Ioana Pârvulescu este invitata Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În a patra parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), scriitoarea vorbește despre „Prevestirea”, ultima sa carte.
Cristina Stănciulescu: „Prevestirea” este cea mai recentă apariție a dumneavoastră și este o noutate în literatura română pentru că este un roman biblic. Este povestea lui Iona, cel înghițit de un pește mare și apoi aruncat după trei zile în afară pe un țărm. Iona care este pedepsit pentru că I-a întors spatele lui Dumnezeu, I-a refuzat indicația. De ce Iona?
Ioana Pârvulescu: Pe de o parte e legată de precedenta mea carte, care se cheamă „Dialoguri Secrete” și se referă exact la dialogul dintre personajul literar și Dumnezeu. Cum apare rugăciunea în operele literare, dar fără niciun fel de amprentă religioasă, canonică.
Adică nu e vorba de un canon, de un sistem, în care să mă încadrez, ci dimpotrivă, de dramele omenescului, de acel moment în care ești la ananghie. M-am amuzat pe ferry, în Grecia, unde se spunea în greacă, în caz de ananghie și traducerea în engleză era in case of urgency.
Apar asemenea momente în viața oricărui om. Știm asta și din literatura, experiența noastră. Oamenii simt nevoia să se roage, în asemenea momente. Am urmărit în literatură asemenea momente, care erau în legătură și cu viața scriitorilor acelor cărți. În privința lui Iona, lucrurile au fost nostime, povestesc în prefață că numele meu, Ioana, era mereu greșit în corespondența în engleză, în loc de Dear Ioana, mi se zicea Dear Iona, pentru că puneau pe autocorrect. Lucru care nu e plăcut. În general oamenii nu prea suportă să li se schimbe numele. E tot ce avem ca să avem o continuitate cu noi înșine, pentru că noi ne schimbăm foarte mult, noi suntem propriile noastre personaje literare. Chiar și numele se schimbă în diverse moduri, dar prenumele în general rămâne.
Acest Iona mă deranja, până când am simțit nevoia să mă ocup de acest personaj. Am recitit din Biblie partea cu Iona, de două pagini, am dat peste cartea lui Julian Barnes, unul dintre favoriții mei, după care m-am apucat să studiez subiectul sistematic, să văd dacă pot să reconstitui viața lui Iona. M-au întrebat niște studenți despre ce vreau să scriu în continuare, am spus că despre Iona.
La un moment dat, chiar m-am apucat să scriu. N-am mai putut să fug, aș fi fugit și eu în direcția contrară, ca Iona, dar mi-am dat seama că e o poveste formidabilă pentru un scriitor: are fantastic, dramatic, are dialogul specific iudaismului, între om și Dumnezeu, doar că aici Iona e rebel, nu ascultă. Are o parte care mi se potrivește, gânduri bune, are șansa care li se acordă mai multor oameni și pe care ei o valorifică în folosul lor, ideea că se poate face ceva, este în contra curentului de azi, dar puțin îmi pasă, dacă ar fi să mă pliez după ce se așteaptă, nu aș fi scriitor.
Astăzi tendința e să fii blazat, să vezi numai răul, să nu ai nicio speranță, să pictezi gunoaie. Eram în Elveția și o doamnă avea bursă ca să picteze gunoaie. Nu am înțeles rostul.
Eu nu am chemarea de a picta cu vorbele gunoaie și povestea lui Iona mi s-a părut spectaculoasă, cu un fel de încredere în oameni, în omenire, în soartă, faptul că a scăpat din monstru arată o încredere în soartă. Dintr-o dată a fost foarte inspititor subiectul, m-am pus pe citit, despre viața cotidiană din vremea patriarhilor, despre navigație și am scris cartea.
Cristina Stănciulescu: Ce simbolizează Iona?
Ioana Pârvulescu: Foarte multe lucruri și fiecare are un Iona al său. Fiecare dintre cei care au citit Biblia, nu simbolizează un singur lucru. Pentru mine el este cel care a avut curajul să nu se supună, să fie rebel, să facă ce a crezut el de cuviință, unul care crede în puterea cuvântului, mai presus decât orice și în finalul cărții apare ideea că este un fel de poet, artist. Pentru mine Iona este un artist, un om care crede în puterea artei lui, fie că e arta vorbirii, fie că e alt tip de artă.
INTERVIURILE GÂNDUL. Ioana Pârvulescu, invitata Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A treia parte