INTERVIURILE GÂNDUL. Ioana Pârvulescu, invitata Cristinei Stănciulescu: „De mirare este că azi nu putem face nimic altceva în fața acestei gripe decât ceea ce făceau și oamenii în trecut: Să purtăm mască”

Ioana Pârvulescu este invitata Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În a treia parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), scriitoarea vorbește despre medicina din Belle Epoque și caracterul actual al lui Caragiale.

Cristina Stănciulescu: Spuneați că în Belle Epoque existau gripe, boli, cum este și cea de astăzi. Cum era sistemul sanitar atunci?

Ioana Pârvulescu: Sigur că nu era atât de avansat ca astăzi, dar pentru vremea respectivă se făcuseră niște pași uriași și asta în special datorită lui Carol Davila. El a fost corespondentul în medicină al lui Carol I.

„Nu putem face nimic în fața gripei, decât să purtăm mască”

El a pus sistemul medical pe picioare. Erau destul de atenți cu săracii, aveau consultații gratuite, aveau azile, era pe calea cea bună sistemul sanitar. Dar firește că medicina însăși era mult mai puțin dezvoltată. Totuși, de mirare este că astăzi nu putem face nimic altceva în fața acestei gripe decât ceea ce făceau și oamenii în trecut: SĂ PURTĂM MASCĂ.

Este de necrezut. Mă uimește faptul că după 100 și ceva de ani noi tot asta facem. Unde sunt soluțiile de astăzi? Progresul? Medicina era pentru mine până acum „acuza” principala la adresa acelei epoci, ei bine azi când vedem ce se întâmplă începem să fim mai puțin siguri.

Cristina Stănciulescu: Mă întreb ce ar spune un om din Belle Epoque dacă ar fi teleportat pe Calea Victoriei astăzi.

„Oamenii săraci își coseau hainele”

Ioana Pârvulescu: Cred că s-ar crede într-un coșmar. Nu atât din cauza străzii, ci din cauza mașinilor care circulă în viteză, dar mai ales din cauza aspectului oamenilor. Nu i-ar veni să creadă când ar vedea oameni cu pantalonii rupți. Atunci tendința era să nu ai nici cea mai mică ruptură. Oamenii săraci își coseau hainele. Pentru un om din Belle Epoque ar fi de necrezut așa ceva. E cumva o chestiune pe dos. Dai bani mulți ca să fii cât mai rupt. Dar e o modă ca oricare alta. Ei gândeau lucrurile mai practic, cu toate că aveau și ei problemele lor, cum este corsetul. Dar se lupta împotriva corsetului în rubrici dedicate doamnelor. Unul care a ținut o conferință formidabilă a fost dr. Gerota, care a arătat pericolele purtării corsetului. Lucrurile erau gândite mai cu rost. Dacă le porți iarna, rostul e o tortură inutilă.

Cristina Stănciulescu: V-au preocupat unele personaje. Caragiale este o figură care este aproape zilnic pomenit. Ce îl face să fie atât de actual?

„Caragiale, foarte prost înțeles în ziua de azi”

Ioana Pârvulescu: Să fie pomenit nu înseamnă neapărat că e și înțeles. Caragiale e foarte prost înțeles în ziua de azi. Sunt nenumărate prejudecăți care se referă la Caragiale. Știm două-trei citate din el. Două-trei lucruri din viața lui. Despre exilul la Berlin. Caragiale nu a dus-o rău aici, nu a fost nerecunoscut, a fost faima lui. E adevărat, e actual, pentru că presa e actuală. Caragiale având ca artă poetică presa este inevitabil actual. Presa nu s-a schimbat foarte mult, din vremea lui până astăzi.

Prejudecata principale e că atunci era la fel de rău, oamenii erau la fel de corupți, deci e actual Caragiale. Nici pomeneală! Caragiale vedea excepția, nu regula. Noi avem acum regula, nu excepția.

„Prezentul durează trei secunde: 1,2,3”

Cristina Stănciulescu: Trăim în prezent. Tehnologia asta ne duce foarte mult și în viitor. La ce ne mai folosește trecutul?

Ioana Pârvulescu: Într-o cronică la una din cărțile mele un distins medic a strecurat ideea „ce este prezentul?” – neuroștiințele au stabilit cât durează prezentul? Trei secunde: 1,2,3. Prezentul nostru a devenit deja trecut. E foarte greu să stabilim cât trăim în prezent, noi trăim în trecut și în viitor.

Cristina Stănciulescu: Și cu ce ne-ar ajuta să studiem acum și trecutul, Belle Epoque, istoria? Vedem cum statuile sunt aruncate peste bord…

Ioana Pârvulescu: Dacă ar fi trăit oamenii ăștia în trecut și ar fi văzut cu cât chin s-au impus anumite valori, nu ar mai fi dărâmat statuile. Statuile sunt primele „victime” la schimbarea de regim. Diferența e că uneori chiar merită dărâmate niște statui și alteori statuia lui Cervantes să o murdărești, să o dărâmi, arată un monument de prostie.

Urmăriți interviul integral pe canalul nostru de Youtube!

INTERVIURILE GÂNDUL. Ioana Pârvulescu, invitata Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A doua parte