Întrebarea-cheie adresată lui Rasmussen azi la Bruxelles: „Va aduce NATO în România ARME NUCLEARE?”
În 1997, Alianța Nord-Atlantică și Rusia au semnat un acord prin care NATO se angajează că nu va staționa bombe nucleare pe teritoriile noilor state membre. În cadrul acordurilor, NATO a stabilit că va asigura apărarea noilor state membre prin consolidarea efectivelor militare, dar fără a staționa permanent „trupe combatante substanțiale” pe teritoriile acestora.
Întrebat într-o conferință de presă organizată luni la Bruxelles dacă NATO va reexamina angajamentul de a nu aduce arme nucleare în state est-europene, în contextul crizei din Ucraina, Rasmussen a răspuns, potrivit agenției Reuters: „În acest moment, nu întrevăd nicio solicitare adresată NATO de modificare a conținutului acordului cu Rusia din anul 1997”.
Rasmussen a admis însă că acțiunile Rusiei în Ucraina au creat „o situație de securitate complet nouă în Europa”, evidențiind necesitatea ca NATO să se adapteze acestei situații.
„Deciziile pe termen lung vor fi luate de liderii NATO la summitul programat în septembrie în Țara Galilor” (Marea Britanie), a explicat secretarul general al Alianței.
Rasmussen a precizat că NATO a propus organizarea unei întrevederi cu Rusia la nivel de ambasadori, posibil săptămâna viitoare, dar Moscova încă nu a oferit un răspuns.