă…

Marius Tucă: Nu ești încorsetat…

Marius Manole: Nu sunt deloc încorsetat, toată lumea spune că e un regizor foarte dur, pentru mine nu e deloc, știu tot timpul când mă ceartă că are dreptate, îi mai răspund eu, dar niciodată nu mă supăr pentru că știu că are un ochi care vede exact ce trebuie și mai știu un lucru, am siguranța faptului că orice prostie fac el o va lăsa în spectacol dacă trebuie. Dacă nu trebuie, ea nu va fi în spectacol.

Marius Tucă: Și atunci ai libertatea, practic, totală să te joci, exact ce spuneai.

Marius Manole: Exact, și el spune asta nu, asta da, asta da. Pentru că sunt și regizor la care, dacă lasă în spectacol am îndoieli dacă e bine sau nu e bine. Și e foarte rău să ai îndoieli când ești într-un spectacol.

Marius Tucă: Deci avem acum, pentru că ne urmărește foarte multă lume și vor să vină să te vadă, ai Richard al III-lea, ai Pădurea Spânzuraților, ai acum Trei surori…

Marius Manole: Viforul.

Marius Tucă: Tot în regia lui Afrim, Dabija Viforul.

Marius Manole: În ploaie, Demnitate…

Marius Tucă: În ploaie cu Istvan Teglas care e un spectacol… nu l-am văzut și vreau să vin, spectacol greu. Și ce-ți trebuie un spectacol greu?

Marius Manole: Acolo îmi trebuie har divin, nu știu ce îmi trebuie acolo. 

Marius Tucă: Nu, dar ce-ți trebuia spectacol greu, de ce ai ales spectacolul ăsta atât de greu?

Marius Manole: N-am crezut că o să fie atât de greu.

Marius Tucă: Că pe lângă spectacolele tale clasice la Teatrul Național, Bulandra și unde mai joci, ai spectacole…

Marius Manole: Noi de obicei, trebuie să spune spectatorilor, noi de obicei când jucăm în particular jucăm spectacole ușoare care fac plăcere și…

Marius Tucă: Spectacole de comedie, așa cum e All inclusive…

Marius Manole: Pe o pânză de păianjen cu o trupă minunată și mie îmi face o plăcere nebună și lumea se bucură și am fost acum în străinătate

Marius Tucă: E adevărat, le-am văzut și eu. Mai era a lui Lia Bugnar care iar e extraordinar…

Marius Manole: Și ale Liei, dar acum le jucăm mai puțin la Metropolis, Peretele…

Marius Tucă: De ce?

Marius Manole: Pentru că Metropolis e într-o situație mai dramatică.

Marius Tucă: Dar ce mai era, Peretele, ce mai era?

Marius Manole: Peretele, Două liniuțe, Fă-mi loc cu Medeea Marinescu în regia lui Radu Beligan. Uite, că tocmai a fost ziua lui domnul Beligan.

Marius Tucă: Mai era unul al ei cu…

Marius Manole: Care?

Marius Tucă: Când erai tu copilul revoluției.

Marius Manole: Eram copilul revoluției? Noi patru.

Marius Tucă: Nu se mai joacă asta?

Marius Manole: Mai puțin am jucat în ultimul timp, da.

Marius Tucă: Mai era spectacolul cu doamna Rodica Mandache, mi-am adus aminte, Marea iubire a lui Sebastian.

Marius Manole: Nici ăla n-am mai jucat.

Marius Tucă: Dar se mai joacă acolo în spațiul ăla (?).

Marius Manole: Nu, Godot s-a închis, s-a închis de doi ani.

Marius Tucă: De ce?

Marius Manole: Păi, cu ISU, când a fost situația cu Colectivul, au fost probleme cu, na…

Marius Tucă: Păi, după condamnările care s-au dat acum, cred că nu mai ia nimeni autorizație 100 de ani.

Marius Manole: Crezi? Eu nu cred.

Marius Tucă: Păi, Marius, ești administrator, acționar, patron… Crezi că-și mai asumă cineva chestiunea asta?

Marius Manole: Marius, dă-mi voie să-ți spun că exact după Colectiv, ISU a umblat pe unde a umblat după care s-a uitat povestea asta. Ne-au spus oameni care…

Marius Tucă: Adică nu au schimbat legislația, dar acum e vorba despre altceva. Deci patronul unui astfel de local, ce curaj mai ai tu să mai deschizi un local, da, când poți să iei 10 ani închisoare? Pentru faptul că ăia te-au autorizat sau nu. Că așa era legea. Va fi foarte greu.

Marius Manole: Va trebui să ai toate lucrurile în regulă.

Marius Tucă: Absolut. Da, dar trebuie să le ai și mai e o chestiune, în comparația asta cu Occidentul crede-mă, ai fost în multe locuri acolo, n-au nicio legătură cu asta. La noi sunt mai catolice decât Papa. Dar eu sunt de acord, plecând de la tragedia care s-a întâmplat acolo, Dumnezeule, măcar să mai fi fost o ușă. Cred că aici este nenorocirea cea mai mare. adică, de ce n-ai mai avut o ușă?

Marius Manole: Nu s-a gândit nimeni, nu s-a gândit nimeni.

Marius Tucă: Dar nu se poate.

Marius Manole: Nu s-a gândit nimeni să citească prospectul ăla care era în bulgară.

Marius Tucă: Nu se poate.

Marius Manole: De la artificii. Știi că pe prospectul ala era în bulgară.

Marius Tucă: Plecând de la chestia asta, pot să fiu de acord cu anii grei de închisoare care s-au dat, plecând numai de la asta. Că la un local în care intră sute de oameni sau aproape de o mie de oameni tu ai o singură ușă prin care să ieși în caz de ceva. Plus aia cu artificiile care erau cu flacără deschisă…

Marius Manole: Și care erau de exterior.

Marius Tucă: Păi asta zic, că erau cu flacără…

Marius Manole: Da, îngrozitor.

Marius Tucă: Noi ne-am propus, a trecut jumătate de emisiune, ne-am propus să vorbim despre 30 de ani de libertate, democrație și ajungând, o să ne întoarcem la teatru, pentru că ești ca peștele în apă aici și absolut normal, ești în apogeul carierei tale, nu? Sper să nu țină foarte puțin.

Marius Manole: Poate în momentul vorbirii s-a și terminat, asta cu apogeul carierei.

Marius Tucă: Vorbim de… păi dar nu știi, un comentator celebru care a zis că e punctul terminus, vorbea de apogeu, n-a folosit expresia cum trebuie…

Marius Manole: Punctul terminus.

Marius Tucă: Apogeul poate să fie un platou nesfârșit…

Marius Manole: Ce bine că avem cafea seara.

Mult timp n-am fost atent la nimic din ce se întâmpla în jurul meu. Lucram mult, călătoream mult între teatre, nu știam ce se întâmplă.

Marius Tucă: Da, seara pe nemâncate. Vorbim despre 30 de ani. Ce te-a marcat pe tine în acești 30 de ani cel mai tare? Evenimente care ți-au marcat existența și au fost importante în existența ta profesională…

Marius Manole: Marius, eu mult timp n-am fost atent la nimic din ce se întâmpla în jurul meu.

Marius Tucă: Dar se vedea, Marius, nu trebuie să faci mărturisirea asta, au văzut oamenii.

Marius Manole: Au văzut și cred că văd și acum. Mult timp n-am fost atent pentru că pur și simplu aveam teatru, aveam mult, lucram mult, călătoream mult între teatre, nu știam ce se întâmplă.

Marius Tucă: Dar asta nu înseamnă că nu s-au întâmplat evenimente importante, n-au avut loc.

Marius Manole: În viața mea s-au întâmplat, s-au întâmplat niște întâlniri cu oameni importanți, la Brăila, de exemplu ducerea mea la Brăila și am stat acolo, unde au fost niște ani foarte frumoși, acolo unde am început de fapt cariera profesionistă după facultate. După care revenirea în București, angajatul la Teatrul Național, întâlnire cu Kordonsky, cu Yuri Kordonsky cu care am făcut primul meu mare spectacol, spectacol de succes… că primul meu mare spectacol l-am făcut cu Felix Alexa, Visul unei nopți de vară care… cu ăla am intrat eu în București și acolo s-a zis este un băiețel care dansează bine, că așa eram…

Marius Tucă: Ai câștigat, Mariuse, ai câștigat ăla de dans, s-a și suspendat ăla după ce ai câștigat.

Marius Manole: Păi după aia s-a oprit că a zis că pe cine punem peste? Am pus cruce eu…

Marius Tucă: Întâlniri providențiale ai avut?

Marius Manole: Da, multe.

Marius Tucă: Zi-mi câteva așa, enumeră. Întâlnire cu Kordonsky ziceai?

Marius Manole: Întâlnirea cu Kordonsky, întâlnirea cu domnul Rebengiuc care a fost o experiență în sine asta, tot în același spectacol, Inimă de câine, întâlnirea cu Felix Alexa care m-a adus în București și cu care am făcut multe, am făcut 12-13 spectacole.

Marius Tucă: Revizorul se mai joacă?

Marius Manole: Îl avem chiar acum, pe 11, în ziua în care dimineața am Richard III, la ora 11, și seara am revizorul la Teatrul Național. 

Marius Tucă: Incredibil. Cum poți?

Marius Manole: Dar nu e…

Marius Tucă: Știi că m-a întrebat cineva înainte de a intra în direct cum face Marius să țină minte atâtea roluri și după aia spun ce mi-a spus Mălăele. Întâi spune tu, zi tu primul.

Marius Manole: Da, nu știu.

Marius Tucă: Horațiu îmi spunea următoarea chestie, că sunt acolo niște sertare pe care le deschide și pe care poate să le deschidă multă vreme după ce nu s-a mai jucat spectacolul.

Marius Manole: E, eu nu pot. Eu, dacă s-a terminat spectacolul, am șters, nu mai știu nimic. Nici măcar cum începe.

Marius Tucă: Și cum faci?

Marius Manole: Cum dau reset?

Marius Tucă: Cum se întâmplă, cum o iei. Păi, și dacă după un an spectacolul?

Marius Manole: Mi-l reamintesc.

Marius Tucă: Da, aici mintea te ajută…

Marius Manole: Am 20 de spectacole în cap, dacă le-aș ține pe toate minte permanent și pe alea care se joacă și pe alea care nu se joacă

Marius Tucă: Nu poți.

Marius Manole: Nu poți, nu.

Marius Tucă: Și știi că, am citit acum un studiu, apropo de minte și de faptul că uiți, că înseamnă că mintea e vie mai uiți unele lucruri, că e important…

Marius Manole: Dă afară.

Marius Tucă: Exact. A, deci sunt acolo, aranjate pe rastel, frumos.

Marius Manole: La noi, din păcate, să știi că la Teatrul Național spectacolele se joacă la un interval foarte bizar, adică joci un spectacol în mai și îl mai joci în noiembrie, de exemplu, sau…

Marius Tucă: Bine, Pădurea spânzuraților joci mult mai des.

Marius Manole: Ăsta e mai des, da. nu știu, asta cu textul e cea mai mică.

Marius Tucă: Asta pentru că ai făcut tu scandal.

Marius Manole: Asta cu… nu, vedeți domnule, mă duce în peiorativ și nu e bine…

Marius Tucă: În ce, în prerogativă?

Marius Manole: Asta cu textul, toți taximetriștii mă întreabă, mă aud că sunt actor și…

Marius Tucă: Mersi, mersi… M-a rugat cineva, m-a întrebat cum face Marius și de aia ți-am pus întrebarea. Și ce le-ai răspuns taximetriștilor, că ești talentat, că le ții minte, ești o capacitate, deci memoria ta…

Marius Manole: Vedeți, eu zic… dar dumneavoastră cum țineți minte toate semnele astea de circulație? Păi prin exercițiu, că nici nu mai sunt atent. Păi așa și eu, prin exercițiu.

Marius Tucă: Da, dar oamenii întreabă lucruri simple, lucruri care pentru ei par imposibile, să ții minte 20 de roluri. Câte spectacole joci acum?

Marius Manole: Nu știu. Cred că vreo…

Marius Tucă: Le-ai numărat?

Marius Manole: Nu. Cred că vreo 14-15.

Marius Tucă: 14-15, dacă nu 20.

Marius Manole: Cam așa. Nu, se mai joacă, nu se mai joacă…

Marius Tucă: Și cu astea pe care le mai joci? All inclusive, Pe o pânză de păianjen?

Marius Manole: Nu mai știu. Sunt vreo 15, cred, acum.

Marius Tucă: Cel puțin. Și în top trei pentru tine, ziceai Pădurea spânzuraților, Richard al III-lea…

Marius Manole: Trei surori.

Marius Tucă: Trei surori, Viforul.

Marius Manole: Revizorul, Între noi e totul bine.

Marius Tucă: Între noi e totul bine nu-ți mai place?

Marius Manole: Ba da, îmi place foarte mult.

Marius Tucă: Păi acolo te joci de fiecare dată. L-am văzut de mai multe ori.

Marius Manole: Cu Dorina Chiriac, râdem cu lacrimi, dacă ar vedea publicul cât râdem noi, mai mult ca ei…

Marius Tucă: Și mai e ceva, eu l-am văzut de câteva ori spectacolul și de fiecare dată jucați altfel, n-are nicio legătură, ceea ce mi se pare incredibil. De ce? Ține de starea voastră, de felul în care sunteți atunci?

Marius Manole: Ține de faptul că știm foarte bine ce avem de jucat. Și atunci libertatea ta e…

Marius Tucă: Și improvizați…

Îmi plac foarte tare actorii de stand-up comedy. E foarte greu ce fac ei. Știi cât e de greu? Eu n-aș putea să fac chestia asta.

 

Marius Manole: Și-ți dai voie să fii în ziua aia așa cum ești, adică nu trebuie să te forțezi să fii…

Marius Tucă: Îți plac actorii de stand-up comedy?

Marius Manole: Foarte tare. Îi apreciezi foarte tare.

Marius Tucă: Mie nu-mi plac.

Marius Manole: Mie îmi plac foarte tare, nu ăia vulgari, e foarte greu ce fac ei. Știi cât e de greu?

Marius Tucă: Știu, dar deja e ca la voi, adică sunt roluri pe care le spun, aceleași glume pe care le spun.

Marius Manole: Da, dar gândește-te cât de în legătură sunt ei cu publicul. Ce relație vie au ei cu publicul, cât de tare i-ar afecta pe ei dacă n-ar reacționa publicul. Nu știu, eu știu câțiva stand-up-eri, cred că așa se zice, foarte buni. Eu n-aș putea să fac. Eu n-aș putea să fac chestia asta.

Marius Tucă: Știi că vorbim de câțiva ani de one man show Marius Manole…

Marius Manole: Și o să mai vorbim vreo câțiva ani, lasă-l acolo.

Marius Tucă: Dar de ce nu-l faci?

Marius Manole: Nu e timpul, toate lucrurile vin la timpul lor. Cineva o să-mi propună o dată și o să zic da.

Marius Tucă: Dar trebuie să-ți propună cineva?

Marius Manole: S-ar putea să fie total neașteptat.

Marius Tucă: Nu ai suficiente texte care îți plac, care să…

Marius Manole: Nu sunt suficiente texte.

Marius Tucă: Nu ai în momentul ăsta.

Marius Manole: Nu, nu, acum dacă ar fi să propun cuiva, aș prefera să mi se scrie un text. Adică să scrie cineva un text special pentru asta.

Marius Tucă: Da. Ce mesaje ai primit? Că eu am primit deja unul că e audiența mare și se întrerupe des emisiunea.

Marius Manole: Eu nu…

Marius Tucă: De la bancă, n-ai plătit ceva…

Marius Manole: De la bancă, astea, da, asta primesc, uite o factură de la…

Marius Tucă: A, cică (?), „Ce chimie mișto între voi, ați putea…

Marius Manole: Am putea să facem un matinal.

Marius Tucă: „Ați putea spune pe rând cotele apelor Dunării și tot v-aș urmări”.

Marius Manole: Dunăre, gheață la mal.

Marius Tucă: Nu știi, dacă te bag în geografie nu știi unde e nici Prutul, nici Siretul.

Marius Manole: Vai de mine.

Marius Tucă: Unde e Siretul?

Marius Manole: Siretul e exact acolo la… Vai de mine, dar nu-i mai sus de Iași? Dar se poate să mă întrebi așa ceva? Siretul…

Marius Tucă: Nu știi tu unde e Prutul…

Marius Manole: Prutul, dar nu e acolo, exact lângă marginea care desparte… n-am fost… flori peste Prut? N-a fost podul de flori peste Prut? Unde eram când s-a ținut asta? Dar se poate să mă întrebi… Dar Dunărea, dar Târnavele? Dar Târnava mică, Târnava Mare…

Marius Tucă: Crișul Alb, Crișul repede, unde sunt? Unde coboară…

Marius Manole: Exact la intersecția… Dar Dunărea care se intersectează cu Delta. Dar ce frumos se vede din elicopter, că am avut privilegiul cu doamna Margareta Nistor să stau sus în aer.

Marius Tucă: Te rog oprește-te că mor.

Marius Manole: Știu tot, chiar de geografie nu poți să mă atingi. Geografie, istorie, chimie, fizică n-ai… sunt top.

Marius Tucă: Astro…

Marius Manole: Cât și astronomie, cât și astea de… zodii, capri… toate astea le știu, eu știu totul. Eu așa am și făcut carieră…

Marius Tucă: Pe zodii…

Marius Manole: Pe energia zodiilor.

Marius Tucă: Atâta timp cât există zodia gemeni toate celelalte zodii sunt bune.

Marius Manole: Potocean e taur, de exemplu sau așa mi se pare.

Marius Tucă: Rodica în ce zodie e?

Marius Manole: Fecioară.

Marius Tucă: Și 2020 cum se anunță la Fecioară?

Marius Manole: Pentru ea? Prolifică.

Marius Tucă: Prolific, nu?

Marius Manole: Nu știu exact ce înseamnă termenul dar i se pare frumos.

Marius Tucă: An bun pe sănătate, pe bani, pe venituri, pe financiar?

Marius Manole: E foarte bine pe venituri, foarte bine pe carieră, dar din păcate se anulează că nu știu dacă o să fie bine pe sănătate. Aici nu putem băga mâna în foc că de la o anumită vârstă zodiile se schimbă, nu mai ține cont, adică știi, de la o vârstă toate prezicerile astea…

Marius Tucă: Devin medicale…

Marius Manole: Devin medicale.

Marius Tucă: Și pe dragoste la ea? Simți că mai…

Marius Manole: Doamna Rodica tot timpul…

Marius Tucă: E pe dragoste tot timpul. Are pe cineva?

Marius Manole: N-ar putea trăi fără…

Marius Tucă: N-ar putea trăi fără dragoste, fără iubire…

Marius Manole: Tot timpul spune că a fost la nu știu ce teatru, a văzut nu știu ce actor minunat măi, un actor bun, bine doamnă, măi, nu, măi știai exact ce joacă, măi, foarte bun. Da actrițe ați văzut? E, dar un actor… minunat. Acum mi-a spus că a fost la teatrul Act și a văzut un actor minunat, tânăr, îmi și zice, tânăr. Bine doamnă, mă bucur.

Marius Tucă: Măi, Marius, trebuie neapărat să vorbim, îmi zice ea mie, știi, când te sună, și zic, da, dar stai că te sun eu…

Marius Manole: Măi dar mă suni mâine, dar mâine mă suni dimineață neapărat… și mai zice, fii atent, vorbim după 11, dar după 11 ea adoarme de la 10…

Marius Tucă: Da, și nu mai răspunde, la 9 seara se culcă.