„Este o mare plăcere să vă avem pe pământ românesc”, i-a spus președintele Klaus Iohannis Papei Francisc, în timp ce Carmen Iohannis i-a transmis, la rându-i, „suntem fericiți să vă avem aici”.
Papa Francisc a fost așteptat pe Aeroportul „Henri Coandă” București de sute de persoane, fiind întâmpinat și de doi copii, frate și soră, în vârstă de 12 și 13 ani, îmbrăcați în port popular, greco catolici, din familia unui erou al neamului, Augustin Vișa, care a fost arestat pe vremea lui Antonescu. Augustin Vișa (1904-1989) a fost avocat, doctor în drept, înalt funcționar la CEC, membru al Partidului Național Țărănesc din 1927 și președinte al Tineretului intelectual național-țărănesc din 1936. El a fost arestat pe vremea lui Antonescu pentru „activitate antifascistă”, mai exact că ar fi colaborat la un post de radio care făcea legătura între Iuliu Maniu și Aliați. Eliberat în august 1944, a fost arestat de sovietici din același motiv – activități antifasciste, declarat „criminal de război” și deportat în URSS. În 1956 e „iertat” de justiția sovietică, dar în țară a fost iar încătușat încă doi ani, la Gherla și la Râmnicu Sărat. Nu a apucat libertatea din 1989, dar a lăsat în manuscris memoriile sale publicate de familie după 1990, impresionantă frescă a calvarului libertății țării noastre.
Suveranul Pontif a sărutat crucea afaltă la gâtul ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei.
Papa Francisc s-a dus apoi, în aplauzele celor prezenți, la un copil în scaun cu rotile și i-a prins mâinile în semn de salut.
Sute de oameni așteaptă, la ora transmiterii știrii, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei, zonă în care coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă pentru ca Papa Francisc să-i salute pe cei prezenți.
Pe celelalte porțiuni ale traseului coloana Suveranului Pontif se va deplasa conform protocolului de securitate impus de eveniment și de aceea, pe aceste tronsoane de deplasare scad șansele de a-l vedea pe Papa Francisc, precizează Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019″.
După aeroport, Papa Francisc merge la Palatul Prezidențial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la președintele României și întâlnirea cu prim-ministrul.
La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, Pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic.
La 15.45, Papa Francisc merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în fața căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei.
Întrevederea cu reprezentanții Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei și a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” și cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru.
Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala „Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București.
Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, și se desfășoară sub genericul „Să mergem împreună”.