Prima pagină » Știri » Interviurile pentru procuror general. Fosta adjunctă a lui Kovesi, TAXATĂ pentru participarea la proteste

Interviurile pentru procuror general. Fosta adjunctă a lui Kovesi, TAXATĂ pentru participarea la proteste

Interviurile pentru procuror general. Fosta adjunctă a lui Kovesi, TAXATĂ pentru participarea la proteste
Procurorul Gabriela Scutea, fostă adjunctă a Codruței Kovesi, intervievată miercuri la Ministerul Justiției pentru postul de procuror general, a fost întrebată cu privire la participarea sa la protestele de la Bruxelles, aceasta amintind, în replică, de cum a fost adoptată OUG 7.

Gabriela Scutea este unul dintre procurorii care au protestat pe 4 aprilie pe treptele Palatului de Justiție de la Bruxelles împotriva modificării legilor Justiției de către actuala putere.

„Mi s-a părut mie sau v-am văzut pe scări la Bruxelles?”, a întrebat-o Mariana Moț pe Gabriela Scutea.

„Mi s-a părut?”, a insistat Mariana Moț în fața lipsei de replică a procurorului. „Ei, știți cum e, fotografiile ăstea mai pot să denatureze și nu am vrut să fiu în eroare”, a mai spus Moț. „V-aș întreba, doamna procuror, că și eu sunt magistrat, sunt judecător, și chiar am o întrebare pe care i-am adresat-o și domnului procuror general Augustin Lazăr: Care este dreptul nostru de exprimare în raport de obligațiile noastre profesionale de magistrați, dreptul de rezervă, dreptul la liberă exprimare față de obligațiile și principiul separației puterilor în stat. Până unde putem merge noi, magistrații, cu exprimarea unor nemulțumiri și dacă avem dreptul constituțional să le exprimăm cu privire la elaborarea sau nu a unor acte normative?”

Procurorul Gabriela Scutea i-a răspuns Marianei Moț că „există acest drept de a exprima o opinie” și a spus că nu este „genul care reproduce număr de decizie, număr de raport” care să probeze faptul că magistrații au acest drept. Pentru că nu a fost lăsată să-și continue fraza, Scutea a intervenit peste secretarul de stat moment în care comunicarea dintre cele două a adus degrabă cu o ceartă pe un ton destul de ridicat.

„Și eu fac parte dintr-o putere a statului”, a revenit Moț pe un ton împăciuitor, „la asta mă refer”.

Scutea i-a amintit că „protestul a fost unul tăcut, este o formă de exprimare, chiar dacă a fost dus în afara țării” și a replicat că „din alt punct de vedere, atât Inspecția noastră Judiciară cât și anumite instrumente ale Consiliului Europei arată că obligația de rezervă a magistraților nu înseamnă că în niște situații deosebite să nu își expună punctul de vedere. Vă rog să mă iertați pentru exprimarea foarte directă, dar, în situația în care noi ne-am aflat împreună la aceeași masă pe 18 februarie și nu știam despre ordonanța de urgență 7, iar a doua zi a fost dată, iar noi acolo discutam despre transparență și bună discuție în general între puterile statului, înseamnă că poate ne aflăm în acel punct în care obligația de rezervă are o virgulă, poate să ducă la exprimarea unui punct de vedere de către corpul magistraților. Vă repet, a fost un protest tăcut, așa cum s-a ținut și în București și în orașul nostru (Brașov – n.r.), iar prezența mea alături de anumiți colegi este ca să nu li se spună . Nu sunt. Mai suntem și alții”

Acesta a fost momentul în care ministrul Tudorel Toader i-a sugerat că „se poate spune și altceva. Cuvinte sunt multe în vocabularul limbii române”, moment în care ministrul a ținut să facă o „cuvenită precizare”.

„Noi știm că ni se recomandă transparență, consultarea sistemului judiciar. Dar am convingerea că și dumneavoastră știți despre separația puterilor, despre faptul că CSM este avizator consultativ pentru modificări la legile justiției și că în rest, dacă sunt neclarități în conținutul legii (…) că avem Înalta Curte care asigură practica unitară și dă dezlegare la interpretare, că avem Curtea Constituțională care asigură chiar și prin decizii interpretative sensul constituțional pe care-l are sau trebuie să-l aibă norma de incriminare. Și mai știți și mai știm că separația presupune categoric foarte multe. A consulta în limitele legii este firesc și necesar. A vă întreba, acolo unde nu aveți competență, este ca și când, ca și cum jduecătorul sau dumneavoastră, procurorul, ar întreba cealaltă, celelalte puteri ce soluție să prezinte sau să adopte.”

Toader a refuzat să-i acorde procuroului Scutea dreptul la replică, tăindu-i solicitarea cu un scurt „Trebuie să plec. Suficient!”

Gabriela Scutea a fost ultimul candidat care și-a susținut interviul pentru conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ceilalți trei candidați sunt actualul procuror general Augustin Lazăr, fostul șef DIICOT Daniel Horodniceanu și procurorul DIICOT Marian Drilea.

Autor

Citește și