Prima pagină » Știri » Inventarul dosarelor penale făcut de Inspecția Judiciară: Videanu urmărit penal de DIICOT și cercetat pentru abuz, premierul Ponta a primit 14 NUP-uri de la Parchetul General

Inventarul dosarelor penale făcut de Inspecția Judiciară: Videanu urmărit penal de DIICOT și cercetat pentru abuz, premierul Ponta a primit 14 NUP-uri de la Parchetul General

Inventarul dosarelor penale făcut de Inspecția Judiciară: Videanu urmărit penal de DIICOT și cercetat pentru abuz, premierul Ponta a primit 14 NUP-uri de la Parchetul General
Inspecția Judiciară a Consilului Superior al Magistraturii a identificat că pe numele premierului Victor Ponta au fost deschise de DNA și Parchetul General 23 de dosare. La DNA, Ponta a fost investigat în 2 dosare în care a primit neînceprea urmăririi penale și alte două este încă investigat. Pe numele lui Adriean Videanu au fost identificate 13 dosare la DNA, DIICOT și Parchetul General. În 12 dosare Videanu a primit NUP, într-unul este cercetat pentru abuz în serviciu și DIICOT a început anul trecut urmărirea penală împotriva sa.

Inspecția Judiciară a Consilului Superior al Magistraturii a identificat că pe numele premierului Victor Ponta au fost deschise de DNA și Parchetul General 23 de dosare. La DNA, Ponta a fost investigat în 2 dosare în care a primit neînceperea urmăririi penale și alte două este încă investigat. Pe numele lui Adriean Videanu au fost identificate 13 dosare la DNA, DIICOT și Parchetul General. În 12 dosare Videanu a primit NUP, într-unul este cercetat pentru abuz în serviciu și DIICOT a început anul trecut urmărirea penală împotriva sa.

Procedura este că procurorii trebuie să deschidă un dosar pentru sesizările în care sunt denunțate diverse fapte. Astfel că faptul că pe numele lui Victor Ponta sunt 23 de dosare nu înseamnă că procurorii au considerat că există elemente care să indice că premierul a comis vreo infracțiune. În acest moment, Ponta nu are calitatea de urmărit penal în vreun dosar.  În schimb în cazul lui Videanu procurorii DIICOT au decis să înceapă urmărirea penală, considerând că există niște indicii că fostul ministru ar fi încălcat legea. 

În urma sesizării Inspecției Judiciare de către CSM, după declarațiile făcute de Victor Ponta care a susținut că DNA nu investighează plângerile formulate de către Guvern și că politicieni din cadrul PDL nu sunt anchetați de procurorii, inspectorii au verificat la DNA, Parchetul General și DIICOT starea dosarelor cu politicienii menționați de Ponta. Printre cei menționați se afla și Adriean Videanu.

În raportul Inspecției Judiciare prezentat plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost inventariate toate dosarele care îl privesc pe Adriean Videanu. La DNA au fost indetificate șase dosare în care a fost investigat Adriean Videanu în urma unor plângeri penale. Din cele șase în cinci procurorii au dispus clasarea cauzelor și neînceperea urmării penale împotriva lui Videanu.

Într-unul dintre cazuri procurorii DNA au decis să trimită dosarul la Parchetul Judecătoriei Sector 1. „Dosar nr. 264/P/2013 privind pe Adrian Videanu cercetat pentru art 246 Codul Penal, ca urmare a sesizării formulate de ANI în data de 21.06.2013. Prin ordonanța din 04.07.2013 s-a dispus declinarea competenței se soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, București”, se arată în raportul Inspecției Judiciare. Asta înseamnă că procurorii cercetează dacă există indicii temeinice că Videanu ar fi comis vreun abuz din funcția de primar. 

Potrivit unor surse judiciare, Agenția Națională de Integritate nu a sesizat DNA, ci a declinat o sesizare transmisă către ANI de un cetățean. Diferența dintre declinarea unei sesizări și sesizarea de către ANI este aceea că, dacă Agenția sesiza DNA însemna că inspectorii săi ar fi constat că există indicii că Videanu ar fi comis vreo infracțiune ce putea fi investigată de procurorii anticorupție.

Pe 23 aprilie Aurica Bujor a transmis către ANI o sesizare în care mai multe ilegalități comise de Primăria Capitalei în mandatul lui Videanu și în mod direct pe fostul primar. Bujor a precizat în sesizare că în 2006 a cumpărat un apartament în complexul rezidențial Rubinstein construit de SC Glina SA dezvoltator imobiliar deținut de către Hassan Haydar. Aurica Bujor a denunțat faptul că Primăria Capitalei a câteva zeci de locuințe în 2007 în același complex imobiliar, apartamentele fiind folosite drept locuințe sociale. „Consider că în calitate de cetățean european mi s-a încălcat grav dreptul la proprietate, nefiind informată de schimbarea peste noapte a destinației acestor apratamente din locuințe de lux în locuințe sociale”, a precizat petenta.

Inspecția Judiciară a menționat că această cauză este în faza de cercetări, dar nu a menționat dacă se fac acte premergătoare. Astfel că în acest moment Adriean Videanu nu are calitatea de invinuit, urmărit penal, inculpat. De altfel contactat de gândul, Adriean Videanu a explicat că nu știe nimic despre acest dosar.

Potrivit Ispecției Judiciare pe numele lui Videanu au mai fost deschise la DIICOT trei dosar. În două dintre ele a primit NUP. Într-unul dintre ele DIICOT a început urmărirea penală. DIICOT a anunțat că în 9 septembrie 2013 a fost începută urmărirea penală în cazul fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, pentru complot si subminarea economiei naționale. Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian și Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniștri ai Economiei, au aprobat și susținut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae și au folosit unitatea națională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al SC Interagro SA, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

Procurorii DIICOT susțin că SNGN Romgaz SA a livrat către Interagro gaze naturale din producția proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, respectiv aproximativ 500 de milioane de dolari, din care 270 de milioane de lei, respectiv 92 de milioane de dolari, reprezintă „valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal”.

Demersul miniștrilor Vosganian și Videanu s-a realizat în condițiile în care SC Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70 la sută din bugetul anual al societății naționale, au precizat procurorii.

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost în 12 septembrie la DIICOT, procurorii aducându-i la cunoștință că este urmărit penal pentru complot și subminarea economiei naționale, în legătură cu favorizarea intereselor firmei Interagro, a lui Ioan Niculae.

Alte patru dosare au fost înregistrate pe rolul Parchetului General pe numele lui Videanu. În toate aceste dosare Videanu a primit NUP.

Ponta două dosare la DNA

Astfel, potrivit raportului IJ, numele lui Victor Ponta apare într-un dosar referitor la efectuarea de cheltuieli de către persoane cu funcții de conducere din cadrul Complexului Energetic Rovinari, în perioada 2006 -2011, cu consecința prejudicierii patrimoniului societății.

„Dosarul a fost înregistrat inițial la Biroul Teritorial Târgu Jiu la 22.07.2011, fiind preluat de Structura Centrală la 04.04.2012”, s-a precizat, în raport.

Cel de-al doilea dosar aflat în faza actelor premergătoare în care apare numele lui Ponta se referă la fapte comise de persoane cu funcții de conducere din cadrul SC Complexul Energetic Turceni, în perioada 2007-2011.

„Sesizarea este din oficiu și aparține Serviciului Teritorial Craiova din 12.10.2011, dosarul fiind preluat la 04.04.2012 de Structura Centrală”, a menționat IJ. Oficiali din DNA au declarat, pentru MEDIAFAX, că pot confirma că nu există dosare în care a fost începută urmărirea penală pe numele lui Victor Ponta,precizând că nu se pot furniza informații cu privire la cauzele aflate în faza actelor premergătoare.

La Parchetul General au fost identificate 19 dosare penale în Ponta a fost cercetat din care în 14 s-a dat NUP. „La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 2009- 2013 au fost înregistrate un număr de 19 cauze penale în care s-au efectuat cercetări și față de Victor Ponta, sub aspectul comiterii unor fapte penale, la sesizarea unor persoane fizice. Au fost soluționate prin netrimiterea în judecată 14 din acestea, celelate 5 înregistrate în 2013 fiind în curs de soluționare”, se arată în raportul Inspecției Judiciare.

Autor

Citește și