Prima pagină » Știri » Iohannis, mesaj de condoleanțe: Vor rămâne veșnic în amintire

Iohannis, mesaj de condoleanțe: Vor rămâne veșnic în amintire

Iohannis, mesaj de condoleanțe: Vor rămâne veșnic în amintire
Iohannis, mesaj de condoleanțe pentru militarii morți în Afganistan: Vor rămâne veșnic în amintire

”Am primit cu durere vestea încetării din viață a celor doi militari români căzuți la datorie astăzi, în Afganistan. Militarii noștri și-au servit țara cu devotament și curaj și vor rămâne veșnic în amintirea mea și a poporului român. În aceste momente de tristețe, transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate. Militarului rănit în aceeași misiune îi urez însănătoșire grabnică și să se întoarcă cu bine acasă”, este mesajul șeful statului, potrivit Administrației Prezidențiale.

Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani, transmite Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit sursei citate, cei doi militari români și-au pierdut viața pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani, sâmbătă la ora 10.45. Un al treilea militar român a fost rănit în incident, transmite Ministerul Apărării Naționale.

„În urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale care au fost răniți li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian nu au supraviețuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania”, se arată într-un comunicat de presă.

Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.

”Am aflat cu profundă tristețe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât și în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanțe familiilor, prietenilor și camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Citește și