Iohannis, la ceremonia de decorare a ambasadorului SUA Hans Klemm: Parteneriatul Strategic dintre România și SUA este mai solid și mai dinamic ca oricând
„La acest moment, în care misiunea dumneavoastră la București se apropie de sfârșit, Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii este mai solid și mai dinamic decât în orice moment din istoria sa. În dialogul pe care l-am avut cu Președintele Donald Trump, în luna august, la Washington, dar și acum mai puțin de o săptămână, în marja reuniunii NATO de la Londra, am remarcat angajamentul ferm și interesul Administrației Statelor Unite ale Americii pentru consolidarea și aprofundarea relațiilor cu România. Aportul dumneavoastră la aceste evoluții a fost unul substanțial, prin statornicia prieteniei pe care ați arătat-o poporului român, prin susținerea dialogului și a cooperării și prin inițiativele pe care le-ați promovat și pus în practică într-un mod deosebit de eficient”, a afirmat Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Șeful statului a precizat că Hans Klemm a dat un exemplu personal de acțiune în ceea ce privește statul de drept, democrația și drepturile omului.
„Într-o relație bilaterală bazată pe valori comune – precum stat de drept, democrație și drepturile omului – ați știut să dați un exemplu personal de acțiune consecvent fundamentată pe acestea. Într-un context complex în plan regional și internațional, România și-a reconfirmat statutul de cel mai predictibil și ferm aliat regional al Statelor Unite”, a spus Klaus Iohannis.
Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a fost decorat, la final de mandat, de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Mare Cruce”.
„Având în vedere rezultatele deosebite ale misiunii dumneavoastră la București pentru dezvoltarea parteneriatului româno-american, pentru reconfirmarea și aprofundarea angajamentelor reciproce dintre țările noastre, îmi face o deosebită plăcere să vă acord Ordinul Național «Steaua României», în grad de «Mare Cruce»”, a declarat Iohannis.
Hans Klemm a preluat funcția de ambasador al SUA la București în septembrie 2015. Funcția urmează să fie preluată de Adrian Zuckerman.