Ioan Lascăr: CMB se va autosesiza și va analiza cazul medicilor de la Spitalul de Arși
„Situația relatată recent în mass-media vizează aspecte penale pe care noi nu le putem analiza. În schimb, ne vom autosesiza și vom analiza comportamentul medicilor de la Spitalul de Arși, în limita competențelor, respectiv trebuie să constatăm dacă există abateri de la deontologia profesională”, a spus profesorul Ioan Lascăr.
Președintele CMB a adăugat că, fiind vorba de o acțiune în desfășurare, este nevoie să se aștepte finalizare acesteia.
„Așteptăm să se încheie ancheta, să avem o poziție oficială definitivă și apoi vom analiza și noi atitudinea medicilor”, a mai spus Ioan Lascăr.
Întrebat dacă au existat sesizări sau reclamații la Colegiul Medicilor București în cazul unor medici de la Spitalul de Arși, pentru fapte precum cele cercetate în prezent, Ioan Lascăr a negat.
„Nu avem sesizări, nu avem reclamații în acest sens”, a precizat profesorul Lascăr.
Președintele Colegiului Medicilor din România, profesor dr. Vasile Astărăstoae, a declarat că în acest moment nu se impune o anchetă a CRM, precizând că este mai bine să fie așteptat rezultatul anchetei procurorilor.
„Cel mai bine ar fi să nu mai facem procese la televizor. Din punctul meu de vedere, luarea medicilor în colimator la televizor nu reprezintă decât o diversiune. În acest moment, nu se impune o anchetă a Colegiului Medicilor din România. Cred mai degrabă că aceste spectacole televizate nu vor face altceva decât să crescă numărului medicilor care vor părăsi România”, a mai spus președintele Colegiului Medicilor din România.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat că dacă suspiciunile procurorilor în cazul operațiilor estetice făcute ilegal de medici de la Spitalul de Arși din Capitală se confirmă, va lua toate măsurile care se impun, adăugând că nu va tolera culpa medicală.
Bănicioiu a subliniat însă că, în urma acestei situații, nu trebuie să se generalizeze, pentru că în sistemul sanitar sunt foarte mulți oameni care își fac datoria corect și cu profesionalism.
„Suntem alături de medici și de personalul medical în general. Este adevărat că sunt și situații mai puțin ortodoxe”, a mai spus ministrul.
Persoane din conducerea Spitalului de Arși, unde vineri au loc percheziții, sunt vizate în ancheta privind internările în baza unor diagnostice false și realizarea ilegală a unor operații estetice, acestea urmând să fie audiate la Poliția Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat că la Poliția Capitalei vor fi audiați angajați de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, printre care sunt medici și asistente medicale, învinuiți și martori. Astfel, la Poliția Capitalei ar urma să vină pentru a da declarații, în calitate de învinuiți sau de martori, peste 40 de persoane.
Anchetatorii au fost sesizați în 2012 de Direcția de Informație și Protecție Internă că la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri au loc fraude privind modul de internare al unor pacienți, iar ulterior a existat și un denunțător, al cărui caz este cuprins în anchetă, au spus sursele judiciare.
Polițiștii și procurorii bucureșteni au descins, vineri dimineață, la 23 de adrese, dar și la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, fiind vizate 26 de persoane, majoritatea cadre medicale, suspectate că făceau internări în baza unor diagnostice false și realizau ilegal operații estetice în spitale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus, în cursul lunii aprilie, începerea urmăririi penale în acest caz, față de 26 de persoane, pentru comiterea, după caz, a infracțiunilor de luare de mită, dare mită, înșelăciune sau fals intelectual.
Vineri, anchetatorii au făcut 23 de percheziții în București, inclusiv la un spital public, arată Parchetul Tribunalului București, într-un comunicat de presă.
Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că internau fără drept persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals, că foloseau fără drept logistica spitalului și realizau operații estetice – liposucții, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier – în timpul programului de lucru, a precizat Parchetul Tribunalului București.
De asemenea, persoanele vizate în anchetă ar fi cerut mită sume importante de bani, pentru efectuarea operațiilor și că ar fi decontat ilegal serviciile medicale, în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele vizate sunt și 16 medici, suspectați de diagnostic fals, înșelăciune, fals intelectual și luare de mită.
Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operații estetice, cereau pentru aceste intervenții sume mult mai mici decât prețul pieței, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, iar pentru un implant mamar, aproximativ 2.500 de euro, au precizat sursele citate.
Ca urmare a unor operații de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 și 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor.
Președintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), Gheorghe Iana, a declarat, pentru MEDIAFAX, că operațiile estetice nu sunt decontate, iar spitalul trebuie să supravegheze că ceea ce se trece pe hârtie ca diagnostic corespunde cu ceea ce se întâmplă în unitate, responsabilitatea raportării fiind a conducerii spitalului.
Profesorul dr. Gheorghe Iana a spus, referitor la perchezițiile care au loc la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, că probabil anchetatorii vor ridica pentru investigații foile de observații ale pacienților internați, iar ulterior, în baza acestora, se va face o analiză între ceea ce este trecut în aceste documente și ce s-a raportat pentru decontare la CASMB.