Prima pagină » Știri » Întrebările la care NU au răspuns șefii Internelor în cazul polițistului care a murit deschizându-i coloana oficială lui Oprea

Întrebările la care NU au răspuns șefii Internelor în cazul polițistului care a murit deschizându-i coloana oficială lui Oprea

Întrebările la care NU au răspuns șefii Internelor în cazul polițistului care a murit deschizându-i coloana oficială lui Oprea
După două zile de la moartea polițistului care a căzut cu motocicleta într-o groapă pe Știrbei Vodă, Poliția confirmă că acesta făcea parte din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Inițial, Poliția a susținut că polițistul se deplasa către un punct rutier pentru a fluidiza traficul.

La două zile după accident, Poliția Capitalei a anunțat joi, printr-un comunicat de presă, că polițistul Bogdan Gigină, 28 de ani, care a murit marți seară după ce a căzut cu motocicleta de serviciu într-o groapă de pe Știrbei Vodă, săpată de Distrigaz, făcea într-adevăr parte din dispozitivul de polițiști care asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea.

Inițial, această informație nu a fost recunoscută de oficialii din Poliție, iar procurorii au declarat că au cerut toate actele pentru a stabili dacă lucrurile au stat așa sau nu.

Gabriel Oprea ar fi beneficiat de dispozitiv pentru coloană oficială, „în condițiile legii”, pentru că se deplasa de la o activitate a unei instituții „din domeniul securității și ordinii publice”, conform Poliției Capitalei. Comunicatul nu precizează despre ce activitate era vorba și nici care era natura urgenței deplasării ministrului de Interne Oprea, care de altfel pleca de la activitatea respectivă.

„Polițistul se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în municipiul București, asigurând deplasarea în siguranță, a unei coloane oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic. Coloana oficială a viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, de care demnitarul beneficia in condițiile legii, se deplasa cu o viteză adaptată la condițiile meteo și de trafic existente, pe traseul Băneasa – P-ța. Presei Libere – Arcul de Triumf – P-ța. Charles de Gaulle – P-ța. Victoriei – Bd. Uranus – Str. Știrbei Vodă, dupa ce acesta participase la o activitate în cadrul unei instituții din domeniul securității și ordinii publice„, se arată într-un comunicat al al Poliției.

În zona Băneasa își au sedii mai multe instituții din domeniu, precum Academia Națională de Informații a SRI, SIE, Jandarmeria.

Inițial, marți seară, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a declarat pentru Mediafax că Bogdan Gigină se afla într-o misiune de fluidizare a circulației, fără să precizeze că aceasta avea legătură cu coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

„Se afla într-o misiune specifică Poliției Rutiere, o misiune de fluidizare a traficului”, a declarat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, în seara accidentului. Oficialul nu a putut fi contactat astăzi, pentru a comenta revenirea asupra informațiilor.

Surse din Poliție au declarat însă miercuri pentru Mediafax, că înaintea producerii incidentului, polițistul Bogdan Gigină deschidea dispozitivul care îl însoțea pe Gabriel Oprea. Pe traseu, unul dintre șefii agentului de la Rutieră ar fi fost auzit prin stație în timp ce îi îndemna pe membrii echipajului să se grăbească.

Contrar informațiilor apărute pe rețelele de socializare, care citează martori și colegi anonimi ai polițistului, Poliția Capitalei susține că „imediat după producerea accidentului, coloana oficială s-a oprit la fața locului și au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale în vederea acordării primului-ajutor, polițistul fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgență București”.

Poliția Capitalei mai susține că Oprea a fost permanent informat, prin secretarul de stat Raed Arafat, de situația polițistului și evoluția situației.

Anchetă penală în cazul coloanei oficiale a lui Oprea

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis dosar penal pentru a verifica circumstanțele în care a murit polițistul Bogdan Gigină.

Procurorul Adrian Țîrlea de la Parchetul Tribunalului București a declarat, miercuri, pentru Mediafax, în legătură cu faptul că polițistul Bogdan Gigină ar fi făcut parte din dispozitivul de însoțire a ministrului Gabriel Oprea, că la Parchet nu există documente care să confirme acest lucru, dar că este o informație pe care procurorii o au încă în curs de verificare.

„Am auzit și noi acest zvon, nu deținem niciun document care să confirme, însă, lucrul acesta. Însă, este o informație care face obiectul unor verificări”, a spus Adrian Țîrlea.

Ce spune legea: avea dreptul Oprea la coloană oficială?

Conform articolului 223 din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, de coloană oficială însoțită de polițiști de la Rutieră beneficiază doar președintele României, președintele Senatului, al Camerei Deputaților și primul-ministru.

În situatii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgență, pot beneficia de însoțirea cu echipaje ale poliției rutiere și miniștrii din Guvernul României sau omologi din străinătate aflați în vizită oficială în România, precum și șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare”, mai arată articolul de lege citat.

Până acum, oficialii MAI și ai Poliției nu au explicat care era natura urgenței deplasării lui Gabriel Oprea și nici activitatea la care a participat în zona Băneasa, de la care reiese că pleca.

Bogdan Gigină a murit alergând pe ploaie cu motocicleta

În seara zilei de marți, când Bogdan Gigină se afla în misiune și a căzut în groapa de pe Știrbei Vodă, afară ploua și era întuneric. Groapa săpată de compania de gaze Distrigaz era semnalizată, iar lucrările erau aprobate, conform Poliției și Primăriei, însă procurorii verifică acum și dacă toate acestea au respectat legea.

Bogdan Gigină avea 28 de ani, era căsătorit, avea un copil și lucra în Poliție de 8 ani.

„În general, motopolițiștii din Brigadă sunt folosiți la însoțiri, în cazuri rare la fluidizări de trafic. În al doilea rând, ce trafic și în ce scop îl fluidiza la ora aia, la 10 grade și pe ploaie?! Oare nu pentru o coloană oficială? În al treilea rând, deștepții care l-au trimis pe ploaie cu motorul au habar cam ce aderență are un cauciuc al unei motociclete de 250+ kg pe ploaie și vreme rece?! Sau ce vizibilitate ai printr-o vizieră fără pinlock (dispozitiv anti-aburire a vizierei de la respirația pilotului) plus stropi de ploaie pe partea exterioară?”, scrie Cristi, moderator al forumului politisti.ro.

Citește și