Tribunalul București a decis, joi, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judicar în cazul Ioanei Vonica, cercetată în dosarul rețelor false, prin care s-a creat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 1,7 milioane de lei.
Decizia Tribunalului București nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel București.
Reprezentanții Parchetului Tribunalului București au declarat, pentru MEDIAFAX, că deocamdată nu a fost luată o decizie în sensul contestării sentinței instanței.
Ioana Vonica solicitase și Parchetului Tribunalului București să fie eliberată temporar din arest, pentru a putea participa la înmormântarea soțului său. Cererea a fost transmisă miercuri de procurori conducerii arestului Capitalei, unde aceasta este încarcerată, potrivit unor surse din Poliție.
Surse din rândul anchetatorilor spun că eliberarea Ioanei Vonica nu este de competența poliției, autoritatea care poate decide să-i permită acesteia participarea la înmormântarea soțului său fiind instanța care a decis măsura arestării preventive.
Proprietarul grupului Polisano, Ilie Vonica, a murit, marți după-amiază, la una din clinicile sale din Sibiu, unde a ajuns în stare foarte gravă, după ce s-a aruncat de pe acoperișul locuinței sale, de la o înălțime de circa opt metri.
Surse judiciare spuneau că omul de afaceri a lăsat în locuința sa de pe strada Andrei Mureșanu din municipiul Sibiu o scrisoare de cinci pagini în care își explica gestul, dar familia a insistat ca aceasta să nu fie dată publicității.
Ilie Vonica explica în scrisoare că arestarea soției și problemele firmelor sale l-au determinat să își ia viața, el cerându-i, totodată, iertare soției și să aibă grijă de fiica lor, potrivit unor surse judiciare. Documentul este adresat soției, căreia Ilie Vonica i-a scris că nu poate trăi „singur”, știind că ea este „acolo”, adică în arest.
Aceleași surse precizau că, din discuțiile avute cu apropiații familiei Vonica, s-a stabilit că omul de afaceri a refuzat să mănânce de când soția sa a fost arestată, iar marți, înainte de a se arunca în gol, a fumat foarte mult.
Trupul lui Ilie Vonica a fost depus, miercuri după-amiază, la capela Bisericii din Groapă din municipiul Sibiu. Potrivit membrilor familiei, înmormântarea este programată pentru duminică și va avea loc în cimitirul Bisericii din Groapă, familia Vonica având aici un cavou.
Omul de afaceri Ilie Vonica, de profesie medic, era proprietarul grupului Polisano, din care face parte și lanțul de farmacii Rețeta, la care luna trecută au avut loc percheziții în dosarul rețelor false, în care au fost arestate ulterior nouă persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, infracțiuni prin care au creat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 1,7 milioane de lei.
Ilie Vonica și soția sa, Ioana Vonica, au fost audiați în 20 mai la Poliția Capitalei, iar ulterior soția omului de afaceri a fost arestată. De asemenea, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor deținute de soția lui Ilie Vonica.
În 22 mai, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a nouă persoane – Ioana Vonica, Decebal Valentin Oprea, Bogdan Mihai Năstasie, Iuliana Ilincea, Anca Maria Otinceanu, Alina Ioana Mănescu și medicii Otilia Fănica Georgescu, Emilia Niculescu Mizil și Aristica Poenaru, de la Secția Hematologie a Institutului Clinic Fundeni.
Potrivit procurorilor, reprezentanții societăți care deține lanțul de farmacii „Rețeta” ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive de achiziții de medicamente de la societăți „fantomă”.
Astfel, în baza a aproximativ 1.100 de rețete false pentru medicamente oncologice și hematologice emise de trei medici de specialitate, pe numele unor pacienți care nu au beneficiat de acestea, reprezentanții societății au decontat fraudulos la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) suma de aproximativ 8,3 milioane de lei.
Ilie Vonica (59 de ani), de profesie medic ginecolog, a construit după 1989 un grup farmaceutic din care face parte distribuitorul farmaceutic Polisano – pe locul trei pe piața distribuției de medicamente, centrele medicale generaliste Clinica Polisano, centre de fertilizare in vitro, un spital privat în Sibiu, rețeaua de farmacii Rețeta și producătorul de medicamente Polipharma Sibiu. Pe lângă aceste activități, grupul deținea și un dealer Toyota, un service auto Citröen, o agenție de tuÂrism proprie, proiecte de sport și agrement, construcții imobiliare și real estate.
Grupul Polisano, cu aproximativ 2.000 de angajați, a înregistrat în 2012 venituri totale de peste 300 milioane euro.
În 2011, Vonica a vândut rețeaua de clinici de dializă grupului Diaverum, controlat de fondul de investiții Bridgepoint, tranzacție estiÂmaÂtă la aproximativ 25 milioane euro.