Inundații similare celor din Bosnia și Serbia ar provoca României pierderi de peste 6 miliarde de euro

Publicat: 08 10. 2014, 19:47

„Astfel de evenimente au loc o dată la 120 de ani. În Bosnia, inundațiile catastrofale din luna mai a acestui an au provocat pierderi economice de 1,3 miliarde de euro, respectiv 9,1% din PIB țării. În Serbia, inundațiile au adus pierderi economice de două miliarde de euro, respectiv 5,72% din PIB țării. În România, potrivit calculelor Willis Re, producerea unor inundații similare celor din Bosnia și Serbia ar genera pierderi economice de 6,13 miliarde de euro, adică 4% din PIB”, a afirmat Radu-Neacșu.

Potrivit datelor prezentate de reprezentantul PAID România, inundațiile din Bosnia au afectat sau distrus peste 100.000 de clădiri rezidențiale. În Serbia au fost afectate 4.000 de drumuri și mai mult de 2.500 de locuințe.

„Guvernele Bosniei și Serbiei trebuie să acopere aceste pierderi, care erau neasigurate, pentru că gradul de penetrarea al polițelor care acoperă astfel de evenimente se situa la 1,5%. În acest context, redresarea economică a celor două state, aflate încă în recesiune, este încetinită”, a spus directorul general al PAID România.

În cazul unui cutremur major, dauna maximă posibilă aferentă portofoliului PAID România pe care ar trebui s-o plătească asigurătorul s-ar ridica la 442,69 milioane de euro, iar pentru inundații la 92,2 milioane de euro.

„Aceste cifre au fost calculate de societate pentru finele lunii august, conform Ordinului CSA 12/2012. Reasigurarea PAID România acoperă dauna maximă posibilă”, a mai spus Radu-Neacșu.

PAID a fost înființată în septembrie 2009. Cei mai mari acționari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama și Gothaer România, fiecare cu 15%. Generali România are o participație de 11%, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Grawe România și UNIQA România dețin câte 5,5% din acțiuni.

Primele polițe emise de PAID, cunoscute și sub denumirea PAD, au fost emise în iulie 2010.

La finele lunii august a acestui an, PAID avea 1,57 milioane de polițe în portofoliu, reprezentând 18,7% din fondul locativ național, care numără aproximativ 8,4 milioane de locuințe.

În 2013, primele subscrise pentru asigurările obligatorii de locuințe au crescut cu 149%, la 60,25 milioane de lei, de la 24,2 milioane de lei, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Societatea a plătit despăgubiri de 473.400 de lei în 2013, cea mai mare daună achitată fiind de peste 60.000 de lei (circa 14.000 euro), pentru o locuință avariată din județul Prahova, ca urmare a alunecărilor de teren.

Potrivit legii, toți proprietarii de locuințe au obligația de a încheia PAD, care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor) în limita sumei asigurate de 20.000 sau 10.000 euro, în funcție de structura constructivă a locuinței asigurate.

Valoarea primei este de 10, respectiv 20 de euro, în funcție de suma asigurată.

Proprietarii care nu își asigură locuințele riscă o amendă de până la 500 de lei din partea autorităților locale. De asemenea, proprietarii neasigurați și afectați de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundație, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autorități pentru refacerea gospodăriilor afectate.