Prima pagină » Știri » Iohannis a susținut amânarea Brexit pentru ratificarea Acordului în Parlamentul britanic

Iohannis a susținut amânarea Brexit pentru ratificarea Acordului în Parlamentul britanic

Iohannis a susținut amânarea Brexit pentru ratificarea Acordului în Parlamentul britanic
Președintele Klaus Iohannis a susținut, în cadrul Consiliului European, prelungirea Brexit pânâ pe 31 octombrie pentru a permite ratificarea Acordului în Parlamentul britanic, în vederea unei retrageri ordonante a Marii Britanii din UE, informează Administrația Prezidențială.

La Consiliul European de miercuri de la Bruxelles au fost discuții pe tema retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE).

„Discuțiile au vizat solicitarea adresată de prim-ministrul britanic, doamna Theresa May, cu privire la acordarea unei prelungiri până la data 30 iunie a.c. Liderii europeni, în format UE 27, au decis să acorde o prelungire suplimentară până la data de 31 octombrie a.c. Această prelungire va fi una flexibilă, astfel încât să permită, în situația în care Acordul de Retragere va fi ratificat de Parlamentul britanic mai devreme, retragerea Marii Britanii din UE în prima zi calendaristică a lunii imediat următoare momentului ratificării”, a anunțat Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Dacă Acordul de Retragere nu va fi ratificat până pe 22 mai, atunci Marea Britanie va fi nevoită să organizeze alegeri pentru Parlamentul European.

„În situația în care Acordul de Retragere nu va fi ratificat până la data de 22 mai a.c., Regatul Unit va trebui să organizeze alegeri pentru Parlamentul European. Dacă Marea Britanie nu va respecta această obligație, retragerea acesteia din UE ar urma să aibă loc la data de 1 iunie a.c. Liderii europeni au acordat această prelungire suplimentară în baza angajamentului Regatului Unit de a acționa de o manieră constructivă și responsabilă în toată această perioadă, în conformitate cu principiul cooperării sincere, și de a nu bloca deciziile care se vor lua la nivelul Uniunii în acest timp”, mai arată sursa citată.

Totodată, potrivit Concluziilor Consiliului European (Art. 50) adoptate de liderii europeni, Acordul de Retragere nu poate fi redeschis, iar, în timpul perioadei de prelungire suplimentară acordată, nu vor putea începe negocierile privind relațiile viitoare. În egală măsură, șefii de stat și de guvern au reiterat disponibilitatea de a reevalua Declarația Politică, în cazul în care poziția britanică se va modifica pe acest subiect.

Klaus Iohannis a susținut acordarea prelungirii suplimentare pentru a permite ratificarea acordului în Parlamentul britanic din perspectiva necesității de a avea o retragere ordonată, care să asigure certitudine pentru cetățenii europeni din Regatul Unit și pentru cei britanici din UE, dar și pentru companii și mediul de afaceri.

„Acordul de retragere, negociat între Uniunea Europeană și partea britanică, rămâne cel mai bun instrument pentru garantarea retragerii ordonate. Pe baza acestui acord, vor putea fi asigurate drepturile cetățenilor, vor fi rezolvate aspectele legate de contribuția Marii Britanii la bugetul UE și va fi asigurată o soluție optimă pentru frontiera cu Irlanda de Nord. Pe de altă parte, ratificarea acordului de retragere va permite demararea discuțiilor pentru următoarea etapă a relațiilor viitoare între UE și Marea Britanie”, mai spune sursa citată.

În acest context, șeful statului „s-a pronunțat pentru un parteneriat viitor cuprinzător și ambițios între Uniunea Europeană și Marea Britanie, care să cuprindă atât aspecte economice și comerciale, cât și aspectele privind securitatea, apărarea și relațiile externe”, conchide sursa menționată.

Liderii Uniunii Europene și premierul Marii Britanii, Theresa May, au acceptat joi amânarea Brexit până pe data de 31 octombrie 2019, a anunțat Donald Tusk, președintele Consiliului European, la finalul unui summit extraordinar al Consiliului European, care a fost marcat de divergențe franco-germane.

Pe lângă amânarea Brexit până pe 31 octombrie, liderii europeni au stabilit o evaluare a situației în luna iunie, pentru a determina dacă este cazul ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană chiar pe 30 iunie, data solicitată inițial de premierul britanic Theresa May, informează surse diplomatice, citate de cotidianul The Guardian.

 

Autor

Citește și