IOAN GYURI PASCU A MURIT

Publicat: 26 09. 2016, 11:43

Ioan Gyuri Pascu a murit, luni dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct, potrivit coordonatorului SMURD București, Bogdan Oprița.

„În jurul orei 5, am primit apelul de urgență pentru o persoană inconștientă. S-au deplasat echipajele noastre, au găsit un pacient în stop cardio respirator, imediat au fost demarate procedurile de resuscitare, dar spre ora 6 a fost constatat decesul”, a declarat Bogdan Oprița, coordonatorul SMURD București.

Ioan Gyuri Pascu avea 55 de ani și se retrăsese din viața artistică din cauza problemelor de sănătate.

Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, la Agnita, a fost muzician și actor, membru al grupului de umor Divertis. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1982 și de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae.

„Când vrea Dumnezeu, mă duc, toți suntem la mâna lui”

Actorul și cântărețul Ioan Gyuri Pascu a trecut pe lângă moarte în 2010 când a suferit un accident vascular cerebral. Într-unul din ultimele interviuri, în 2014, artistul spunea că se simte mult mai bine, că plănuiește turnee în țară și că și-a schimbat stilul de viață și obiceiurile.

”Duc o viață normală. Pot spune că regret câteva lucruri pe care le-am făcut sau nu le-am făcut până acum, însă în general mi-am trăit viața frumos. Când vrea Dumnezeu, mă duc, toți suntem la mâna lui. La toți ne sună la un moment dat ceasul, asta este o certitudine. Depinde doar când se va întâmpla acest lucru”, a declarat Ioan Gyuri Pascu.

„S-a stins un zâmbet mare cât o lume”

„S-a stins un zâmbet mare cât o lume. S-a stins un artist mare cât o țară. S-a stins o lumânare la cei vii și de acum o voi aprinde la cei veșnici. Adio prieten drag, te vom urma intr-o profundă tăcere, tristețe și singurătate pe care le-ai lăsat. ..”, a scris pe Facebook, Florin Constantin, colegul de trupă al lui Gyuri Pascu.

 

Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în filme de lung metraj precum „O vară de neuitat” – în regia lui Lucian Pintilie și în „Occident”- regizor Cristian Mungiu.

A mai jucat în mai multe piese de teatru, precum „Take, Ianke și Cadîr”, asigurând și coloana sonoră pentru unele din ele.