Investiție într-un nou palat al copiilor la Arad, suspendată. Motivul: se așteaptă descentralizarea
Reprezentanții ISJ Arad au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că Ministerul Educației a suspendat recent, pe termen neliminat, lucrările la viitorul palat al copiilor din municipiul Arad, lucrări începute în 2011 în cadrul unui proiect de 24,5 milioane lei care cuprinde și construirea unui nou sediu pentru Inspectoratul Școlar.
Purtătorul de cuvânt al ISJ, Mariana Tocaciu, a declarat că motivul suspendării finanțării și lucrărilor este legat de descentralizare, fiind așteptată apariția legii descentralizării, prin care palatele copiilor, dar și alte obiective de acest fel, ar urma să fie transferate la primării.
„Până când vor apărea clarificări privind aplicarea legii descentralizării, lucrările la palatul copiilor au fost suspendate. Având în vedere că întregul proiect de 24,5 milioane lei beneficia de o finanțare în tranșe, s-a decis să se finalize mai întâi doar clădirea Inspectoratului Școlar”, a declarat Tocaciu.
În timp ce lucrările la noul palat al copiilor au rămas în fază de fundație, deși trebuiau finalizate în 2015, noul sediu al ISJ a fost ridicat, iar în această perioadă sunt montate panourile de sticlă care acoperă întraga clădire, urmând să se treacă la lucrările interioare.
Imobilul destinat activităților copiilor ar urma să aibă o suprafață utilă de 4681 de metri pătrați, în timp ce noul sediu al ISJ, care ar trebui finalizat în acest an, va avea 1780 de metri pătrați destinați birourilor.
Reprezentanții ISJ nu au putut preciza cât la sută din investiție era direcționată, prin proiect, pentru fiecare dintre cele două obiective, afirmând că proiectul este derulat de minister, ISJ fiind beneficiar.
Contactați de corespondentul MEDIAFAX, reprezentanții Primăriei Arad nu au comentat intenția Guvernului de a tansfera investiția la municipalitate, purtătorul de cuvânt, Corina Drăghici, afirmând doar că în bugetul pe acest an nu ar exista fonduri pentru continuarea lucrărilor, astfel că cel mai devreme o finanțare de la bugetul local ar putea fi asigurată din 2015.
Clădirea în care funcționează în prezent Palatul Copiilor Arad, situată în apropiere de Primărie, a fost retrocedată în anul 2004, iar din 2007 Ministerul Educației plătește o chirie lunară de aproximativ 2500 de euro.
La activitățile palatului copiilor sunt înscriși aproximativ 6.000 de copii din Arad.
Legea descentralizării a fost asumată de Guvern la finele anului trecut, dar a fost declarată neconstituțională în luna februarie.