INUNDAȚII în Teleorman: peste 300 de gospodării afectate și 12 persoane evacuate
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman, zece comune și un oraș din județ au fost afectate de inundații, în urma revărsării mai multor râuri și pârâuri, respectiv Teleorman, Tecuci, Câinelui, Burdea, Zâmbreasca, Vedea, și Glavacioc.
Astfel, au fost afectate de inundații orașul Videle și comunele Tătărăștii de Sus, Tătărăștii de Jos, Didești, Necșești, Ciolănești, Beuca, Storobăneasa, Frumoasa, Balaci și Orbeasca.
În aceste localități 12 persoane au fost evacuate, 46 de oameni sunt izolați, șase case au fost inundate, iar 11 sunt izolate.
De asemenea, 338 de gospodării au fost inundate și 43 de anexe gospodărești au fost avariate.
Conform sursei citate, apele revărsate ca urmare a precipitațiilor abundente au afectat infrastructura rutieră și de utilități, fiind avariat un kilometru de rețea de alimentare cu apă, patru poduri, 28 de podețe, aproape un kilometru și jumătate de drum județean, peste șapte kilometri de drumuri comunale.
În plus, au fost inundate 286 de hectare de păduri, 1.062 de hectare de teren arabil, 626 de hectare de pășuni, iar 400 de fântâni au fost colmatate.
În comuna Ștorobăneasa, din cauza ploilor însemnate cantitativ și a vântului puternic, două unități de învățământ au fost avariate. Astfel, la Școala gimnazială „Vasile Racottă” din satul Ștorobăneasa tabla de pe acoperiș a fost parțial dislocată, iar planșeul a fost avariat pe o suprafață de 154 metri pătrați, iar la fosta școală cu clasele I-VIII „Badea Negreanu” din satul Beiu acoperișul și planșeul au fost, de asemenea, avariate.
Totodată, pompierii de la Detașamentul de Pompieri Alexandria intervin pentru consolidarea digului pe pârâul Câinelui, în localitatea Vârtoapele de Sus.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, duminică dimineață, o nouă avertizare de cod portocaliu și galben.
Astfel, până duminică la ora 12.00, vor mai fi sub cod portocaliu râul Neajlov, pe sectorul Vadu Lat – Călugăreni (județul Giurgiu), și Pârâul Câinelui, afluent al Vedei (județul Teleorman).
Codul galben se menține, până duminică la ora 14.00, pe cursul inferior al râului Teslui (județul Olt), pe cursul inferior al Vedei și pe afluentul său Teleorman (județul Teleorman), pe Neajlov – sector amonte Vadu Lat (județele Arges și Dâmbovița), pe Colentina (județul Dâmbovița) și pe Sabar (județul Giurgiu).