Într-o școală din județul Vâlcea se face țuică de 44 de ani. Cum a ieșit totul la iveală

Publicat: 13 02. 2014, 20:44
Actualizat: 21 10. 2014, 22:31

Școala din comuna Făurești, județul Vâlcea, a devenit celebră zilele trecute după ce profesorii au constatat că au rămas fără cazanul în care se făcea țuică din prunele din livada din curtea școlii. Încăperea în care era ținut cazanul a fost spartă și dispozitivul furat.

Distilarea prunelor nu este o noutate pentru profesorii de la școală și nici pentru primar. Inspectorii școlari au aflat însă abia acum că în școală există un astfel de dispozitiv încă din 1970.

„Faptul că școala avea un cazan pentru făcut țuică nu e ieșit din comun. Înainte de Revoluție, școlile tehnologice aveau așa ceva. Toate școlile aveau și ore de agricultură și pământ unde făceau practică. La Făurești pe teren a fost pusă o livadă. Ce-or fi gândit profesorii din vremea aia cu cazanul, nu știu, dar este pe inventar din 1970. După Revoluție, atât cazanul, cât și livada au rămas la școală. Toamna recoltau fructele și faceau țuică. Vindeau băutura cu proces verbal, cu chitanță și banii intrau la fonduri extrabugetare”, a declarat pentru gândul Ion Gherghinaru, inspectorul șef de la Vâlcea.

Acesta a precizat că în cazul în care polițiștii îi găsesc pe hoții, cazanul de țuică ar trebui dat primăriei.

„Sfatul meu a fost să facă o notă de transfer și să-l dea către primărie. Oricum era o chestiune normală. Distilarea nu se făcea pe ascuns, probabil că venea și cineva de la primărie. Nu este nimic ilegal. Numai că siuația este amuzantă, dar nu știu de ce se face atâta caz”, a mai spus inspectorul.

În prezent, polițiștii din comună îi caută încă pe hoți. În plus, profesorii împreună cu cei de la primărie au făcut propria lor anchetă. Până acum, au stabilit că hoții au spart geamurile școlii ca să poată intra. Mai mult, s-au și tăiat în cioburi, iar urmele de sânge sunt încă vizibile. Reprezentanții școlii susțin că acest cazan valora aproximativ 5000 de lei.