Ioan Avram Mureșan, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare, a fost RIDICAT DE LA DOMICILIU

Publicat: 28 05. 2012, 16:58
Actualizat: 05 07. 2013, 11:29

Fostul ministru Ioan Avram Mureșan a fost ridicat de polițiști de la domiciliul său din Baia Mare și dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Maramureș, după ce instanța supremă l-a condamnat definitiv, luni, la șapte ani de închisoare cu executare, pentru deturnare de fonduri.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a emis mandatul, iar polițiștii din Baia Mare au mers la locuința lui Mureșan, pentru a-l pune în executare.

„Mureșan a fost găsit la locuința sa, de unde a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Maramureș”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Gabriela Liahovici.

sursa foto Gabriel Petrescu// Mediafax

Ioan Avram Mureșan este primul caz de ministru deferit justiției pentru infracțiuni de drept comun, primul caz în care un demnitar e trimis în fața instanței de Parchetul Național Anticorupție (actuala DNA).

Completul de cinci judecători a menținut, luni, condamnarea decisă, în aprilie 2011, în cazul lui Mureșan de către instanța ICCJ care a judecat la fond acest dosar.

De asemenea, magistrații au păstrat și sentințele decise în cazul celorlalți inculpați din dosar.

Astfel, Ioan Enea Truță a rămas cu pedeapsa de șapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri și a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, iar Silvia Căpitanu (fostă Buzatu) a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri.

Pe latură civilă, instanța i-a obligat pe cei trei, în solidar, la plata a 2.950.768,89 lei despăgubiri civile către Ministerul Agriculturii.

Jiga Dan a fost achitat pe motiv că fapta nu există în cazul acuzației de luare de mită.

Avram Mureșan, Ioan Truță Enea (fost secretar general adjunct și consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației – MAA), Silvia Căpitanu (fost director general al Direcției Integrare Europeană și Cooperare Internațională din MAA) și Dan Jiga (fost director general al Direcției Generale Economice și Relații Bugetare din MAA) au fost trimiși în judecată în acest dosar în 18 decembrie 2003.

Procurorii l-au acuzat pe Ioan Avram Mureșan că, în calitate de ministru, ar fi întocmit, în mai 1999, noiembrie 1999 și aprilie 2000, mai multe rapoarte pentru scoaterea din rezerva de stat sub formă de împrumut a cantității de 5.000 de tone ulei, beneficiar fiind SC Sun Oil SRL Râmnicul de Jos – județul Constanța.

Anchetatorii au stabilit că Mureșan, Truță și Căpitanu ar fi schimbat destinația fondului de contrapartidă aferent împrumutului extern acordat de Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite Guvernului României (conform convenției încheiate la 5 aprilie1993) și au folosit acest fond în alte scopuri decât cele prevăzute de HG 949/1999, cauzând atunci Ministerului Agriculturii o pagubă de 29.507.688.963 de lei vechi.

Instanța i-a mai judecat pe Truță și Jiga pentru că, în calitățile pe care le aveau în Ministerul Agriculturii, au pretins bani de la denunțătorul Valentin Nedelcu, pentru acordarea unor prime de export de grâu și porumb, precum și pentru facilitarea unor credite pentru achiziționarea de produse agricole.