Iohannis, declarații de presă la Cotroceni, după întâlnirea de cu premierul Dăncilă
„Prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu președintele Klaus Werner Iohannis, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce privește stadiul pregătirii dosarelor și a temelor de interes, cât și referitor la aspectele tehnice, de infrastructură și program. Au fost trecute în revistă prioritățile incluse în programul de lucru al Președinției Române la Consiliul UE și s-a discutat pe marginea calendarului acțiunilor pe care Guvernul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.
În cadrul discuțiilor între premier și șefului statului a fost subliniat obiectivul României de a contribui „la definirea și promovarea interesului comun european, la asigurarea unității și coeziunii între statele membre precum și la reapropierea cetățenilor de Uniunea Europeană”, potrivit sursei citate.
Premierul Dăncilă i-a prezentat președintelui Iohannis obiective pe care România și le va asuma, în perioada în care va deține președinția Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore. Aceasta a reiterat faptul că Executivul și-a luat angajamentul „de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele și dosarele aflate pe agendă, precum și nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realități și provocări cărora Uniunea și statele membre trebuie să le facă față”, mai menționează sursa citată.
Întâlnirea între premierul Dăncilă și șeful statului a început la ora 10.30 și a durat până într-o oră, în contextul în care de la 11.30, potrivit agendei oficiale afișată pe site-ul Președinției, Klaus Iohannis o primește la Palatul Cotroceni pe Karin Kneissl, ministrul Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe al Austriei.
Întâlnirea de miercuri dimineață între prim-ministrul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis a avut loc și în contextul în care în spațiul public au apărut informații că Executivul ar vrea să adopte o OUG pentru grațiere și amnistie.
Guvernul a avut marți o ședință, ulterior purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, a declarat că nu a existat la întrunirea Cabinetului Dăncilă vreun document care să vizeze amnistia sau grațierea. Acesta a precizat că o altă ședință de Guvern urmează aibă loc joi, deoarece, în condițiile în care se apropie vacanța parlamentară, „sunt acte normative care trebuie adoptate și nu suportă amânare”.
În această săptămână, au apărut informații în spațiul public potrivit cărora Guvernul ar vrea o OUG pentru pentru grațiere și amnistie. Ar fi ultima săpămână în care Cabinetul Dăncilă ar putea emite ordonanțe de urgență, joi fiind ultima zi a sesiunii extraordinare, nemaifiind necesară convocarea Parlamentului pentru o adoptare ulterioară.
Liderii coaliției PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au infirmat informațiile potrivit cărora Executivul ar avea intenția adoptării unei astfel de ordonanțe de urgență.