Prima pagină » Știri » Ioana Maria Vlas cere din nou instanței să fie pusă în libertate

Ioana Maria Vlas cere din nou instanței să fie pusă în libertate

Ioana Maria Vlas, principalul acuzat în dosarul Fondului Național de Acumulare (FNA) a cerut din nou instanței, miercuri, să fie pusă în libertate, invocând hotărâri ale instanțelor românești, dar și una a Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la durata arestării preventive.

Vlas este, de altfel, singurul inculpat din acest proces care se află în arest. În decembrie anul trecut, ea a solicitat judecarea în stare de libertate, fiind la un pas de eliberare. Atunci, după ce Curtea de Apel a decis revocarea mandatului, soluția a fost infirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit ca Vlas să rămână deocamdată în detenție. La începutul lunii iunie, instanța a respins o altă solicitare similară.

De peste trei ani de când este în arest, Vlas a cerut în mai multe rânduri instanței să rămână în arest. Începând cu toamna anului 2006, atitudinea acestei s-a schimbat, cerând, tot de mai multe ori, să fie eliberată. (Mediafax)

Citește și