INUNDAȚII ÎN ROMÂNIA. Zeci de locuințe și gospodării inundate în județul Gorj
Peste 40 de locuințe și gospodării au fost inundate, luni dimineață, în localitatea gorjeană Țânțăreni, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj intervenind cu motopompe pentru evacuarea apei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Mihai Avramescu, în localitatea Țânțăreni au fost inundate 12 locuințe și 30 de gospodării, iar zece pompieri de la subunitatea din Turceni intervin cu două motopompe pentru a evacua apa.
În unele gospodării apa provenită de pe versanți depășește și o jumătate de metru, în timp ce în case ajunge la 15-20 de centimetri.
Inundațiile s-au produs după ce în cursul nopții de duminică spre luni a plouat abundent, iar apa s-a scurs de pe un deal spre casele localnicilor.