Iohannis: Marina se evidențiază ca o structură de forțe echilibrată prin calitate și pregătire
Președintele Klaus Iohannis a transmis acest mesaj prin intermediul consilierului său prezidențial Ion Oprișor, care a participat în numele președintlui la ceremoniile de la Constanța dedicate Zilei Marinei.
„Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august, a devenit, prin tradiție, și Ziua Marinei Române. Această dublă sărbătoare îmi oferă plăcutul prilej să adresez salutul meu tuturor celor care slujesc cu devotament și dăruire întinderile albastre – marinari militari și civili deopotrivă, constructori navali și lucrători portuari – profesioniști care au purtat drapelul României la catarg și în suflet pe mările și oceanele lumii. În semn de prețuire și respect pentru înaintași, se cuvine ca, acum, la ceas aniversar și comemorativ, să aducem un pios omagiu tuturor celor care și-au dedicat viața acestei nobile meserii și care s-au jertfit pentru gloria pavilionului tricolor”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele spune că, prin calitatea și nivelul de pregătire la standarde moderne ale celor care își servesc astăzi țara în cadrul Forțelor Navale Române, „Marina noastră militară se evidențiază ca o structură de forțe echilibrată, în măsură să-și îndeplinească misiunile specifice, atât în plan național, cât și în cel al operațiilor executate în cadrul inițiativelor regionale ori sub egida NATO și a Uniunii Europene”. Iohannis amintește și de participarea activă a Marinei la inițiativa Atlantic Resolve South, prin componenta sa regională, Black Sea Resolve, mai ales în contextul actualei crizei manifestate în vecinătatea României.
Președintele a anunțat și că a dat curs propunerii Ministrului Apărării Naționale pentru decorarea Drapelului de luptă al Statului Major al Forțelor Navale cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, „pentru înaltul profesionalism și rezultatele remarcabile obținute de-a lungul anilor”.
„La această sărbătoare, cu rezultate deosebite se prezintă și marinarii polițiști de frontieră, care își demonstrează permanent devotamentul și competența în securizarea frontierelor maritime și fluviale, cu un accent deosebit pe frontierele externe ale Uniunii Europene. Cu prilejul Zilei Marinei Române, doresc, totodată, să le transmit tuturor celor care profesează în domeniile cu specific naval sau sunt alături de aceștia, familiilor lor, multă sănătate, bucurii și realizări în activitatea viitoare. Fie ca protectoarea marinarilor români, Sfânta Fecioară Maria, să vă însoțească și să vă ocrotească, oriunde veți fi! La mulți ani și bun cart înainte!”, conchide președintele, în mesajul său.
Klaus Iohannis nu a participat la ceremoniile de la Constanța, prilejuite de Ziua Marinei, și l-a trimis în locul său pe consilierul prezidențial Ion Oprișor, care conduce Departamentul Securității Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale.
Absent de la ceremonii a fost și premierul Victor Ponta. Șeful Executivului a adresat, pe Facebook, un mesaj cu ocazia Zilei Marinei și le-a urat „La mulți ani” marinailor, spunând că se bucură că guvernul a reușit să corecteze greșelile din trecut și a făcut „dreptate” prin legea privind pensiile de serviciu.