Prima pagină » Știri » Întrebările de la referendum le dau bătăi de cap alegătorilor: Nu le-am înțeles de nicio culoare. Și am o cultură

Întrebările de la referendum le dau bătăi de cap alegătorilor: Nu le-am înțeles de nicio culoare. Și am o cultură

Timișorenii au interpretat întrebările de la referendum în mai multe feluri, de la „Nu le-am înțeles de nicio culoare. Și am o cultură" până la „Corupții să nu mai poată să-și dea legi favorabile lor în Parlament, pur și simplu".

Cele două întrebări de pe buletinele de vot la referendumul pe teme legate de justiție au fost mai greu de înțeles pentru unele persoane, în timp ce alți cetățeni prezenți duminică la urne au spus că scopul referendumului este de „a nu se mai da legi peste noapte”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Două întrebări au fost incluse pe buletinele de vot pentru referendumul pe teme legate de justiție, convocat de șeful statului, Klaus Iohannis: „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?” și „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”.

Conținutul acestor întrebări a fost mai greu de înțeles pentru unii dintre alegătorii care au votat duminică la o secție din Timișoara.

„La ce nu mă pricep, nu mă pricep. Ăsta-i adevărul, că nu le-am prea înțeles”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, o femeie din Timișoara, după ce a ieșit din secția de votare.

„Nu le-am înțeles de nicio culoare. Și am o cultură. Nu înțeleg întrebările din niciun punct de vedere”, a spus un alt bărbat mai în vârstă, puțin revoltat.

Alți alegători par mai bine informați cu privire la cele două întrebări incluse pe buletinele de vot.

„Pentru a fi o justiție mai corectă și a scăpa de oamenii corupți din politică”, a tradus un tânăr conținutul lor.

„Corupții să nu mai poată să-și dea legi favorabile lor în Parlament, pur și simplu. Nu mi se pare normal ca Parlamentul să aibă dreptul să dea legi în favoarea infractorilor, pentru parlamentari în mod special. Pentru că ceilalți infractori pur și simplu intră la Codul civil comun, dar parlamentarii se pare că au un statut aparte, votează imunitate ei pentru ei, adică colegii lor pentru ei”, a explicat un alt bărbat, după ce a ieșit de la urne.

Totodată, Melinda, o tânără din Timișoara, a precizat că „în primul rând, dorim să interzicem ordonanțele de urgență privind legile justiției, adică să nu se ia așa, foarte repede, trebuie gândite, trebuie discutate. Cel de-al doilea, nu dorim să se amnistieze infractorii, să fie eliberați. Adică la fel, lucrurile astea trebuie discutate”.

De asemenea, un alt tânăr, Lucian, a explicat că cele două întrebări sunt „pentru a nu fi grațiate de fapte persoanele care răspund penal, respectiv să nu se mai dea legi peste noapte”. „Înseamnă că dacă ești de acord să…, dacă vrei să eliberezi corupții din pușcărie și dacă vrei peste noapte să se schimbe legile justiției. Asta înseamnă. Alegi, e treaba ta ce alegi”, a spus Claudiu Manzur.

 

Autor

Citește și