Interviul integral | Marius Tucă Show. Nicu Alifantis: Cred că ne-am cam tot bătut joc de libertate și cel mai tare ne-am bătut joc de noi

Prezentăm câteva dintre cele mai importante declarații ale artistului Nicu Alifantis la emisiunea Marius Tucă Show:

„Dacă lucrurile astea se întâmplau firesc și normal, poate că eram mult mai bine. Dar uite vreau să spun, apropo de… că nu pot să nu-l spun, un lucru care mi s-a întâmplat acum cred că vreo 7-8 ani în urmă și care s-a repetat anul ăsta. Cineva a vrut să îmi dea o sponsorizare, eu i-am mulțumit frumos și am zis da, după care am primit un telefon și mi s-a spus că nu poate să îmi dea o sponsorizare pentru că trebuie să dovedesc cum că sunt artist…Asta, asta m-a marcat.

„De bine da, multe, de rău și mai multe. Da, pentru că mi-a lăsat un gust destul de amar toată degringolada asta a caracterului care a luat-o razna…A fost Nichita, a fost Neagu, a mai fost Johnny Răducanu, (…) unde a început toată nebunia cu muzica de teatru, el a fost Pionerii, el și cu Marcela Săftiuc și Dorin Liviu Zaharia. Apoi Ștefan Iordache, Tocilescu, Cătălina Buzoianu… Dinu Săraru, Păunescu, au fost mulți oameni, foarte mulți oameni”

„Sunt ușor, dacă vrei, timid și nu sunt foarte decis că ce fac e bine. Am lucrat cât am putut să o elimin, e greu, când e genetică e acolo băgată în sânge, e greu să scapi de ea. Recunosc că sunt timid și recunosc că am emoții în continuare la fiecare spectacol. Într-un fel e bună timiditatea, face bine că îți dă o stare de emoție, de dialog cu tine în interior, mi se mai și întâmplă uneori, în timp ce cânt, să stau de vorbă cu mine și să uit pe unde am ajuns cu cântecul”.

„Ce tot încerc eu de ani de zile, văzând ce longevitate a putut avea cântecul ăsta, am încercat să găsesc o explicație logică a ce s-a întâmplat în mintea mea atunci în 69, la cei 15 ani pe care îi aveam, ca să fac un astfel de cântec, să aleg o poezie… Și știu că răsfoiam o carte cu poeme de Bacovia ne ceruse la școală ceva, și mi-au picat ochii pe poezia asta. Dar de ce pe asta, de ce a ieșit… Nu găsesc nicio logică. Pentru că la vârsta aia te gândești la o mie de alt lucruri mult mai vesele, mult mai frumoase”.

„Tata grec, mama machedoancă. când eram mic până pe la vreo 7 ani am vorbit în casă, se vorbea. După aia s-a prăpădit bunica din partea mamei și chiar ea era zbir acolo și întreținea toate lucrurile astea, cu tradițiile, cu obiceiurile, cu limba. La noi se vorbea curent în casă  și greacă și aromâna, machedonă. Cert este că după aia pe mine m-a marcat foarte tare moartea bunicii și din clipa aia am refuzat să mai vorbesc în aromână și în greacă”.

„Ce pot să spun este că toată colcăiala aia de la Brăila a însemnat foarte mult, pentru că în copilărie aduni multe lucruri și cum eram noi acolo la grămadă cu tot felul de neamuri… Turci, evrei, mai erau ucraineni, mai erau tătari, mai erau italieni, de exemplu peste Dunăre cum intri în Măcin, în județ în partea aialaltă în Tulcea, până în Măcin e o localitate care se cheamă Greci și care este locuită numai de italieni”.

„Sunt reminiscențe adunate din tot ce plutea pe acolo în aer, plus că și Dunărea asta e… De la Șemineu a început să aibă și tot vreau dacă nu mai apare vreo sărbătoare ceva, tot vreau să închid triunghiul pentru că practic am început cu Cântece de șemineu, a urmat Mozaicul care s-a dus un pic mai încolo în povestea asta… Și aș vrea să închei cu un album în care să fie o poveste mult mai, sigur va fi o poveste personală, vrând nevrând, dar legată de tot multiculturalismul care exista și încă mai există la Brăila”.

„Pentru mine Brăila nu o să fie înlocuită în mine cu nimic niciodată, dar acum de când trăiesc în București, sunt un bucureștean convins, pentru că aici trăiesc, bun. Când mi se face dor de mine și de amintirile mele dau o fugă la Brăila și lucrurile acolo sigur se încarcă din nou”.

„Eu sunt om care sunt foarte legat de… hai să zic de prezent, deci dacă a fost să mă nasc în România, sunt legat de România, nu mă mai interesează…”

„În acele cântece, pe lângă faptul că mă bag eu în stare și mă liniștesc, mai e ceva, îmi dau seama cam cu ce oameni am de a face în sală, lucru foarte important”.

„Dinu Săraru director, da, un om căruia îi port o amintire foarte frumoasă și o recunoștință deosebită pentru că acolo am făcut foarte multe lucruri, m-a obligat să fac foarte multe lucruri și…”

„Când m-am mutat în Piața Romană, numărul 9, primul lucru pe care l-am făcut, am dat foc casei, nu știai asta?”.

„A venit cu trompeta la mine, dar nu a venit atunci, a venit dimineață, deci la ora 5:00 dimineața, el pleca la 6:00… am dat scularea la tot cartierul ăla, pentru că îți dai seama că în curtea aia interioară ce ecou s-a putut face. Eu am fost foarte fericit, e, de aici deja vecinii mei erau împărțiți în două găști: unii pro și alții contra, eu nici nu mă mai străduiam să ies afară, ei se certau între ei afară”.

„Cred că ne-am cam tot bătut joc de libertate și cel mai tare ne-am bătut joc de noi pentru că totuși eu văd toată povestea asta prin prisma celor 30 de ani pe care i-am pierdut eu…Da, mă rog, poate că nu am pierdut … Da, e un pic radical spus și poate că nu asta era ideea, ideea era că poate mi-ar fi plăcut să treacă altfel”.

„M-am uitat absolut întâmplător și am văzut două personaje din lumea asta românească, care m-au impresionat foarte tare, Nadia Comăneci și Mihai Neșu…”

Prezentăm interviul integral:

Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o ediție specială, invitatul din această seară este nimeni altul decât Nicu Alifantis. Bună seara, bine ai venit.

Nicu Alifantis: Bună seara Marius. Mulțumesc de invitație.

Marius Tucă: Chiar mă gândeam, la un moment dat o să fac o prezentare, dacă ar fi să te prezint într-un fel, cred că ar fi, din punctul meu de vedere pentru că nu-mi permit să citesc o prezentare făcută de altcineva, e la modă asta, cantautor, realizator toți sunt realizatori de televiziune, nu, cred că un artist complet, ca să nu zic desăvârșit, în momentul în care aș vorbi despre Nicu Alifantis, cu toată prietenia pe care ți-o port.

Nicu Alifantis: Ești prea drăguț. Asta le spui la toți, nu?

Marius Tucă: Păi nu, încep cu tine, n-am mai avut de mult un artist…

Nicu Alifantis: Ba cum să nu, eu te-am văzut cu… te-am și felicitat pentru…

Marius Tucă: Cu ce? Cu Horațiu Mălăele? E vorba de actor. Tu ești artist în cu totul altă direcție. Numai actorie cred că n-ai făcut, nu?

Nicu Alifantis: Ba…

Marius Tucă: Ai făcut, figurație bănuiesc.

Nicu Alifantis: Am făcut, la Brăila, sigur. Acolo am început, la Teatrul „Maria Filotti”.

Marius Tucă: Nu, dar tu scrii și încerci de foarte mult timp să inhibi față de public poetul, scriitorul din tine pentru că știi cum e în România, ți s-a pus o etichetă, Nicu Alifantis e ăla care cântă…

Nicu Alifantis: Folkistul.

Marius Tucă: Folkistul, nu e de râs, adică mi-ar plăcea să…

Nicu Alifantis: Mie nu-mi place ideea de folk, nu prea are nicio legătură cu ce se întâmplă la noi, genul ăsta muzical, dar, mă rog, asta e.

Marius Tucă: Dar tu ai cântat și folk și cânți folk și cânți și simfonii și cânți de toate. De ce-i inhibi asta cu scrisul?

Nicu Alifantis: Nu o inhib, doar, știi cum e, sunt ușor, dacă vrei, timid și nu sunt foarte decis că ce fac e bine. Cred că din cauza asta, încă nu simt că…

Marius Tucă: Deci nu are legătură cu faptul că tu cânți de atâta timp și să nu zică lumea, vezi Doamne, ăsta s-a apucat acum și de scris.

Nicu Alifantis: Nu neapărat că de exemplu…

Marius Tucă: Are un pic și cu asta legătură, nu?

Nicu Alifantis: Are și cu asta legătură dacă vrei, cu toate că, mă rog, cu înaintarea în vârstă poate să mai calce și pe de lături și dacă el calcă frumos nu văd de ce nu. Asta ziceam, că am pomenit mai înainte de Horațiu. Horațiu desenează extraordinar de bine și e chiar un artist foarte bun, dar e greu să-l desparți pe actorul Mălăele de desenat, totuși.

Marius Tucă: E adevărat, a fost destul de greu primit și în lumea regizorilor pentru că Mălăele, după părerea mea, este și un regizor de film, atenție, că de teatru deja sunt foarte multe spectacole de-ale lui care s-au jucat și…

Nicu Alifantis: Și sunt foarte bune.

Marius Tucă: Și se joacă în continuare. Nu știu câtă lume știe că tu ai făcut muzică de teatru și ai făcut muzica multor spectacole.

Nicu Alifantis: Destul de multe, s-au adunat.

„50 de ani Decembre”- Boxset aniversar

Marius Tucă: Ca să vorbim despre Caracal pentru că scopul emisiunii în care ne vedem noi doi este să vorbim despre Caracal, bănuiesc că ți-ai dat seama. După aceea vorbim și despre timidul Nicu Alifantis că și asta e cumva o fațetă mai puțin văzută și mai puțin cunoscută a ta. La Caracal ai lansat un produs să-i spunem extraordinar și aș vrea să le spui celor care ne privesc despre ce e vorba.

Nicu Alifantis: E un box set care conține o selecție pe cât am putut face (…). Am făcut o selecție de muzici din câte am scris eu, din cele 118, ce-am mai avut o bună parte nu mai sunt pentru că se cântau live și nu le-am imprimat din păcate. E consistent, cele două albume sunt foarte interesante pentru că au acolo… practic e o perioadă de 45 de ani în care am trecut în revistă teatrele în care am lucrat, regizorii cu care am lucrat, actorii cu care m-am intersectat…

Marius Tucă: O viață de om.

Nicu Alifantis: La urma urmei da.

Marius Tucă: Aproape o jumătate de secol.

Nicu Alifantis: Și acolo se regăsesc afișele spectacolelor, pagini din caietele program, în astea două albume, apoi o mai mică secțiune a recitalurilor pe care le-am dat prin teatre, ceva mai restrânse decât muzica de teatru. Sunt opt discuri audio în care am făcut selecția de muzică…

Marius Tucă: Muzică de teatru.

Nicu Alifantis: Muzică de teatru, discutăm numai despre asta, din care cinci sunt spectacole integrale și trei sunt selecțiuni. Și mai sunt două discuri audio, unul de selecții, tot așa, diverse fragmente video din spectacole și unul este un spectacol foarte frumos și drag mie pe care l-a făcut Cristi Pepino la Alba Iulia la Teatrul Prichindel „După melci”.

Marius Tucă: Da, știu, că am vorbit la vremea respectivă. Am văzut că ai postat pe Facebook că are loc emisiunea din seara asta și ca de obicei, un pic de ironie la adresa mea, nu știu ce ai cu mine, cu ce-am greșit…

Nicu Alifantis: Dar ce-am zis? Am zis ceva rău? Nu.

Marius Tucă: Ai zis că nu știi de ce te-am invitat la emisiune și cumva că aș putea știi eu de ce te-am invitat. De ce să fim ironici gratuit și eu ca realizator să…

Nicu Alifantis: Nu, eu chiar consideră că sunt alți oameni mult mai importanți de adus la măsuța asta și…

Marius Tucă: Ok. Încă o jignire că e măsuță. Adică ce-ai fi vrut să fie masa tăcerii sau… că nu înțeleg. E vorba de o serie de emisiuni în care vorbim despre cei 30 de ani, vreau să te anunț cu această ocazie, chiar în timpul emisiunii, o serie de emisiuni în care vorbim despre cei 30 de ani de libertate, de democrație adevărat sau originală, că până la urmă nu știm, și am legat cu ocazia asta și de faptul că s-au împlinit 50 de ani de când ai compus cântecul Decembre pe versurile lui George Bacovia. Ți se pare că sunt un realizator de succes sau… modul în care prezint, în care vorbesc, în care dialoghez?

Nicu Alifantis: Deci este lucrul pe care tu știi să-l faci cel mai bine și ți-am mai zis asta le-a lungul timpului.

Marius Tucă: Mulțumesc. Eu prost că te-am invitat. Deci ăsta este motivul, argumentul, tema emisiunii dacă vrei. Bine, până acum nu am vorbit despre asta, probabil că n-o să apucăm până la finalul emisiunii să vorbim, dar e ok.

Recunosc că sunt timid și recunosc că am emoții în continuare la fiecare spectacol

Nicu Alifantis: Nu pentru că sunt subiecte multe și n-are rost să intrăm în detalii.

Marius Tucă: Aș fi vrut să vorbim un pic despre timiditatea ta pe care foarte puțini oameni o cunosc și, totuși, Nicu Alifantis cu această timiditate, probabil că marii artiști sunt așa, a reușit să se convingă pe el și să convingă publicul larg și România că este un artist mare, un artist foarte mare. un artist mare de tot aș putea spune. Cum ai reușit cu timiditatea asta?

Nicu Alifantis: Am lucrat cât am putut să o elimin, e greu, când e genetică e acolo băgată în sânge, e greu să scapi de ea. Recunosc că sunt timid și recunosc că am emoții în continuare la fiecare spectacol. Recunosc că în timp, așa, mă mai uitam la tot felul de concursuri din astea muzicale, eu n-aș fi fost în stare niciodată să fac treaba asta pentru că trebuie să fii foarte concentrat într-un interval scurt de timp, într-un cântec, să dovedești că ești foarte bun. Mie îmi trebuie vreo două, trei cântece până mă așez în starea mea de lucru, aia care trebuie. Și atunci nu cred că aș fi făcut față la așa ceva, de asta nici n-am prea mers la concursuri, decât când eram un licean, un școlar de fapt, mă rog, bine că a fost demult. Ce să zic, într-un fel e bună timiditatea, face bine că îți dă o stare de emoție, de dialog cu tine în interior, mi se mai și întâmplă uneori, în timp ce cânt, să stau de vorbă cu mine și să uit pe unde am ajuns cu cântecul.

Marius Tucă: Dar nu și se întâmplă chestia asta și când spui Tatăl nostru?

Nicu Alifantis: Ba da.

Marius Tucă: Ce, tu te așteptai numai la întrebări ușoare, ai zis vin…

Nicu Alifantis: Nu, nu, că mă aștept la orice de la tine. Nu asta e problema.

Marius Tucă: Chiar așa o să se întâmple. Nu, mi se întâmplă și mie, și acum, fiind vorba de „Marius Tucă Show”, așa se cheamă emisiunea, putem dialoga.

Nicu Alifantis: Nu, că știu unde am venit.

Marius Tucă: Vom vedea la finalul emisiunii, totuși, aveți și dumneavoastră o vârstă și nu se știe până la final. Adică poate știți unde ați venit când ați venit, dar la plecare poate nu vă mai amintiți.

Nicu Alifantis: Voi realizatorii aveți…

Marius Tucă: Voi realizatorii, ca să nu-mi zici tu.

Nicu Alifantis: Nu, nu-mi permit. Voi aveți o… cred că cu asta vă nașteți. Tot așteptați să vă moară omul în emisiune ca să vă crească ratingul. Adică ce-ai vrut să spui?

Marius Tucă: Adică ți se pare că mă uit la rating, adică urmăresc ratingul…

Nicu Alifantis: Toți urmăriți.

Marius Tucă: Nu, eu nu urmăresc, vine de la sine, cu cât îl urmărești cu atât n-o să ai parte de el. Lucrurile vin de la sine. Dar apropo de timiditate, uite, mi-ai spus acum și mi-am adus aminte faptul că ai participat la niște concursuri când erai școlar. Cum a fost? Ți-aduci aminte?

Nicu Alifantis: Groaznic. Am luat o singură dată sau de două ori premiul întâi, în rest numai doi, trei luam. Avem emoții foarte mari.

Marius Tucă: Erau și mai mari atunci.

Nicu Alifantis: O, da, da.

Marius Tucă: Eu trebuie să depun mărturie pentru că ne-am întâlnit mult în ultimii 15 ani, cel puțin, cu ocazia folkului și eu am rămas surprins prima dată când te-am luat în brațe, normal, și tu tremurai și nu-mi venea să cred. Dar știi unde am mai văzut asta? După aia o să te las să-mi povestești. Horațiu Mălăele, cât e el de mare, că tot am amintit despre el la începutul emisiunii, a fost o dată în Vamă, a stat cinci minute pe scenă și când a coborât și l-am luat în brațe să-l felicit, tremura tot, era… nu poți să-ți imaginezi.

Nicu Alifantis: Era obosit, nu, cred că era obosit.

Marius Tucă: Da, obosit, briza mării, deci emoții incredibile, apropo de public și de asta.

Nicu Alifantis: Nu, și e bine, dacă n-ai emoții în clipa în care urci pe scenă…

Marius Tucă: Am înțeles, dar apropo de asta cum îți trebuie ție, domnule Nicu Alifantis, două, trei piese ca să te încălzești, la spectacolul de la Metropolis care era legat de promovarea și de prezentarea acestui pachet, acestui dar excepțional, „Decembre 50”, te-ai urcat frumușel pe scenă când nici nu se așezase lumea bine în sală și ai cântat cântecul Decembre care era… știu, știu, nu-mi arăta mie ceasul, n-a apucat nimeni să vadă, să înregistreze și a fost prima și ultima dată în seara aia când ai cântat.

Nicu Alifantis: Era ora… despre asta e vorba.

Dacă nu era acea cafea pe care am băut-o la Caracal, nu se întâmpla evenimentul ăsta

Marius Tucă: Vezi, astea sunt lucrurile pentru care te apreciez și mai tare.

Nicu Alifantis: Când nu te aștepți.

Marius Tucă: Când te aștepți mai puțin.

Nicu Alifantis: Vreau să zic, trebuie să o fac, asta este, îți mulțumesc încă o dată pentru că dacă nu era acea cafea pe care am băut-o la Caracal, nu se întâmpla evenimentul ăsta.

Marius Tucă: Da, poți să spui în câteva cuvinte vreau să mă laud și eu la copii, la frați la surori.

Nicu Alifantis: Când am ajuns atunci la festival și ne-am așezat la o cafea, tu gazdă bună, și eu eram mort de foame, venit de pe drum, o cafea, mă rog, asta este acum și resursele sunt limitate.

Marius Tucă: Da, ce puteam să dau și eu.

Nicu Alifantis: Și nu știu cum a venit vorba, nici măcar nu cred că a fost ceva…

Marius Tucă: Da, vorbeam între noi pur și simplu.

Nicu Alifantis: Și mai întrebat când am compus Decembre și am zis din prima 69, că știam, asta țineam minte. Și atunci tu mi-ai zis 50 de ani, atunci am realizat și așa mi-a venit în gând să mă apuc să fac povestea asta.

Marius Tucă: Și ai făcut-o cu o încăpățânare, pentru că nu a fost ușor să faci asta, și cu o ambiție incredibilă, iar ce a ieșit este uluitor până să vorbim despre 30 de ani de democrație și de libertate o să vorbim despre 50 de ani de Decembre. Cred că este printre cele mai frumoase și cele mai cunoscute cântece care s-au compus în România, vorbesc de muzica de felul acesta.

Nicu Alifantis: Da, și eu zic că e prea mult…

Marius Tucă: Și este un cântec care rezistă după 50 de ani și tu mărturisești aici…

Nicu Alifantis: Place încă…

Marius Tucă: Îți este cerut aproape la fiecare concert, la fiecare… Bine e mai greu să-l câți la Vama veche la 35 de grade, dar merită, nu-i problemă.

Nicu Alifantis: Cred că aduce, așa, o boare de răcoare.

Văzând ce longevitate a putut avea cântecul ăsta, am încercat să găsesc o explicație logică a ce s-a întâmplat în mintea mea atunci în 69

Marius Tucă: Spune-ne câteva cuvinte de Decembre 50. Așa arată pachetul care este uluitor și după aceea o să trecem la ce conține pentru că fiecare lucru pe care l-am descoperit după ce am luat Decembre 50 a fost o bucurie extraordinară pentru mine. Te rog.

Nicu Alifantis: Ce tot încerc eu de ani de zile, văzând ce longevitate a putut avea cântecul ăsta, am încercat să găsesc o explicație logică a ce s-a întâmplat în mintea mea atunci în 69, la cei 15 ani pe care îi aveam, ca să fac un astfel de cântec, să aleg o poezie…

Marius Tucă: La 15 ani.

Nicu Alifantis: La 15 ani, eram anul întâi de liceu. Și știu că răsfoiam o carte cu poeme de Bacovia ne ceruse la școală ceva, și mi-au picat ochii pe poezia asta. Dar de ce pe asta, de ce a ieșit…

Marius Tucă: Nu mai poți să spui acum.

Nicu Alifantis: Nu găsesc nicio logică. Pentru că la vârsta aia te gândești la o mie de alt lucruri mult mai vesele, mult mai frumoase, mult mai…

Marius Tucă: Nu era prima compoziție, nu?

Nicu Alifantis: Nu. Nu era prima compoziție dar…

Marius Tucă: Adică până atunci mai compuseseși cântece, până la 15 ani.

Nicu Alifantis: Da.

Marius Tucă: Când ai început să compui? Chiar așa. Când ai început să cânți? La ce vârstă?

Nicu Alifantis: De cântat… prima dată am fost asuprit când aveam șapte ani cu un acordeon și după vreo trei luni în care nu am reușit să duc până la capăt mandatul…

Marius Tucă: A fost la impuse asta.

Nicu Alifantis: A fost la impuse și n-am reușit să duc până la capăt Trandafir de la Moldova, ăsta e primul cântec care se învață la acordeon. După care l-am pus într-un colț și nu m-am mai atins de el.

Marius Tucă: Dar se cânta în familie, existau artiști?

Nicu Alifantis: Nu, mama cânta romanțe că îi plăceau ei romanțele.

Marius Tucă: Dar n-aveai artiști care să cânte în familie sau ceva de genul ăsta.

Nicu Alifantis: Nu, absolut deloc. Și la un an după asta, pentru că mie îmi plăcea, treaba asta cu muzica mă mânca așa ușor…

Marius Tucă: De ce?

Nicu Alifantis: Nu știu de ce, de exemplu când tata m-a întrebat că m-a văzut că fluier, că cânt, bat diverse…

Marius Tucă: De copil.

Nicu Alifantis: De copil, până în șapte ani.

Marius Tucă: Până la școală, da.

Nicu Alifantis: Era undeva la începutul acelei perioade de școală. Și m-a întrebat „n-ai vrea să-ți iau un instrument, să cânți la un instrument? Ce ai vrea?” și eu am zis tobe. Ei s-au îngrozit pentru că în minte alor tobele sunt ceva… îți dai seama. Și așa m-au lămurit să nu îmi ia tobe și să-mi ia acordeon. Cu acordeonul poți să cânți o linie melodică pe când cu tobele mai greu. Tobele sunt de ritm. Și așa am trecut prin faza acordeonului. Tot a fost bun la ceva pentru că am început să învăț chestiile alea cu notele cu portativele, mă rog, a fost amuzant. Dar profesorul pe care l-am avut nu mi-a plăcut deloc pentru că insista numai cu muzică populară și eu auzeam alte lucruri, ascultam alte muzici. Îmi plăcea Adamo pe vremea aia, aveam alte alea…

Marius Tucă: Și mai ce, mai ce ascultai? Ce îți plăcea?

Nicu Alifantis: Ce se dădea la radio și ce mai aveam discuri prin casă.

Marius Tucă: Care erau discurile pe care le aveai prin casă? Primele discuri pe care le-ai ascultat la picup din ăla… aveai pick-up?

Nicu Alifantis: Aveam radioul ăla care avea și pick-up deasupra.

Marius Tucă: Și ce discuri avea, erau de vinil sau din alea de ebonită?

Nicu Alifantis: Întâi am avut din alea de ebonită, care mergeau pe 78, alea cu cântec pe o față.

Marius Tucă: Și îți aduci aminte ce erau, care erau discurile pe care le aveau părinții tăi acasă?

Nicu Alifantis: Aveam, invariabil, Gică Petrescu, Pompilia Stoiana am avut, și mai erau, am avut unul, nu mai știu, era unul cu șlagăre cu copertă foarte colorată și foarte hippy, așa, unde erau și Hey Jude era acolo, erau multe lucruri frumoase pe discul ăla. Bun, și pe urmă a apărut nebunia cu chitara și așa am ajuns la școală, deja când eram…

Marius Tucă: Cântai la chitară? Ai învățat singur?

Nicu Alifantis: Am învățat singur.

Marius Tucă: Adică după ce ai pus de-o parte acordeonul, părinții tăi ți-au cumpărat o chitară. La ce vârstă ți-au luat prima chitară?

Nicu Alifantis: La câteva luni după povestea cu acordeonul.

Marius Tucă: Deci până să ajungi la școală.

Nicu Alifantis: Nu, asta cu chitara s-a întâmplat un pic mai târziu.

Marius Tucă: Când să fi fost? Șapte, opt, nouă ani?

Nicu Alifantis: Pe la vreo 10 ani.

Marius Tucă: Pe la zece ani ai primit prima chitară.

Nicu Alifantis: Și după aia mi-au găsit un profesor, pe domnul Angelescu, foarte drăguț omul, de chitară, și am făcut chitară cu el. După care mai mergeam de luam niște lecții, pentru că îmi plăcea foarte tare, de la domnul Ivanov care era bunicul lui Exarhu.

Marius Tucă: Răzvan Exarhu.

Nicu Alifantis: Al lui Răzvan. Și el făcea niște corzi de chitară, îți dai seama, el cu mânuțele lui făcea corzi, nu că nu se găseau, se găseau corzile hora care erau de nefolosit, în fine, și eu luam corzi de la el, eram fascinat, avea o chitară căreia i-a pus corzile, a acordat-o, în dreptul cheilor unde se acordează chitara avea niște casete de metal care se închideau ca să nu le atingi să se dezacordeze și ținea acordajul ceva de nu se mai termina.

Marius Tucă: Și ai învățat ca la carte?

Nicu Alifantis: Am învățat ca la carte.

Marius Tucă: Pentru că unii învață, știi cum se învață, după ureche sau se învață ca la carte cu…

Nicu Alifantis: Am învățat ca la carte până la un moment dat când, sigur, am început eu… să-mi iasă aberațiile mele și uite așa ușor, ușor au început să apară…

Marius Tucă: Eu am să-ți mai fac o mărturisire cred că ești unul dintre cei mai buni chitariști pe care i-am văzut.

Nicu Alifantis: Nu, nu, aici te contrazic.

Marius Tucă: Am o rugăminte, haideți să nu ne contrazicem în timpul emisiunii…

Nicu Alifantis: Ba da, ne contrazicem pentru că sunt alți chitariști mult mai buni. 

Marius Tucă: Chitariști care sunt de trupe, de band-uri este una, tu ești un chitarist, tu ești un trubadur, pe românește, în cele mai multe situații.

Nicu Alifantis: Uite, Baniciu cântă mai bine decât mine la…

Marius Tucă: Și Baniciu este excepțional, dar tu cânți și niciodată nu te-ai luat în seamă atât cât ar trebui ca un chitarist.

Nicu Alifantis: Păi nu am în ce. Păi de ce să mă iau în seamă?

Marius Tucă: De multe ori faci… ai multe momente de virtuozitate la chitară și eu am văzut.